Francois Yabré, 31 de ani, este unul dintre jucătorii esențiali cu care fosta campioană a României din 2011, Oțelul Galați, a ajuns în această vară în Liga 2, după ce a luat-o, din nou, de jos, de la „județeană”. Fundașul central ivorian, convocat și la naționala Burkina Faso, cunoaște bine România, unde a ajuns în premieră în iarna 2019. După un deceniu petrecut în Norvegia, o altă țară de adopție, Francois a ales estul continentului pentru a-și energiza cariera fotbalistică. A început la Luceafărul Oradea, a trecut apoi la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, a avut o scurtă experiență la Aerostar Bacău, pentru ca din iulie 2021 să semneze cu Oțelul Galați.

Libertatea: Francois, ai petrecut mulți ani în diverse țări, până la urmă ce ești?
Francois Yabré: Părinții mei sunt din Burkina Faso, dar m-am născut și am jucat în Coasta de Fildeș. Am evoluat alături de fostul campion al României cu CFR Cluj, Lacina Traore, la naționala U17 a Cote dIvoire, apoi am avut șansa să joc 9 ani în Norvegia. Aș împărți 90 la sută între Burkina Faso, Cote dIvoire și Norvegia, iar 10 procente le ofer României.

– Ce știai despre România înainte să ajungi aici?
– Știam de la Lacina diverse lucruri despre țară, știam că e țara lui Hagi și Mutu. Nu detalii, chestii legate despre fotbal.

Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia
Recomandări
Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia
După 9 ani în Norvegia, un tânăr african s-a mutat la Galați și a rămas consternat de unele năravuri ale românilor: „Nu mă mai întrebați de femei și nu mai parcați pe unde aveți chef”
Pe străzile din Oradea

Cum a aflat de România

– Când trăiai în Norvegia, ai auzit bune sau rele despre România?
– Nu prea… Stai, am întâlnit un român, era băiat bun, chiar foarte bun. Lucra din greu în construcții. Un băiat muncitor, el îmi povestea că românii muncesc din greu, unii în străinătate, pentru un trai mai bun.

– Cum ți se pare acum România după mai bine de trei ani petrecuți aici?
– Mă bucur că am riscat! Sunt surprins într-un mod bun, fiindcă nu știam unde vin. Poate v-au mai spus-o și alții, dar ar trebui să promovați România mai mult. Oameni buni, aveți potențial, străinii nu știu prea multe, mai ales chestii bune, despre voi! Sunt doar niște clișee despre voi, care nu prea sunt adevărate.

„Îmi plac mult mănăstirile din Moldova”

– Ție ce-ți place aici?
– Despre țară, că aveți niște munți superbi. În zona Oradea și Cluj-Napoca sunt peisaje extraordinare. Îmi plac mult mănăstirile din Moldova. Și, bineînțeles, orașul Galați e frumos.

Ligia Deca, propusă de PNL ca ministru al educației. Premierul Ciucă l-a lăudat pe Cîmpeanu că „a muncit zi și noapte” la Legile educației
Recomandări
Ligia Deca, propusă de PNL ca ministru al educației. Premierul Ciucă l-a lăudat pe Cîmpeanu că „a muncit zi și noapte” la Legile educației

– Ce parte din România îți place mai mult.
– (râde) Oradea e cel mai frumos oraș, cred eu, dar și Galațiul este tare frumos, are faleza. Aș spune că, mai întâi, Transilvania, apoi Moldova. De ce? Oameni sunt mai liniștiți în Ardeal. De exemplu, în Bacău nu prea m-am acomodat, a fost un pic cam dificil, un alt vibe, nu știu de ce, greu de explicat. Galațiul e mai deschis, mai open, o energie mai bună. Sunt diferențe destul de mari și între orașele aceleiași regiuni.

– Oamenii cum i-ai cataloga?
– Oamenii par fericiți cu ceea ce au, asta îmi place. Râd mult! Indiferent dacă le e bine sau rău. Știu că râsul nu e un lucru ușor, oamenii încearcă să aibă gânduri pozitive chiar dacă viața e grea.

După 9 ani în Norvegia, un tânăr african s-a mutat la Galați și a rămas consternat de unele năravuri ale românilor: „Nu mă mai întrebați de femei și nu mai parcați pe unde aveți chef”
La Palatul regal din Oslo

Discuțiile cu șoferii de taxi

– Cum se adaptează un african crescut mult în Norvegia cu mâncarea de aici?
– Toată lumea mă știe ca un mare fan al cașcavalului pane. Am descoperit că e mâncarea mea preferată, numărul 1, în viață. Apoi, ciorba. Vezi, ți-am zis, aveți lucruri foarte bune cu care să vă lăudați. Plus cultura, am înțeles că aveți mulți oameni inteligenți în istorie.

Klaus Iohannis spune că „avem nevoie de toleranță zero față de plagiat”, care este „un fenomen toxic”, fără a-i rosti numele fostului ministru Cîmpeanu
Recomandări
Klaus Iohannis spune că „avem nevoie de toleranță zero față de plagiat”, care este „un fenomen toxic”, fără a-i rosti numele fostului ministru Cîmpeanu

– De cine ai auzit?
– Am vizitat mănăstirile din Moldova, am aflat de Mihai Eminescu, de exemplu. Oamenii trebuie să știe că România are oameni inteligenți, nu doar atleți, sportivi. Uite, îmi cer scuze că spun asta, dar, când merg cu taxiul, șoferul îmi spune: „Fetele îți plac? Așa-i că sunt frumoase? Vrei să le cunoști?”. Păi, dacă vreau asta, pot și singur. Fetele frumoase nu fac țara să fie mai bogată! Cred că ar trebui să vorbiți despre oameni importanți, Eminescu, Ștefan cel Mare, cei ce au dat un renume României. Promovați lucrurile pozitive!

„Parizienii, americanii ce promovează?”

– Ce notă ai da României?
– (se gândește) Un mare 8. Nicăieri nu e perfect, 10-le iese din discuție, nicio țară nu are nota maximă. 8-ul e o notă bună, foarte bună. Tot vorbind cu tine, mă gândesc că aș vrea, eu care nu sunt de aici, ca românii să promoveze România, nu simt că o fac destul. Când cineva nou vine aici, vorbiți despre lucrurile bune, despre oamenii mari, care au făcut ceva pentru țară, nu vă mai vorbiți de rău! Vorbește-mi de biserici frumoase, de palate, de locuri deosebite… Vă ofer un exemplu concret.

– Care?
– Ce promovează parizienii? Champs Elysees, Tour Eiffel, Orașul Luminii, al dragostei, restaurante, locuri diverse. De aceea vrei să te duci acolo, corect? Dar ai văzut ce bătăi sunt pe acolo, ce oameni răi sunt prin diverse cartiere?! Când vorbești de Los Angeles sau de New York ori de Miami nu ți se vorbește despre săraci. Vrei să mergi în America nu pentru a vedea răfuieli între bande. Bali! O insulă exotică, visul oricărui om. Dar știți ce oameni săraci sunt acolo?! Dar tu visezi să mergi acolo pentru turism. Aveți un potențial extraordinar, natural. Credeți-mă! Faceți ca oamenii din afară să afle despre voi.

După 9 ani în Norvegia, un tânăr african s-a mutat la Galați și a rămas consternat de unele năravuri ale românilor: „Nu mă mai întrebați de femei și nu mai parcați pe unde aveți chef”

„Uimitor că nu opriți la semafor și parcați oriunde”

– Riști o comparație între România și Norvegia?
– În primul rând, e muuult mai ieftin decât în Norvegia. Acolo fiecare știe ce are de făcut. Mie îmi place acolo, îmi place disciplina, cum să ai un stil de viață, să respecți regulile, să nu întârzii. Românii sunt mai calzi, mai open, se deschid mai mult decât nordicii. „Ce faci, frate?”, asta ți se spune aici. Te strigă „frate”, asta mi se pare extraordinar! Așa e la noi, în Africa. Oamenii nu se sfiesc să intre în vorbă cu tine în România.

– Ziceai de regulile din Norvegia. Aici?
– Da, nu prea respectați regulile. Uimitor: viteza cu care conduceți, cum parcați oriunde, fiecare unde are chef, nu vezi așa ceva în Norvegia. Plus că nu opriți la semafor. Acolo, asta ar fi o mare problemă, se lasă cu amenzi de le ții minte toată viața… De aceea vă dau nota 8. (râde) Aici, oamenii au o mare problemă cu regulile, dar sunteți OK, râdeți și mergeți înainte.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Playtech.ro
ȘOC! Arma care poate distruge Rusia într-o singură zi. Este cea mai mare teamă a lui Putin în război
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
FANATIK.RO
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase