Tudorel Toader – afirmații halucinante pentru salvarea propriilor legi

Ministrul își apără cu dinții propunerile de modificare a legilor Justiției. El nu ezită să calce pe capul primului său șef, premierul Mihai Tudose. Iritat că modificările la legi trenează la Comisia Specială Iordache, Tudorel Toader a amenințat ca le va trece prin guvern, prin ordonanță de urgență (OUG), dacă votul în plen va întârzia. În disperarea de a-și vedea legile votate, ministrul uită că a fost un profesionist respectat. El a justificat recursul la OUG, pentru respectarea Directivei UE privind prezumția de nevinovăție, cu termen limită abia la 18 aprilie 2019. Chiar și așa, tot nu ar fi fost posibilă varianta rapidă de legitimare a modificărilor la legi, pentru că guvernul nu poate emite OUG, în timp ce proiectele de lege cu pricina se află în dezbatere parlamentară. Să nu fi cunoscut Tudorel Toader aceste aspecte procedurale? Mă îndoiesc. Guvernul nu va uza de procedura ordonanței de urgență, iar UE nu ne va rupe gâtul, dacă vom întârzia cu actualizarea unei directive a Consiliului Europei.

CSM îl face de râs pe Tudorel Toader. Și ce dacă? Tot ministru al Justiției rămâne

Tudorel Toader este autorul unui alt demers halucinant, pentru un om venit din sistemul. Cunoscând pe deplin legea, a declarat totuși, în contextul ”Dosarului Belina”, că  legalitatea unei Hotărâri de Guvern nu o verifică procurorul, ci judecătorul specializat în contencios administrativ. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a răspuns însă că nu există niciun conflict între DNA și Guvern. Procurorii pot cerceta elaborarea hotărârii de guvern din ”Dosarul Belina”. Mai precis, pot cerceta intențiile miniștrilor care semnează acte normative. Iar asta, înainte ca judecătorii de contencios administrativ să se pronunțe pe marginea legalității documentelor semnate de un ministru.  Ministrul Justiției a încălcat independența justiției și fost pus la punct de cea mai înaltă instanță, CSM. Consiliul i-a arătat ministrului Justiției că este și incompetent, și de rea-credință.

INVESTIGAȚIE din Zürich. Mii de românce cad victime rețelelor ce alimentează comerțul cu sex, o afacere de peste 3 miliarde de euro. Activist: „În Elveția, animalele sunt tratate mai bine decât aceste femei”
Recomandări

Mizele legilor  PSD-ALDE ale Justiției – libertatea penalilor din partidele românești

Înverșunarea PSD pentru noile legi ale Justiției are mize care depășesc cu mult importanța respectării programului de guvernare al PSD, sau a unei directive UE. Nu există nimic plauzibil care să explice această halucinantă operațiune de spulberare a statului de drept, decât riscul unor dezastre de carieră politică și profesională, sau a unor sancțiuni severe ale justiției, care planează asupra lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, și a colegilor lor cu probleme penale în diferite stadii. Cine nu își amintește șirul lung de pesediști care se ascunde sub imunitatea parlamentară, după ce au abuzat legea în funcții de demnitate, e bine să își reamintească unde se ascund lașii politici – la PSD și la ALDE. Dar și celelalte partide au penalii lor, care se bucură că PSD scoate castanele fierbinți din foc, cu mâinile lor.

Legile lui Tudorel Toader – făcute pentru bucuria hoților și a corupților

O frază-cheie rostită de Tudorel Toader la Comisia parlamentară atrage atenția, în privința abordării pe viitor, o dată cu modificările aduse legilor Justiției, a elementelor de corupție la nivel înalt. Toader a afirmat că va cere înlocuirea sintagmei ”suspiciune rezonabilă”, cu ”probe temeinicie, dincolo de orice dubiu”. Cu alte cuvinte,  traficul de influență, abuzul în serviciu, constituirea de grup infracțional organizat – părți esențiale din instrumentarul investigativ necesar urmăririi penale, pentru descoperirea și probarea actelor de corupție ale politicienilor și demnitarilor statului român, sunt aruncate la coș.

Mesajele PSD de la audierea președintelui Consiliului Concurenței pe tema problemelor de pe piața asigurărilor RCA: „Vă dați demisia? Aveți două bombițe sub scaun!”
Recomandări
Mesajele PSD de la audierea președintelui Consiliului Concurenței pe tema problemelor de pe piața asigurărilor RCA: „Vă dați demisia? Aveți două bombițe sub scaun!”

În replică, procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a afirmat, tot la Comisia Specială parlamentară, că ”amendamentele depuse la proiectul de modificare a Codurilor penale „amputează” părţi importante din urmărirea penală”. Fost judecător constituțional, ministrul PSD, Tudorel Toader, lovește cu sete în meseria de procuror și o face deschis, aproape cu nonșalanță.

Pentru un os politic de ros, acest om își roade singur întreaga reputație de jurist, odată eminent. El a  devenit periculos nu numai pentru justiția română, ci și pentru el însuși, ca fost practician de prestigiu al actului de justiție.

Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).

Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”
Recomandări
Începe declinul marilor orașe? Avertismentul unui reputat cercetător: „Așa cum a prezis H.G. Wells, aici vor locui elitele, servitorii lor și cei fără copii”

Citește și: 

Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
GSP.RO
Imagini cu Nadia Comăneci, în casa ei din SUA. Detaliul din sufragerie care a atras atenția. FOTO
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Playtech.ro
ȘOC! Andreea Bălan are un nou iubit celebru?! S-au distrat toată noaptea și apoi au mers la mașină
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Viva.ro
Andreea Bălan rupe tăcerea după finala America Express! Ce a dezvăluit despre Nelu Cortea și Cătălin Bordea: 'In realitate...'
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Observatornews.ro
Reacția unui elev care a dat simularea la română la Bac: "De o lună stau și învăț, de abia așteptam"
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Știrileprotv.ro
Femeia care a încercat de 960 de ori să ia permisul de conducere a cheltuit o avere pentru asta. La final, a primit o mașină. „Și să fie o lecție, oameni buni, să nu renunțați niciodată
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
FANATIK.RO
Horoscop rune pentru luna aprilie 2023. Mihai Voropchievici anunță necazuri pentru Vărsători
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă?  'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Unica.ro
Ce ascunde Raluca Bădulescu în geantă? 'Regina Regească' a uimit-o pe Denise Rifai
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 martie 2023. Capricornii ar fi bine să domolească puțin dorința de a schimba totul în relațiile de parteneriat, în special în cuplu
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix