Mergi direct la conținut »
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > Turcia a atacat nordul Siriei. Cel puțin 11 persoane, dintre care opt civili, au murit

Turcia a atacat nordul Siriei. Cel puțin 11 persoane, dintre care opt civili, au murit

Turcia a lansat, miercuri, o ofensivă militară în nordul Siriei, numită „Izvorul Păcii”, având ca ținte milițiile kurde ce controlează zona, după cum a anunțat președintele turc, Recep Tayyip Erdogan. Operațiunea a fost lansată la două zile după ce SUA au anunțat că-și retrag trupele din regiune, abandonând Forțele Democrate Siriene (SDF), principalul său aliat în lupta împotriva Statului Islamic.

De Ana Hațeg, Elena Petre,

  • În prima zi a ofensivei, mai multe sate aflate în regiunea Ras al-Ain au fost lovite de raiduri aeriene și tiruri de artilerie. Organizația britanică Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului anunță că 11 oameni, dintre care 8 civili au fost uciși.
  • Reacțiile comunității internaționale: NATO a cerut Turciei să dea dovadă de „reținere”, afirmând însă că Ankara „are îngrijorări legitime legate de securitate”. UE a cerut oprirea ofensivei, iar Consiliul de Securitate al ONU se reunește astăzi
  • Turcia susține că scopul ofensivei este acela de a elimina forțele kurde din zona de frontieră și de a crea o „zonă sigură” de relocare a milioane de refugiați arabi. Ankara îi consideră inamici deoarece se confruntă cu o insurecție kurdă de peste 30 de ani.

UPDATE 10 octombrie, ora 7.30: Cel puțin 11 persoane, dintre care opt civili, au murit în urma atacului lansat de Turcia în nordul Siriei, anunță Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Al-Jazeera.

În același timp, apar tot mai multe reacții în urma ofensivei începute de Erdogan.

Întrebat de un jurnalist american dacă este îngrijorat că Erdogan va încerca „să-i șteargă de pe fața Pământului pe kurzi”, Trump a amenințat încă o dată că va distruge economia, dacă acest lucru se va întâmăla.

Cum arată Guvernul Orban, după ultimele negocieri din Parlament. Lista cu miniștri
Recomandări

Cum arată Guvernul Orban, după ultimele negocieri din Parlament. Lista cu miniștri

“Voi distruge eu economia lui dacă asta se va întâmpla. Am mai făcut-o o dată … sper că va acționa rațional”.

UPDATE 21:00: Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi de urgenţă în legătură cu ofensiva militară lansată miercuri de Turcia în Siria.

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate al ONU, ambasadorul sud-african Jerry Matthews Matjila, a îndemnat Turcia să-i ”cruţe” pe civili.

Uniunea Europeană a somat, miercuri seară, Turcia să înceteze urgent ofensiva militară în nordul Siriei, denunţând iniţiativa „unilaterală” a Administraţiei Recep Tayyip Erdogan.

„Uniunea Europeană cere Turciei să oprească această iniţiativă militară unilaterală”, se arată într-o declaraţie comună a celor 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Polițistul care a anunțat primul că „fetele dispărute din Caracal au fost găsite arse” este același care a vorbit ultimul cu Alexandra de pe un număr privat!
Recomandări

Polițistul care a anunțat primul că „fetele dispărute din Caracal au fost găsite arse” este același care a vorbit ultimul cu Alexandra de pe un număr privat!

Egiptul a cerut miercuri seară convocarea unei reuniuni de urgenţă a Ligii Statelor Arabe pe tema ofensivei militare turce în nordul Siriei, a anunţat Ministerul de Externe de la Cairo, relatează Reuters.

”Egiptul a condamnat în termenii cei mai fermi agresiunea turcă pe teritoriul sirian”, a declarat ministerul citat.

Acesta a adăugat că ofensiva turcă în Siria ”reprezintă un atac flagrant şi inacceptabil asupra suveranităţii unui stat arab frate”.

UPDATE 19:10: Un jurnalist kurd scrie pe Facebook că Turcia a oprit bombardamentele asupra orașului Ras Al-Ain din cauza numărului mare de civili care încearcă să părăsească zona și a blocajelor create pe șosele.

UPDATE 18:50: Forțele de apărare siriene (SDF) au declarat că două persoane au fost ucise și alte două rănite în satul Misharrafa, lângă Ras Al Ain, unde au fost raportate explozii imediat după ce Erdogan a anunțat lansarea ofensivei, scriu pe rețelele de socializare jurnalitștii aflați în zonă.

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni
Recomandări

Înregistrări și reportaj de la slujba de exorcizare a „părintelui” Pomohaci, unde vin în continuare sute de oameni

De asemenea, mai multe case civile din orașul Qamishli au fost bombardate.

De asemenea, presa turcă scrie că cel puțin șase rachete lansate de kurzi au lovit zone rezidențiale din orașul Nusaybin din Turcia.

Între timp, Uniunea Europeană, NATO, Organizaţia Naţiunilor Unite şi unele ţări, precum Franţa, Regatul Unit şi Germania, au reacţionat la ofensiva militară pe care Turcia a lansat-o miercuri în nordul Siriei

UPDATE 18:05: Forțele Democrate Siriene au anunțat că s-au înregistrat primele victime în rândul civililor după atacurile lansate de Turcia.

Nu au fost făcute publice cifre deocamdată, scrie pe Facebook un jurnalist kurd.

UPDATE 17:20: Sute de civili și-au părăsit locuințele în primele 30 de minute de la lansarea atacului.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu civilii care părăsesc orașul de teama atacurilor turce.

Luptătorii YGP au declarat pentru CNN că Turcia a folosit artileria grea și a lansat atacuri aeriene în orașul Ras Al-Ain.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care se vede orașul atacat de forțele turce

UPDATE 17:00: La scurt timp după anunțul lui Erdogan, un purtător de cuvânt al Forţelor Democrate Siriene (SDF), citat de Reuters, a declarat că aviaţia militară turcă a atacat zone civile, provocând „o panică uriaşă în rândul populaţiei”. O sursă turcă din domeniul securităţii a declarat aceleiaşi agenţii că atacul va fi sprijinit şi de artilerie.

Presa de stat din Siria şi un oficial kurd au precizat, independent, că bombardamentele aeriene au lovit oraşul Ras al-Ain din nord-vestul ţării, la frontiera cu Turcia.


Turcia dorește să creeze o „zonă sigură” prin eliminarea miliției kurde Unităţile de apărare a poporului (YPG), pe care o consideră drept grupare teroristă, de aici și apoi să ducă acolo o parte din cei 3,6 milioane de refugiați sirieni aflați pe teritoriul său, scrie BBC News.

Anunțând ofensiva, Erdogan a transmis pe Twitter: „Forțele armate turce, împreună cu Armata Națională Siriană tocmai au lansat #OperationPeaceSpring”.

Anunțul de lansare a ofensivei turce vine după ce Donald Trump a retras trupele americane din această zonă cu puțin timp înainte. Dar președintele american a declarat că Turcia s-ar putea confrunta cu sancțiuni economice dacă intră în Siria.

Kurzii au fost aliații cheie ai SUA în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS) din Siria.

Anticipând o incursiune, autorităţile semiautonome kurde din Siria au anunţat miercuri o ”mobilizare generală în decurs de trei zile”, îndemnând la ”rezistenţă” populaţia din nord-estul ţării.

În localitatea siriană Ras al-Ain, care ar putea să fie vizată de operaţiunea Ankarei, au fost instalate miercuri corturi mari la frontieră pentru o manifestaţie organizată de autorităţile kurde din zonă, potrivit AFP. Anvelope au fost îngrămădite pentru a li se da foc în cazul începerii ofensivei turce pentru a estompa vizibilitatea atacatorilor

Close
Închide
  Close