De Cristian Burcioiu, Mihai Niculescu,

Aceeași comisie a decis că dosarul fostului lider PSD poate fi reexaminat la începutul anului viitor, când, după ce va executa o cincime din pedeapsă, se va putea decide dacă i se va schimba regimul de detenție din închis în semideschis.

Liviu Dragnea a fost dus în jurul orei 10.30 în fața
Comisiei pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate. Din comisia care a analizat dosarul
lui Dragnea au făcut parte: directorul Penitenciarului Rahova, șeful serviciului
pentru aplicarea regimului de detenție, șeful Serviciului educație și un
secretar.

Liviu Dragnea va fi mutat din celula în care a stat în cele 21 de zile de carantină într-o altă celulă, din sectorul comun, unde sunt camere cu patru sau șase paturi.

Fostul lider PSD va trebui să facă cereri dacă vrea să beneficieze de dreptul de a primi vizite de la familie sau dacă vrea să muncească în penitenciar, activitate pentru care ar primi zile scăzute din pedeapsă.

Dacă va face cerere, va beneficia de cinci zile de vizită pe lună.

Liviu Dragnea ceruse să execute pedeapsa la Penitenciarul Rahova, pentru ca familiei sale să îi fie mai ușor să îl viziteze.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea a fost încarcerat pe 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman.

Dragnea a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu.

Aceasta reprezintă a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumului, unde a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.


Citește și: Aplicația Clever Taxi a lui Daimler Benz a plătit un articol în Adevărul, care-i prezintă pe taximetriștii români drept niște brute limitate, homofobe și amenințătoare!