UPDATE 12:20: Fostul ministru Elena Udrea a fost condamnată marți la șase ani cu executare, plus un spor de 2 ani, adică la un total de 8 ani de închisoare de Curtea de Apel București, potrivit G4media.ro.

De asemenea, în același dosar, fiica cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de corupție.

În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat.

Sentințele de marți nu sunt definitive.

La ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel București, pe 26 ianuarie 2021, procurorul de ședință de la DNA a cerut condamnarea Elenei Udrea la 12 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălarea banilor, informează HotNews.ro.

„Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugăm să aplicaţi şi un spor de pedeapsă, în virtutea gravităţii faptelor comise prin prisma funcţiei deţinute şi a dispreţului total faţă de lege”, a spus procurorul.

O pedeapsă maximă a cerut procurorul DNA şi pentru Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, susţinând că în acest caz este nevoie de o pedeapsă exemplară, având în vedere că aceasta a comis fapta când tatăl ei, Traian Băsescu, era preşedintele României.

Procurorul a mai cerut ca şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar – inclusiv Dan Andronic – să fie condamnaţi la închisoare cu executare.

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Prima sa apariție publică după întoarcerea în țară a fost în 12 septembrie 2019, la Curtea de Apel București, în acest proces.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

„Ne întoarcem la situațiile de dinainte, când nu aveam locuri de internare noaptea”, avertizează medicul Adrian Marinescu

Medicul Beatrice Mahler: „Pacienții care se internează în acest moment sunt mult mai tineri decât cei pe care i-am avut anul trecut”

Noile variante amenință tot progresul făcut în lupta cu COVID-19, avertizează experții americani în sănătate

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare?! Veste de ultimă oră, ce se întâmplă
Playtech.ro
Liviu Dragnea, ELIBERAT din închisoare?! Veste de ultimă oră, ce se întâmplă
Ce simbolizează colierul de perle purtat de Ducesa de Cambridge la funeraliile prințului Philip
Observatornews.ro
Ce simbolizează colierul de perle purtat de Ducesa de Cambridge la funeraliile prințului Philip
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Știrileprotv.ro
Directorul Pfizer a făcut un anunț așteptat de toată lumea
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Telekomsport
Gigi Becali a trimis 9,3 milioane de euro în conturile unui club din România
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)