A face parte din Academia Franceză de Medicină presupune un parcurs profesional de excepție, cu rezultate medicale remarcabile, care sunt făcute publice în momentul decernării distincției de onoare.

Evenimentul remarcabil pentru medicina românescă a avut loc marți seara, într-o atmosferă extraordinară, la Academia Națională Franceză de Medicină.

Doi medici români al căror prestigiu a depășit de mult granițele țării au devenit, într-o atmosferă extraordinară, membri corespondenți ai Academiei Franceze de Medicină. Distincția de onoare le-a fost acordată academicianului Victor Voicu, medic farmacolog, doctor în medicină, secretar general al Academiei Române, și profesorului doctor Maria Dorobanțu, membru al Academiei de Știinte Medicale, șeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului de Urgență Floreasca din București.

Până acum erau doi români în acest for, profesorul doctor Irinel Popescu, președintele Academiei Române de Științe Medicale și directorul Centrului de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Bucureşti, și profesorul Nicolae Manolescu, medic veterinar.

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, prezent la eveniment, a declarat, pentru Libertatea, că este o zi foarte importantă, pentru că doi profesori români au devenit membri corespondenți ai Academiei Medicale din Franța, una dintre cele mai importante din lume.

Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt
Recomandări
Dispariții misterioase din colecțiile familiei regale la Muzeul Național Peleș. Poliția a deschis dosar penal pentru furt

”Aș spune că au fost câteva țări din care au venit membri corespondenți, dar România este singura țară din care au venit doi. Au fost francezi, apoi câteva țări cu câte unu și din România au venit doi. Mi-a plăcut că atunci când doamna profesor Dorobanțu urca pe scenă, în spatele meu erau doi cardiologi care vorbeau în franceză și au spus: ”Ea este Maria Dorobanțu, autoarea acelor celebre lucrări despre hipertensiune”. Deci m-am simțit foarte bine”, a spus ambasadorul Luca Niculescu, care a stat la ceremenia de la Academia Franceză de Medicină între cei doi profesori români.

Academicianul Victor Voicu a spus că este onorat de această recunoaștere. ”Este o onoare pentru mine ca om, ca individ, ca om de știință, ca medic, ca reprezentant al școlii medicale românești, este o onoare pentru că școala medicală franceză a stat la originile formării școlii medicale românești aproape două secole. Gândiți-vă la Carol Davila, cu înființarea învățământului medical superior românesc în 1857, deci avem aproape 200 de ani. Marile școli pe specialități s-au format tot în Franța, bacteriologia, virusologia, neurologia și altele, toate s-au fomat în marele clinci. Actualmente, mulți dintre cei care sunt performanți în medicina românească sunt formați în Franța. Noi avem o mare recunoștință pentru școala medicală franceză și, implicit, onoarea care ni se acordă este un semn că apreciază pe cei ce s-au format în acești ani. De acum încolo, muncesc în continuare cât mă va lăsa Creatorul”, a spus proaspătul membru al Academiei Franceze de Medicină.

Antonescu, după zece ani de nimic. Fapte, vorbe și post-adevăr
Recomandări
Antonescu, după zece ani de nimic. Fapte, vorbe și post-adevăr

academicianul Victor Voicu, membru corespondent al Academiei Franceze de MedicinăIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Prezent la evenimentul de la Paris, profesorul Irinel a spus că a venit special, pentru că nu putea să lipsescă de la un moment de o asemenea anvergură și de recunoaștere a medicinei românești.

”Ținând cont că medicina franceză rămâne una dintre cele mai dezvoltate din Europa și din lume, este clar că înseamnă o mare onoare pentru medicina din România acest moment. Evident, criteriile de admitere rămân la fel de exigente, de asta spun că înseamnă o mare onoare. Și faptul că domnul academician Voicu, care este și secretar general al Academiei Române, a devenit astăzi membru, cred că este important pentru noi toți. Mai întâi, ca recunoaștere a valorii individuale și a medicinei din care vine, dar și a posibilității de a dezvolta relațiile cu sistemul academic francez, care este unul foarte puternic, recunoscut în întreaga lume și, de ce să nu spunem, poate cu ajutorul lui medicina remânească va putea și ea să iasă în lume mai mult”, a adăugat Irinel Popescu.

România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE: „Foamea de bani a atins apogeul”. Ce înseamnă acest lucru
Recomandări
România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE: „Foamea de bani a atins apogeul”. Ce înseamnă acest lucru

Eveniment memorabil pentru medicina românescă. Doi români au fost acceptați în Academia Franceză de Medicină / FOTO

Pentru profesorul Irinel Popescu, relația cu Franța este una mai veche. ”Din 2007 am fost însărcinat de președintele de atunci al Academiei de Medicină din România să stabilesc o relație cu Academia Franceză și am organizat o vizită a acesteia la București și vizita reciprocă a Academiei de Medicină din România la Paris. Au fost două vizite foarte reușite, cu sesiuni științifice comune, dar și cu partea turistică, de care partea franceză a fost extrem de încântată, și care au pus bazele unei colaborări viitoare. În momentul în care eu însumi am ajuns președintele Academiei de Științe Medicale din România, am reluat această inițiativă și, din nou, am avut vizite și ședințe științifice comune. Sunt cel puțin zece ani, iar această relație s-a concretizat prin conferințe științifice la cel mai înalt nivel.

Pentru a accede în Academia Franceză de Medicină, criteriile sunt foarte riguroase. ”Recent, am avut ocazia să particip la astfel de filtre academice pentru admiterea de noi membri. Mi-am dat seama că nu este ușor pentru cineva care vine dintr-un sistem de sănătate, încă insuficient finanțat, să reușească să publice și să aibă rezultate care să permită un acces ușor într-o instituție cum este Academia Franceză de Medicină, pentru că ele nu țin numai de volumul de muncă, țin și de posibilitățile financiare ale sistemului medical din mijlocul căruia vii. Or, atunci când acest sistem are multiple posibilități, când oferă granturi consistente și când în spitale totul se peterece extrem de riguros, începând de la evaluarea bolnavilor și până la urmărirea lor la distanță, deci ai la dispoziție date pe care le publici și poți să accezi la medicina de vârf, atunci este ceva mai ușor. Dar, atunci când, din contră, te lupți cu toate greutățile cu care ne luptăm noi acasă, atunci este ceva mai greu”, a mai spus profesorul Irinel Popescu, membru al Academiei Franceze de Medicină.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”. 4 copii au rămas în urmă și 1600 de emisiuni
Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush
FANATIK.RO
Vila fabuloasă de pe litoral construită la dorința lui Ceaușescu. Cu o plajă privată și o piscină, l-a impresionat până și pe președintele american Bush
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Observatornews.ro
Turiști americani la prima vizită în România, fascinați de o stradă din București: "E prima oară când vedem așa ceva"
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI