Specialiștii români susțin că valul 5 al pandemiei COVID, cel ce va fi provocat de mutația Omicron, va debuta în luna ianuarie. Ministrul sănătății Alexandru Rafila a declarat că e posibil să asistăm la o creștere semnificativă a cazurilor de infectare chiar mai repede de 15 ianuarie. 

Doctorul Emilian Imbri, în prezent consilier al ministrului educației Sorin Câmpeanu, consideră că lipsa de curaj a autorităților în fața valului 5 va duce din nou la un număr mare de victime.

Dr. Emilian Imbri, avertisment pentru Anul Nou. „Este matematică pură”
Doctorul Emilian Imbri

– Domnule doctor, este România pregătită pentru următorul val?
– Nu. Noi mereu avem un decalaj în a lua măsuri. Cei care decid, din lipsă de curaj, nu-i ascultă pe profesioniști. Emilian Popescu, Octavian Jurma, Răzvan Cherecheș, toți au avertizat autoritățile și nu s-a întâmplat nimic niciodată. Valul 4 este cel mai bun exemplu. România a atins atunci numai recorduri negative. Până și adoptarea certificatului verde este tergiversată… Toate măsurile ce vor fi luate după Anul Nou vor fi tardive. Valul Omicron va fi mai amplu decât cel Delta și greu de stăvilit.

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”
Recomandări
Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

Cum credeți că va evolua valul 5?
– Este clar că această mutație este mai contagioasă, deci vom avea mai multe infectări, dacă luăm în calcul faptul că toți suntem expuși, indiferent că vorbim de vaccinați, nevaccinați sau trecuți prin boală. Chiar și în cazul în care Omicron este cu 40% mai puțin agresiv decât Delta, vom avea multe persoane care vor ajunge în spital din cauza numărului de mare de infectați. Este matematică pură. Iar România are nevaccinată 60% din populația vulnerabilă, persoanele vârstnice și cei cu boli cronice. Nu va fi bine deloc.

Cum va influența perioada sărbătorilor de iarnă?
– Vom ajunge din nou în centrul atenției. Observ că mulți români care au venit în țară de Crăciun au refuzat carantina. Ei sunt vectori de transmitere în România și la întoarcere, tot ei vor fi vectori de transmitere în Europa.

Cum credeți că va evolua pandemia în 2022?
– Eu cred că valul Omicron va fi unul urât, dar ultimul de amploare. După el vor urma valuri mai mici, ca replicile de după cutremur. Va deveni o epidemie sezonieră.

Ce mesaj doriți să transmiteți românilor de sfârșit de an 2021?
– Prudență și responsabilitate. Să poarte masca și dacă observă că au simptome, să aibă grijă de cei din jur și să-i protejeze izolându-se. Chiar dacă este noaptea de Revelion.  


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini emoţionante cu soţia lui Rudel Obreja! Cum a fost surprinsă Antonia după moartea fostului pugilist! FOTO
Playtech.ro
Imagini emoţionante cu soţia lui Rudel Obreja! Cum a fost surprinsă Antonia după moartea fostului pugilist! FOTO
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Viva.ro
S-a aflat! Ce pensie are Miron Cozma. Mulți pensionari din România nu îndrăznesc să viseze la această sumă
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Observatornews.ro
Satul din România care atrage oameni inclusiv din Londra. Preţul caselor a crescut de patru ori în ultimii ani
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Știrileprotv.ro
Povestea fetei din Galați care s-a sinucis după ce a fost victima metodei Loverboy. A fost dusă să se prostitueze în Germania
Ce se întâmplă cu copiii lui Dinu și Deei Maxer după divorț: “E mai bine așa”
FANATIK.RO
Ce se întâmplă cu copiii lui Dinu și Deei Maxer după divorț: “E mai bine așa”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta
PUBLICITATE
Colecția de denim. Ce jeanși sunt potriviți pentru silueta ta