Zipline este un startup care produce drone folosite pentru transportul de sânge, vaccinuri sau medicamente în țări ca Rwanda și Ghana, din cauza lipsei de drumuri.

În luna iunie a anului trecut, compania a fost evaluată de investitori la 2,75 miliarde de dolari în urma unei injecții de capital de 250 de milioane de dolari, potrivit TechCrunch.

Cătălin Drulă a încasat anul trecut peste 500.000 de euro pe acțiuni la compania de drone la care a lucrat. A ajuns milionar în euro din investiții

Tranzacțiile lui Drulă au avut loc în 2021, prin intermediul unei platforme specializate, numită Equity Zen, a declarat oficialul, pentru Libertatea.

„După cum am făcut public în ultimii 5 ani, înainte să mă implic în activitatea politică am lucrat pentru un startup din Silicon Valley care produce drone. Acțiunile sunt prezentate în declarațiile de avere din ultimii cinci ani. Compania a devenit între timp unicorn, adică a ajuns la o evaluare de peste un miliard de dolari. Am vândut o parte din acțiuni, 20% din cât aveam, anul trecut. Am vândut pe o platformă specializată numită Equity Zen la prețul de 30,99 de dolari pe acțiune”, a spus Drulă.

Fostul ministru a precizat pentru Libertatea că tranzacția a fost încheiată pe 29 aprilie 2021.

Acesta a mai spus că va plăti un impozit de 50.000 de dolari statului român.

Vânzare printr-o platformă specializată

Zipline nu este încă listată la bursă, dar acționarii companiilor nelistate își pot vinde titlurile deținute prin tranzacții realizate pe piața secundară, înainte de listarea oficială.

A murit fetița de 5 ani cu boala Wilson, care a fost supusă unui transplant de ficat
Recomandări
A murit fetița de 5 ani cu boala Wilson, care a fost supusă unui transplant de ficat

Mai exact, aceste platforme înlesnesc angajaților și acționarilor posibilitatea să iasă din companie prin conectarea lor cu posibili cumpărători, fără ca persoanele în cauză să se cunoască sau să se vadă.

Practic, tranzacționarea se face prin câteva clicuri, ca în cazul investițiilor de pe bursă, fără a fi realizate însă prin intermediul unei burse.

Conform CV-ului său de pe LinkedIn, Drulă a lucrat între mai 2014 și ianuarie 2016 la Zipline.

În Statele Unite este comun ca angajații să primească acțiuni la companiile la care lucrează, societățile apelând la această metodă pentru a reține forța de muncă.

Milionar în valută

Cătălin Drulă a încasat anul trecut peste 500.000 de euro pe acțiuni la compania de drone la care a lucrat. A ajuns milionar în euro din investiții
Extras din declarație de avere depusă de Cătălin Drulă pe 8 octombrie 2021

Conform declarației de avere, Drulă mai deține alte 80.781 de acțiuni la Zipline, valoarea acestora fiind de 2,5 milioane de dolari, echivalentul a 2,24 milioane de euro. El spune însă că valoarea acestora poate scădea oricând sau ar putea să crească, ca la orice companie.

În declarația de avere precedentă, datată 5 aprilie 2021, când încă se afla în fruntea Ministerului Transporturilor, Cătălin Drulă a notat că deține 100.781 de acțiuni la Zipline, iar în dreptul valorii acestora a notat 3.527 de dolari.

Sorin Oprescu râmâne în arest în Grecia. Primele imagini cu fostul primar al Capitalei, în fața procurorilor eleni
Recomandări
Sorin Oprescu râmâne în arest în Grecia. Primele imagini cu fostul primar al Capitalei, în fața procurorilor eleni

„Este valoarea la care le-am achiziționat cu mulți ani în urmă de la companie”, a explicat Cătălin Drulă.

Cătălin Drulă a încasat anul trecut peste 500.000 de euro pe acțiuni la compania de drone la care a lucrat. A ajuns milionar în euro din investiții
Extras din declarație de avere depusă de Cătălin Drulă pe 5 aprilie 2021

Oficialul mai deține acțiuni în valoare de 13.500 de dolari la gigantul aeronautic Boeing și are aproximativ 25.000 de lei investiți pe bursă în companii precum Transgaz, Transelectrica, Petrom, Banca Transilvania și BRD.

Drulă mai are 15 conturi bancare, în care deține aproximativ 375.000 de lei, 53.000 de euro și 645.000 de dolari.

La capitolul auto, Drulă deține un BMW din 2012, iar în domeniul imobiliar acesta deține un teren intravilan de 1.490 metri pătrați în Mogoșoaia, județul Ilfov, achiziționat în anul 2014.

„Chiar salvează vieți”

25-30% din transportul de sânge folosit la transfuziile din Rwanda se făcea cu drone Zipline. Nu e ceva exotic, este chiar important. Chiar salvează vieți pe bune, spre deosebire de alte startup-uri din Silicon Valley care doar zic asta.

Cătălin Drulă:

Parlamentarul se referă la o informație prezentată în anul 2018 de Rural Reporters, care a scris că Zipline transportă 25% din cantitatea de sânge din țară.

Conform site-ului companiei, dronele Zipline au făcut până acum 253.812 livrări, transportând 1,88 milioane de produse. În total, acestea au zburat peste 18 milioane de mile, adică aproape 29 de milioane de kilometri.

Românce, sclave pe ogoarele din Italia. „Dacă accepți o cafea și un corn, accepți și avansurile sexuale. Abuzurile au loc în văzul tuturor. Dacă refuzi, a doua zi nu te mai iau la muncă”
Recomandări
Românce, sclave pe ogoarele din Italia. „Dacă accepți o cafea și un corn, accepți și avansurile sexuale. Abuzurile au loc în văzul tuturor. Dacă refuzi, a doua zi nu te mai iau la muncă”

Drulă, olimpic la informatică

Întrebat cum a ajuns să lucreze la drone și la Zipline, Drulă a făcut un scurt istoric al studiilor sale.

Deputatul are o diplomă de programator, între anii 1995 și 1999 studiind la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București, potrivit cv-ului său de pe site-ul Camere Deputaților.

Drulă a afirmat pentru Libertatea că în anii 1998 și 1999 a luat premiul întâi la olimpiadele naționale de informatică.

Între 1999 și 2002, Drulă a urmat Universitatea din Toronto, unde a primit o bursă și unde a absolvit cu diplomă de licență în informatică.

Între 2003 și 2005 a făcut un master la aceeași unitate de învățământ.

„La drone am lucrat la partea de control radio, prin bluetooth. Din 2016 nu am mai vorbit cu conducerea companiei, nu am inside info (informații din interior – n.r.)”, a declarat Drulă.

Opt brevete de invenție

Drulă are opt brevete de invenție, acordate între 2016 și 2021, potrivit portalului american Justitia.com, care indexează patente și furnizează soluții privind drepturile intelectuale.

Brevetele în cauză descriu un sistem de management pentru un vehicul aerian fără pilot.

Acestea sunt deținute de către Zipline, iar Drulă este menționat în lista de inventatori, alături de alte persoane.

Urmărește-ne pe Google News
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește...”
GSP.RO
Bancul care îl scoate din sărite pe Putin. O vedetă din Rusia a îndrăznit să-l posteze pe net: „De ce nu reușește...”
IREAL! Singurul om de lume care îl poate OPRI pe Putin. Doar el are PUTEREA asta
Playtech.ro
IREAL! Singurul om de lume care îl poate OPRI pe Putin. Doar el are PUTEREA asta
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Observatornews.ro
Afacerea cu care un român a dat lovitura. Vinde cu 100 de lei un litru şi nu face faţă cererii
Horoscop 18 mai 2022. Berbecii au nevoie de curaj, care îi poate ajuta să vadă problemele așa cum sunt, fără exagerări
HOROSCOP
Horoscop 18 mai 2022. Berbecii au nevoie de curaj, care îi poate ajuta să vadă problemele așa cum sunt, fără exagerări
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
Știrileprotv.ro
Şocul poliţiştiştilor maghiari care au oprit o camionetă condusă de o româncă. Şoferiţa riscă 15 ani de închisoare
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Orangesport.ro
VIDEO | O sportivă rusă a avut un discurs şocant chiar în faţa lui Vladimir Putin. Episodul a făcut înconjurul lumii
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“