Pavel* este un tânăr IT-ist din Rostov-pe-Don, un oraș cu un milion de locuitori, aflat la 32 de kilometri de Marea Azov. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are doi copii, de 12 și 14 ani. Este unul dintre motivele pentru care, deși este împotriva războiului din Ucraina, a ales să rămână în Rusia. N-a vrut să le dea viața copiilor peste cap. Cu toate că războiul i-a destrămat familia: după invazie, a rupt legăturile cu tatăl său, care este un susținător al acțiunilor Kremlinului.

Într-un dialog cu Libertatea, purtat online, la doar câteva ore după ce președintele Putin a anunțat mobilizarea parțială, Pavel a mărturisit că cei mai mulți ruși au sperat că nu se va ajunge în acest punct.  

„A fost la fel cum a fost cu începerea războiului. Nimeni n-a crezut până în ultima clipă. Iar autoritățile au negat acest lucru. Odată cu avalanșa de știri despre referendumurile iminente din teritoriile ucrainene capturate și despre modificările aduse legilor legate de război, a existat sentimentul că mobilizarea este iminentă”, a explicat bărbatul. 

EXCLUSIV. Doi ruși antirăzboi vorbesc despre anunțul mobilizării parțiale: „Am de gând să mă ascund. Nu vreau să ucid și nu vreau să mor”
MOSCOVA, RUSIA 21 SEPTEMBRIE 2022: Ofițerii de poliție rețin un protestatar în timpul unui miting neautorizat împotriva unei mobilizări parțiale anunțate de președintele Rusiei Vladimir Putin pe 21 septembrie 2022. Foto: Hepta
FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front
Recomandări
FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front

„În acest moment, nu se poate avea încredere în oficiali și în legi”

Acesta a subliniat și că nu este deloc vorba despre „o mobilizare parțială”, așa cum susțin autoritățile și cum a explicat și jurnalistul Marin Gherman într-un editorial publicat de Libertatea

„«Mobilizarea parțială» e ca «operațiunea militară specială». Decretul nu conține niciun criteriu cu privire la cine va fi recrutat. Și, chiar dacă ar conține, este puțin probabil ca ele să fie respectate. În țara noastră, în acest moment, nu se poate avea încredere în oficiali și în legi”, afirmă Pavel. 

„Este o decizie stupidă, sângeroasă și sinucigașă. Dacă armata profesionistă nu a putut face față armatei ucrainene, atunci nimic nu va funcționa acum. Comandamentul militar este incompetent, nu are cine să-i antreneze pe cei mobilizați, nu există resurse… Vor să ne trimită la moarte sigură!”, mai spune rusul. 

„Nu am cum să fug, dar nici nu voi lupta”

Pentru Pavel este prea târziu să-și mai părăsească țara. Momentan, biletele de avion pentru zborurile în străinătate s-au epuizat, iar prețurile depășesc 1.000 de euro. 

Spune că, după șapte luni de război, în care a văzut atâtea atrocități, anunțul mobilizării nu-i stârnește niciun sentiment. Asta și pentru că e dispus să facă orice pentru a evita înrolarea. 

Jurnalist român din Cernăuți: ce ”naivitate a Occidentului” e timpul să dispară pentru ca discursul lui Putin de vineri să nu se transforme într-un război total
Recomandări
Jurnalist român din Cernăuți: ce ”naivitate a Occidentului” e timpul să dispară pentru ca discursul lui Putin de vineri să nu se transforme într-un război total

„Sincer, încă nu simt nimic. Nu-mi rămâne decât să citesc știrile și să urmăresc cum se va desfășura efectiv această mobilizare. Din păcate, nu am cum să părăsesc țara.”

Am de gând să mă ascund, dacă va fi nevoie. În cel mai rău caz, să mă opun. Cum? Încă nu știu exact. Dar ce știu sigur e că nu vreau să ucid și nu vreau să mor în zadar.

Pavel, cetățean al Rusiei:
EXCLUSIV. Doi ruși antirăzboi vorbesc despre anunțul mobilizării parțiale: „Am de gând să mă ascund. Nu vreau să ucid și nu vreau să mor”
Primele manifestări au avut loc în Siberia și în estul îndepărtat, de unde au apărut imagini cu forțele de ordine intervenind violent pentru a-i risipi pe protestatari sau pentru a-i reține

„Mulți susțineau războiul de pe canapea”

Pavel crede că anunțul mobilizării va diminua numărul susținătorilor războiului: „Mulți erau în favoarea acestuia stând pe canapele și privindu-l la televizor. Sigur că există o mulțime de reacții nefericite pe rețelele sociale. Sunt și oameni care se declară fericiți – personal, nu cred că sunt sănătoși mintal. Poate că unii dintre ei sunt cu adevărat pregătiți să pună mâna pe arme, dar aceia sunt puțini”.

Rusul atrage atenția că, înainte de mobilizarea parțială, se ofereau sume uriașe pentru cei care se înrolau voluntar să lupte în Ucraina. „Dacă cineva ar fi vrut să «apere Patria», ar fi putut pleca la luptă cu mult timp în urmă. Ceea ce înseamnă că marea majoritate a celor care sunt acum supuși mobilizării nu doresc să lupte.”

De aproape doi ani, zeci de oameni locuiesc într-o sală de sport, în timp ce dincolo de geamuri se joacă meciuri. Primăria le promite că se rezolvă „Săptămâna asta”
Recomandări
De aproape doi ani, zeci de oameni locuiesc într-o sală de sport, în timp ce dincolo de geamuri se joacă meciuri. Primăria le promite că se rezolvă „Săptămâna asta”

Nu crede că vor fi proteste masive

Mișcarea rusă antirăzboi Vesna (Primăvara) a lansat un apel la proteste naționale, iar sute de persoane au fost deja arestate și brutalizate, după ce au ieșit miercuri seară în stradă.

Pavel nu crede însă că, pe termen lung, va exista o mobilizare masivă a rușilor. Nu crede nici că protestele vor schimba deciziile regimului de la Kremlin. 

„Acum este și mai periculos pentru bărbați să protesteze, pentru că cei care sunt prinși de poliție pot fi duși nu la secția de poliție, ci la biroul de înrolare militară. Dacă va fi un protest în masă, atunci va fi un protest al femeilor, deși vedem că nici ele nu sunt ferite de brutalitatea forțelor de ordine.”

Pavel crede că nemulțumirea maselor va veni atunci când „se vor mobiliza suficient de mulți dintre cei cărora le-au fost răpiți soții, fiii, cei dragi și au fost uciși. Când se va întâmpla acest lucru, nu putem ști.”

În orice caz, Kremlinul nu poate fi influențat de nimic atât timp cât armata și poliția îi sunt subordonate. Dar eu încă mai sper la un miracol. Poate că Putin va avea aceeași soartă cu a lui Ceaușescu. Nici atunci nu se anticipase un astfel de scenariu.

Pavel, cetățean rus:
EXCLUSIV. Doi ruși antirăzboi vorbesc despre anunțul mobilizării parțiale: „Am de gând să mă ascund. Nu vreau să ucid și nu vreau să mor”
Soldați ruși în regiunea Herson Foto: EPA

„Putin e în stare de orice”

Oleg*, un stomatolog în vârstă de 46 de ani din Sankt Petersburg, mărturisește că a fost cuprins de neliniște ascultând discursul de marți al liderului de la Kremlin, dar nu a fost surprins. „Mă așteptam la asta. Putin e în stare de orice porcărie. Am simțit o angoasă, dar, în același timp, m-am gândit că această decizie poate va grăbi sfârșitul domniei lui Putin”. 

Regimul lui Putin e în agonie. Acum e clar pentru toată lumea că nimic nu merge conform planului și că e imposibil ca Rusia să câștige războiul cu Ucraina.

Oleg din Sankt Petersburg:

„Nu sunt pregătit să-mi părăsesc țara”

Deși n-a primit încă citația, Oleg calculează opțiunile pe care le are. Nu sunt multe. „Dacă situația se înrăutățește, voi încerca să plec. Acum nu sunt pregătit, plus că este prea scump. Voi încerca să obțin o invitație de la una dintre țările Schengen. Cu siguranță nu voi merge la război. Alternativa este să mă ascund sau să merg la închisoare.”

Pentru Oleg este complicat să iasă din Rusia și pentru că are un proces, după ce a semnat apelul unor deputați municipali care îi cereau demisia lui Vladimir Putin. 

„Ulterior, poliția mi-a verificat rețelele sociale și a găsit postări care nu le-au plăcut. Acum sunt acuzat că am discreditat armata.”

*Din motive de siguranță, am folosit pseudonime pentru cei doi cetățeni ruși care se poziționează împotriva războiului și a lui Putin.  

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
GSP.RO
Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
Observatornews.ro
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
Știrileprotv.ro
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
FANATIK.RO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase