Un bărbat din Rucăr şi-a pierdut, într-o săptămână, atât soţia, cât şi fiica de 21 de ani, ambele diagnosticate cu COVID-19. Unchiul tinerei povesteşte prin ce a trecut fata de 21 de ani.

A ajuns la spital la Pitești, patru ore a stat într-o mizerie de cort, fără căldură, în frig, ea cu febră. Nimeni nu s-a interesat, în jur de 12 noaptea au venit și au testat-o și au spus așa: «Domnișoară, poți să pleci acasă». În condițiile în care între Pitești și Rucăr sunt aproape 100 de kilometri. La 12 noaptea. Singură. În condițiile în care 99% exista probabilitatea ca fata să fie pozitiv COVID, lucru care s-a și confirmat a doua zi.

Unchiul fetei:

Acesta mai spune că tatăl fetei a stat ore în şir în curtea spitalului din Pitești, în cort, adus să se testeze pentru că nu s-a simțit bine. Copilul lui a murit în timp ce el era acolo în curte.

Sunt convins că copilul ăsta astăzi ar fi fost în viață. Nu sănătos, dar în viață. Dacă nu își bătea cineva joc, să-l trimită singur la 12 noaptea la 75 de kilometri distanță de casă. Pentru ea nu se mai poate face nimic, dar poate pentru alții să se poată face ceva. E foarte dureros, să știți.

Unchiul fetei:

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Gabriel Copciag, spune că fata a refuzat internarea și că a plecat acasă pe semnătură.

Este o tragedie ce s-a întâmplat. A venit la spitalul județean pe data de 20, a fost evaluată. În așteptarea testului, dânsa a refuzat să rămână, avem semnătura dânsei pe foaie și a spus că așteaptă rezultatul acasă. Marți, i s-a comunicat că este pozitivă și a urmat un tratament la domiciliu până joi când a anunțat salvarea și starea generală s-a deteriorat, a fost internată la spitalul de pneumologie din Câmpulung. De acolo a fost transferată la Pitești în secția de ATI, în stare foarte gravă.

Gabriel Copciag:
Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”
Recomandări
Pensionarii români renunță la medicamente, murături și carne ca să-și plătească facturile la iarnă. „Am trecut prin perioade şi mai grele, ştim cum e”

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș mai spune că nu este obligatorie testarea contacților direcți cu persoana infectată. Se testează doar dacă sunt simptomatici, în rest, ei trebuie să stea în izolare 14 zile. Tatăl fetei este și el infectat, fiind internat la Leordeni.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
GSP.RO
Cum arăta impresara după bătaia cu Reghecampf. Este ajutată de o prietenă să meargă, primele imagini
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Playtech.ro
ȘOC! Meghan Markle l-a AMENINȚAT pe Prințul Harry. SCANDALUL uriaș despre care tocmai s-a aflat: 'I-a spus că...'
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Viva.ro
Mesajul transmis de Sarah, fiica vitregă a lui Reghe, după ce antrenorul a bătut-o pe Prodanca în plină stradă. Cuvintele ei au stârnit un val de reacții
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Observatornews.ro
Situaţia e-commerce-ului în România: de ce ţara noastră este mult înaintea Bulgariei, însă în spatele Ungariei
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Știrileprotv.ro
Haos în Rusia! Un bărbat a deschis focul într-un birou de recrutare din Irkuţk. Șeful unității se află în stare critică
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
FANATIK.RO
Invitații nu s-au uitat la bani. Cât a fost darul la botezul lui Liam, fiul lui Laurențiu Reghecampf
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Orangesport.ro
Revolta oligarhilor! Cunoscutul lui Putin anunţă data la care va fi dat jos preşedintele Rusiei. Cât de aproape e momentul istoric
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2022. Scorpionii trebuie să aibă puțin mai multă răbdare, dar dacă nu vor reuși, o abordare mai pozitivă e soluția
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?