Un bărbat de 70 de ani și partenera sa de 61 de ani au chefuit într-un bar și apoi au mers în Parcul Mare din Dej. Luat de val, el i-a propus să întrețină relații sexuale orale pe o bancă, iar ea a acceptat, fără să țină cont că ar putea fi văzuți de oamenii care se plimbau pe aleile parcului, scrie dejeanul.ro.

Un martor i-a văzut și i-a filmat în acțiune. Scena desprinsă din filmele pentru adulți a fost publicată apoi pe Internet. Imaginile au ajuns și în posesia polițiștilor care i-au identificat pe cei doi.

„În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, persoanele surprinse în timp ce întreţineau relaţii sexuale într-un parc au fost identificate, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani și despre o femeie de 61 de ani, din Dej. În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.” se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județeană Cluj.

Pentru acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite, aceștia ar putea face până la doi ani de închisoare sau ar putea primi o amendă.

În august 2017, mai multe cupluri și-au dat frâu liber fanteziilor și au făcut sex pe stradă, la Cluj. Tinerilor nu le-a păsat că ar putea fi văzuți de trecători și s-au iubit chiar și într-un sens giratoriu.


Citește și LIVE TEXT/ Mitingul diasporei, în Piața Victoriei. Românii din străinătate se adună la București / FOTO 


 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
Observatornews.ro
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI