MENIU CAUTĂ
14 Ian. 2012 13:08

CRIZA EURO | Lovitura Standar&Poor’s aplicată mai multor ţări europene afectează România. Vezi cum!

Distribuie

Mai mulţi analişti economici români citaţi de agenţia Mediafax spun că retragradarea celor nouă ţări europene va avea ca efect creşterea costurilor de finanţare în euro pentru România.
Analistul Florin Câţu crede că, pe termen scurt, retrogradarea aplicată de agenţia de rating va  afecta negativ creşterea economică din România, prin costuri mai mari ale capitalului. „Efectul imediat al acestor decizii se va simţi în costul de finanţare. Din păcate pentru noi, faptul că Franţa, Italia, Austria se finanţează mai scump, înseamnă că şi preţul capitalului direcţionat către România va fi mai mare”, declară Florin Cîţu.
La rândul său, economistul-şef al Reiffeisen Bank România, Ionuţ Dumitru, spune că decizia Standard and Poor’s poate provoca o reacţie în lanţ: „Dacă ai ajuns să retrogradezi ţări ca Austria şi Franţa, investitorii se vor întreba: Dar Europa de Est ce are? E posibil ca, la nivel european, să vedem un nou val de aversiune şi să vedem o aversiune şi în Europa de Est, prin contagiune, prin neîncredere.”.
Vineri seară, S&P anunţat că a retrogradat ratingurile Italiei, Spaniei, Portugaliei şi Ciprului cu câte două trepte şi pe cele ale Franţei, Austriei, Maltei, Slovaciei şi Sloveniei cu câte o treaptă.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii