„Teroriștii au venit în țara noastră prin așa-numitul ‘Program al Loteriei Vizei Diversității’, o frumusețe a lui Chuck Schumer’, liderul democraților din Senat. Vreau un sistem pe bază de merit. Luptăm din greu pentru o imigrație bazată pe merit, să terminăm cu Sistemele Loteriei Democrate”, a spus Donald Trump, pe Twitter.

În fiecare an, Departamentul de Stat american acordă printr-o loterie un număr limitat de vize pentru cetățenii unor state cu o rată redusă a imigrației în SUA. Beneficiarii programului ”Viza diversității”, numit uneori și loteria cărții verzi, primesc și permis de reședință permanentă în SUA.

Începând din anul 1995, circa 50.000 de persoane — din mai multe milioane de solicitanți — au primit viză de intrare în SUA prin acest program

În România, în luna octombrie, s-a dat startul înscrierilor pentru Loteria Vizelor 2019.

Autorul atacului terorist de la New York de marți seară se numește Sayfullo Saipov, are 29 de ani și era șofer la compania Uber. Bărbatul a fost arestat, fiind considerat drept principalul suspect al atacului terorist petrecut în metropola americană, în urma căruia opt persoane au murit și alte 11 au fost rănite. Bărbatul despre care se spune că a condus camioneta cu care a intrat în plin în mulțime este originar din Uzbekistan și, în prezent, locuia în New Jersey.

Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”
Recomandări
Pensiile și salariile bugetarilor nu se majorează în 2025. Ordonanța „trenuleț”, adoptată de Guvern. Marcel Ciolacu: „Nu vreau să fiu popular, ci eficient”

EXCLUSIV/ Cum va arăta și ce capacitate va avea prima parcare pentru navetiștii din jurul Bucureștiului. Au început lucrările!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
De ce să pui sare pe cojile de portocală. Trucul genial care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce să pui sare pe cojile de portocală. Trucul genial care te scapă de o mare problemă
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
Observatornews.ro
Cum va fi vremea în noaptea de Revelion. Surprize în primele zile ale noului an
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep  căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI