26 Apr. 2017 23:27

Elena Băsescu, poză emoționantă de familie. De ziua ei, copiii au ajutat-o să sufle în lumânările de pe tort | FOTO

Distribuie

Elena Băsescu, poză emoționantă de familie. Elena Băsescu, fiica cea mica a fostului președinte Traian Băsescu, a împlinit pe 24 aprilie vârsta de 37 de ani.

Însă, cu această ocazie, nu a dat vreo petrecere fastuoasă, ci a ales intimitatea familiei, în special compania celor doi copii ai săi, Traian Jr. (2 ani) și Sofia (3 ani).

De opt luni, este o mamă singură, după divorțul de Bogdan Ionescu (poreclit Syda), și mai ales că nici nu s-a implicat într-o altă relație. Sau, cel puțin, presa mondenă nu a descoperit-o.

Așadar, mezina familiei Băsescu a sărbătorit într-un cadru restrîns, la Clubul Diplomaților, iar când a fost adus tortul… a fost ajutată să sufle în lumânări chiar de micuții Sofia și Traian Jr.

Dovadă stă fotografia postată de aceasta pe pagina ei de Facebook:

Citește și Elena Băsescu – Cum se descurcă o mamă single în nămeți

Elena Băsescu e topită după fiul ei. Cea mai emoționantă ipostază cu bunicul

Elena Băsescu, viața după divorț. Interviu exclusiv în revista Viva!

Elena Băsescu a divorțat. Ce a apărut pe pagina ei, imediat după ce a făcut anunțul

Elena Băsescu nu mai prezintă interes pentru Syda. Sexy, dar nu și în ochii soțului /VIDEO EXCLUSIV

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, marți, 25 septembrie 2018. Leii au confruntări cu cei din anturaj
Loading...
Comentarii