În plus, nici nu prea mai sunt atât de multe oferte, pentru că, fiind vârf de sezon, cei care și-au rezervat din timp se bucură acum de prețuri vechi și au scăpat și de bătaia de cap. Tinerii întârziați caută din localitate în localitate să mai găsească o cazare la „prețuri umane”.

Este și cazul Luizei Andronache, care, de câteva zile, își bate capul cu telefoane pentru o rezervare decentă, asta după ce ne-a spus că, săptămâna trecută, a avut o experiență neplăcută cu Costineștiul. „Și acum mă mai doare capul de la ce am văzut acolo și nu mai vreau Costinești cât oi trăi. Muncesc mult și am nevoie să mă deconectez. Caut ceva pustiu, fără zgomot, fară familii cu copii care să alerge și să urle”, ne-a explicat Luiza.

Nu vrea hotel, ci o pensiune decentă, undă să se relaxeze cu o carte în mână, să audă valurile și să știe că soarele este acolo sus și o bronzează ca la rotisor.

Încă o oportunitate de relaxare

„Minivacanţa oferită în special bugetarilor, cu ocazia zilei Adormirii Maicii Domnului, va include 4 zile libere, în perioada 12-15 august. Totuşi, lansez un semnal turiştilor care doresc să-şi petreacă aceste zile pe Litoral sau chiar şi la munte, în special pe Valea Prahovei, în Predeal sau la Poiana Braşov. Intervalul minivacanţei este inclus în perioada vârfului de sezon, care ia final cândva, după 20 august. Deci tarifele sunt în general mai mari, în special pe Litoral. Aceasta deoarece august este o lună de concedii, iar cererea este mare”, ne-a declarat Traian Bădulescu, consultant în turism.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

Pe Litoral, mulți turişti aleg în această perioadă sejururi complete, iar la munte, în special în timpul weekendurilor, gradul de ocupare este foarte ridicat.

„Ca alternative în România, le recomand turiştilor şi pensiunile rurale (Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Neamţ, Oltenia de sub munte, Mărginimea Sibiului etc.), staţiunile balneare sau alte staţiuni montane (Păltiniş, Borşa, Vatra Dornei, Arieşeni, Durău etc.), Delta Dunării sau chiar Dunărea în sine (care are multe pensiuni şi hoteluri mici, pornind de la Eşelniţa, Orşova, până la Cernavodă, Brăila, Galaţi sau Tulcea)”, a mai spus Bădulescu.

Unde mai găsiți cazare

Împreună cu Luiza am căutat cazare „la particulari” și am găsit câteva cazuri, dar pe site-uri dedicate și numai în locații „mai puțin comerciale”, precum Tuzla sau 23 August. Astfel că pe Booking.com, prețurile au explodat, iar noaptea de cazare deja a ajuns la 150 de lei, chiar și pentru cele mai ieftine cazări, iar la hoteluri deja nu prea mai găsești locuri decât la hotelurile de 2 sau poate 3 stele decât dacă ai noroc. Iar aici, vorbim despre hotelurile din sudul Litoralului, unde cazarea nu emite prea multe pretenții.

Dacă veți căuta cazare în perioada 12-20 august, de preferat să cautați prin intervenții și cunoștințe, altfel riscați să plătiți ca-n San Tropez pentru un concediu de Ciorogârla.

Întrecere de gogoși electorale ale candidaților la prezidențiale
Recomandări
Întrecere de gogoși electorale ale candidaților la prezidențiale

Așa că dacă nu vreți să luați la pasul Litoralul din poartă în poartă, căutați după locuri care nu prea sunt frecventate și aveți ocazia să găsiți la vile prin localitățile de pe Litoral și prețuri de 80 de lei pe noapte.

Dacă încercați cazare la Vadu sau la Corbu, fiți pregătiți să „decartați” ca-n Las Vegas pentru că, aici, o noapte de cazare se duce și la 200 de lei. Depinde foarte mult de ce vreți de la minivacanța de Sf. Maria.

La munte, prețuri mai ușor de înghițit

În perioada minivacanței, prețurile la munte sunt ceva mai mici decât cele de pe Litoral sau poate chiar egale, potrivit consultantului în turism. „Ținând cont că suntem în plin sezon, tarifele sunt ridicate și pe Valea Prahovei, cu ocazia acestei minivacanțe. La hoteluri o noapte de cazare ajunge să coste între 300 și 600 de lei, iar la pensiuni și vile noaptea de cazare pe cameră ajunge și la 150 de lei”, ne-a mai spus Bădulescu.

Prețuri la negociere

Iar pentru stațiunile consacrate, Mamaia și  Vama Veche, va trebui să mergeți din hotel în hotel sau la pensiuni, pentru că mai sunt oameni care au făcut rezervări și nu mai vin. Din acest motiv, se recomandă o negociere la sânge cu recepționerii care își bagă ei nopatea de cazare în buzunar. Cum a fost și cazul cuplului Alex și Ina, care au negociat direct cu recepționerul la 11 noaptea, iar dintr-o cazare de 180 de lei, au dormit cu 80 de lei pe cameră. Dar pe Litoral totul ține de noroc.

Cine are 3 miliarde de lei pe mână la Apele Române, instituția responsabilă de lucrările de amenajare contra inundațiilor: un condamnat penal care încasează 20.000 de lei pe lună
Recomandări
Cine are 3 miliarde de lei pe mână la Apele Române, instituția responsabilă de lucrările de amenajare contra inundațiilor: un condamnat penal care încasează 20.000 de lei pe lună


Cristi Borcea iese din pușcărie! Valentina Pelinel plănuiește deja prima vacanță de familie!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Orașul din România care se află pe șapte coline, ca Roma. Puțini știu cum se numesc și ce ascund
FANATIK.RO
Orașul din România care se află pe șapte coline, ca Roma. Puțini știu cum se numesc și ce ascund
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
FANATIK.RO
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
Unica.ro
Raluca Bădulescu și-a făcut cont pe OnlyFans. Cum pozează vedeta pe site-ul pentru adulți. Imagini necenzurate / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Observatornews.ro
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI