Elena Udrea şi Alina Bica au sesizat instanţa constituţională din Costa Rica pe 6 noiembrie, la trei zile după ce cererea de eliberare condiționată a fost respinsă.

În recursul adresat instanţei constituţionale, Elena Udrea a invocat imposibilitatea de a-şi primi copilul în penitenciar, din cauza condiţiilor inadecvate.

Alina Bica a contestat o serie de condiţii legale referitoare la procedura de extrădare în România, informează site-ul AmeliaRueda.com, potrivit Mediafax.

Elena Udrea și Alina Bica se află în arest preventiv în Costa Rica din 3 octombrie, după ce au fost reţinute de Interpol, fiind încarcerate în închisoarea El Buen Pastor (Păstorul cel bun).

Fostul ministru al Turismului a cerut azil politic în Costa Rica, iar în prezent aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor în legătură cu cererea de extrădare formulată de justiţia din România.

Recent, procurorul-şef al Biroului Extrădări din Costa Rica, Laura Monge, spunea că procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea continuă chiar dacă există solicitări pentru acordarea statutului de refugiat.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Ea se află în Costa Rica de la începutul acestui an, părăsind România cu câteva luni înainte de decizia definitivă a instanţei din România.


Citește și: Fetița de șase ani care își îngrijește tatăl paralizat a emoționat o lume întreagă