István Benedek, fostul șef al Clinicii de Hematologie și Transplant Medical din Târgu Mureș, a încetat din viață pe 1 septembrie cu diagnosticul de COVID-19. 

La o lună și jumătate de atunci, familia nu a reușit să obțină documentele medicale pentru perioada internării celui care a făcut primul transplant de măduvă în România.

De aici, a apărut suspiciunea de malpraxis, apoi plângerile. Imre Benedek, fratele reputatului medic care a murit, explică felul în care s-a ajuns aici. 

– De ce credeți că a luat COVID-19 din clinică?
Fratele meu era profesor consultant la Clinica de Hematologie Târgu Mureș, pentru că era pensionar, dar nu putea să se abțină de la muncă. Apoi nu putea fugi de niciun virus, pentru că semnase un jurământ, când a devenit medic. 

În clinică erau atunci în jur de 11 cazuri de asistente infectate, iar mai târziu, peste 20 de cadre medicale, ceea ce a dus la închiderea ei. De aici a luat nenorocirea de virus.

– Cum s-a internat?
– A așteptat într-o baracă vreo patru ore până când a fost internat. Un om la 71 de ani! El era extrem de blând și a reacționat ca aproape orice pacient din România: a așteptat în frig. Când am aflat, prea târziu, din păcate, am făcut tot posibilul să fie internat.

– Ce s-a întâmplat mai departe?
A fost internat până să vină rezultatul, pentru că durează foarte mult, ca și acum. Dar era destul de clar după radiografia pulmonară că avea COVID-19. Apoi, venea dintr-o clinică unde era un focar, iar fiul lui, Istvan junior, era internat cu forma dură a coronavirusului. Ni s-a comunicat neoficial că ni s-a făcut un favor că l-au internat. Un favor care a fost plătit cu viața.

Spitalul de record mondial: la Piatra Neamț tocmai a fost numit al optulea manager din ultimul an! Are interdicție de integritate
Recomandări
Spitalul de record mondial: la Piatra Neamț tocmai a fost numit al optulea manager din ultimul an! Are interdicție de integritate
Doctorul care a făcut primul transplant de măduvă în România a murit de COVID, iar familia face acuzații grave. ”Nu i-au acordat tratamentul vital, pentru că lipsea semnătura unui director”
Prof. dr. István Benedek, 71 de ani | Foto sanatatea.TV

– Ce vină are spitalul?
Sunt câteva motive clare, dar menționez două. Există un protocol național de tratament, unul de care a beneficiat nepotul meu, aflat în stare critică. Mult mai gravă decât a fratelui meu, care, chiar dacă avea 71 de ani, era sănătos și nu avea niciun fel de comobidități. Ei bine, medicii de acolo nu i-au acordat tratamentul vital, pentru că lipsea o semnătură a unui director de spital. Pentru a dovedi asta e nevoie însă să vedem documentele medicale, doar că ne este refuzat accesul la ele. 

Afacerea COVID. Un patron condamnat de două ori pentru evaziune fiscală a obținut un contract de 10 milioane de euro, fără licitație, cu ONAC
Recomandări
Afacerea COVID. Un patron condamnat de două ori pentru evaziune fiscală a obținut un contract de 10 milioane de euro, fără licitație, cu ONAC

Să vă mai spun că în acea secție au murit 80% dintre pacienți, potrivit datelor mele. Nu cred că există un procent atât de mare în țară. Oricum, sper ca organele de cercetare să facă lumină. Puteți să vă întrebați ce se întâmplă cu un pacient oarecare dacă un profesor doctor a fost tratat astfel.

Imre Benedek:

– Dacă se va dovedi că a murit din cauza conducerii spitalului, familia va solicita despăgubiri?
Din câte știu de la nepoți, nu e vorba de bani. Ei doresc doar să se afle adevărul, iar pacienții să fie tratați în mod egal. Nimic altceva. Sigur, eu mi-aș dori demiterea conducerii spitalului județean, care, din incompetență sau neglijență, a contribuit la decesul unei persoane, cel puțin. 

Drama personală este că e vorba de fratele meu, un reputat medic, care ar fi trăit și azi dacă ar fi fost tratat conform protocolului. Ar fi avut și altă șansă de a trăi, dacă ar fi plecat în concediu în august, așa cum era programat. Doar că el n-a fugit de pe baricade.  A vrut să ajute, așa cum a făcut toată viața.

Fratele doctorului István Benedek:

Notă. Fiul lui István Benedek ne-a confirmat, după acest interviu, că el a fost salvat de protocol și că într-adevăr plângerea de malpraxis nu vizează bani, ci ”aflarea adevărului”.

Foto principală: sanatatea.TV

Citeşte şi:

Alexandru Rafila a fost în ultimii 10 ani tehnocratul PSD, a avut funcție în partid și a bagatelizat infecțiile nosocomiale după Colectiv!

Ce ar trebui să se întâmple ca România să poată evita un nou lockdown? Ce pârghii de apărare avem

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
Nicușor Dan o face PRAF pe Gabi Firea. Ce a îndrăznit să spună chiar ieri despre ea! A aflat toată țara
PARTENERI - PLAYTECH
Nicușor Dan o face PRAF pe Gabi Firea. Ce a îndrăznit să spună chiar ieri despre ea! A aflat toată țara
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Știrileprotv.ro
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani