EXCLUSIV/ Pompierul român care a fost în iad: ”700 de sonde ardeau, cerul era negru și 45 de zile n-am văzut soarele”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Când Saddam Hussein a fost scos din Kuweitul pe care îl invadase a lăsat în urma sa un dezastru natural cum rar poate fi produs de mâna unui singur om. Peste șapte sute de sonde, mai exact 727 de guri incandescente care fără încetare scuipau fum, foc și gaze fuseseră aruncate în aer și incendiate de liderul irakian la finele unei campanii militare în care a fost nevoit să-și retragă trupele de ocupație. Când autoritățile locale au sprijin internațional, printre cei care au răspuns ”prezent” s-a aflat și România. Alături de specialiștii în petrol și gaze trimiși acolo de statul român s-au aflat și 11 pompieri selecționați pe ”sprânceană” să se arunce în lupta flăcările.

Din România au fost aleși 11 pompieri despre care kuweitienii nu au știut nici un moment că sunt militari

Printre cei care au ajuns în iadul kuweitian s-a numărat și plt.adj.șef Nicolae Trandafir, la vremea aceea un tânăr pompier cu doar șase ani de experiență, dar cu o pregătire deosebită dublată de un curaj nebunesc.

Recomandări

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

”În 1991 s-a format o echipă din 11 persoane selecționate din toată țara. Am dat niște probe, niște teste, am fost verificați pentru a merge în Kuweit la stingerea sondelor incendiate în  urma conflictului dintre Irak și Kuweit. Printre toate echipele din toată lumea am fost și noi, românii, selecționați. Dar, fiind după război, nu s-a vrut că în Kuweit să se știe că suntem pompieri militari. Am fost băgați în echipa de petroliști, fără să știe cineva că suntem pompieri militari. Cred că dacă s-ar fi știut nu am fi fost primiți acolo”, își începe plt.adj. Nicolae Trandafir povestea aventurii în Kuweit.

În Kuweit, soarele nu mai era pe cer de câteva luni din cauza sutelor de sonde care ardeau neîncetat în deșert

Când pregătirea fizică și de specialitate au fost încheiate, când documentele au fost gata și când echipamentul care urma să fie folosit la stingerea sondelor incendiate în deșertul El Kuweit a fost verificat până la ultimul șurub, cei 11 pompieri militari au fost îmbarcați într-un avion și trimiși în misiune. Mastodonții în burțile cărora puteau să intre până la 20 de tone de apă, mașini pe care aveau să le stăpânească în deșertul de foc, dar și alte utilaje au ajuns în Kuweit pe mare, cu vapoarele.

Recomandări

Amenințarea unui general rus: „Lovim ținte militare din România, Polonia și Bulgaria, dacă Ucrainei i se va permite să tragă rachete cu rază lungă”

Impactul cu epicentrul dezastrului lăsat în urmă de Saddam a fost unul pe care nea Trandafir nu-l va putea uita niciodată. Tot ce văzuse și trăise în cei șase ani de când era pompier, și mai apoi toate incendiile pe care avea să le stingă în cariera sa nu s-au putut compara cu vâlvătăile uriașe cu care urma să lupte acolo, în deșertul kuweitian.

::placeholdeR–>

Ziua stingeau sondele incendiate, noaptea încărcau mașinile de luptă cu substanțe stingătoare

Chiar de a doua de când au pus piciorul pe pământ kuweitian, ”salamandrele” din România s-au apucat de treabă. Au inspectat zona care le-a fost repartizată, au făcut calcule împreună cu specialiștii în petrol și gaze și au decis cum să atace fiecare sondă care scuipa foc chiar și la o 50 de metri înălțime.

Recomandări

Bilanțul furtunii Boris: cel puțin 15 morți, dintre care șapte în România, și mii de sinistrați în Europa Centrală și de Est. „Este un coșmar”

::placeholdeR–>

Vântul, dușmanul mortal al ”salamandrelor” care au luptat cu focul în deșert

Practic, pompierii români, ca și cei din alte țări, erau mai tot timpul acoperiți din cap până-n picioare de petrol, respirau doar cu ajutorul unor aparate, iar riscul unui accident era iminent. Nu numai din cauza întunericului parcă etern, a temperaturilor extrem de ridicate, a jetului puternic de petrol care țâșnea din gura sondei, jet care putea sfârteca un om, ci și din cauza…vântului care se putea răsuci și transforma într-o clipă într-un veritabil dușman mortal. Nea Trandafir a fost martorul unor asemenea scene crunte, de coșmar, în care doi dintre colegii săi – ambii de la petrol -, au fost prinși în capcana de foc întinsă de vântul care s-a ”întors” și au ars de vii.

”Când am ajuns acolo, fiind noapte, era puțin mai răcoare, dar dimineața când ne-am trezit cerul era tot negru…Tot noapte era…Nu se vedea soarele deloc și nici lumina. Atunci ne-am speriat puțin și ne-am zis ”Aoleu, unde am ajuns?”. Cel de acolo, din staff-ul kuweitian ne-a explicat că cerul este negru de câteva luni și ne-au chemat acolo să-l eliberăm, să intre soarele și la ei. Am fost repartizați, împreună cu colegii de la petrol, pe o anumită zonă din teritoriu pentru stingerea a nouă sonde. Noi stingeam sonda, ei o captau”, pășește subofițerul printre amintiri.

O dată la trei zile, trei minute la telefon, cu familia

În puținele momente de relaș, pompierul român, ”salamandra” prinsă în lupta cu flăcările uriașe, avea permisiunea să dea câte un telefon acasă să mai audă vocea soției și a băiețelului lor, Răzvan. Era vorba de doar câteva minute la două, poate trei zile pe care și le petrecea cu receptorul lipit de ureche. Momente de tandrețe care îi încărcau ”bateriile” pentru un nou asalt al sondelor care aruncau jetul de foc și fum înspre cerul înnegrit complet.

”Umblam cu niște aparate pe noi, nu aveam lumină deloc, aerul era toxic. Totul era negru din cauza fumului. Nu aveam apă în deșert să stingem sonda. Trebuia să ne facem noi un fel de bazin în care să aducem apă pe țevile care plecau de la sondă către vapoare…Băgam apă înapoi din care ne alimentam. A fost foarte, foarte greu. Ziua lucram la stingere, noaptea încărcam mașinile cu substanțe stingătoare pentru a doua zi.. Tot timpul eram aceeași  oameni, nu aveam cum să ne schimbăm. Nu aveam personal de schimb. Ne odihneam foarte puțin după ora zece seara până la cinci dimineața. Munceam din noapte-n noapte. Pentru că soare nu era. Așa au trecut mai bine de 45 de zile. Abia la sfârșit, în ultima zi am văzut soarele când am stins ultima sondă cu emirul. Atunci s-a luminat cerul. S-au bucurat că văd și ei soarele”, explică plt.adj.șef Nicolae Trandafir care era regimul de lucru în iadul kuweitian.

Ultima sondă a fost stinsă, simbolic, cu emirul Kuweitului care i-a pus personal ”capacul”

Pe măsuța din sufrageria apartamentului plt.adj.șef Nicolae Trandafir stau înșirate fotografii din acea misiune pe care nu o va uita niciodată. O luptă crâncenă cu focul în care nu a văzut soarele pe cer nici un moment. O lună și jumătate de iad, de noapte continuă. Doar ceasurile îi spuneau că pe cer ar fi trebuit să fie stelele, luna sau soarele….O dată cu lichidarea ultimei guri de foc, atunci când, într-un gest simbolic, emirul Kuweitului a strâns cu propriile mâini ultimul capac care ”sigila” focul hrănit de aurul negru ce țâșnea necontenit din pământul deșertului, astrul și-a făcut loc printre vălătucii imenși de praf toxic și fum.

Alături îi sunt și plachete, și diplome primite drept recunoștință pentru  munca depusă în cele tei decenii și jumătate în care a îmbrăcat haina de pompier. Fiecare cu povestea ei…Fiecare cu amintirea ei. Și un mic muzeu al pompierului. Al lui Nicolae Trandafir. Mașinuțe de pompieri adunate în timp de ici, de colo, o cască de pompier american primită cadou și multe, foarte multe iconițe și crucifixe.

”Am avut două evenimente…Unul cu staff-ul american care era în zonă acolo…S-a întors vântul (n.r. s-a schimbat brusc direcția curenților de aer) în deșert și le-a luat foc baza. A trebuit să-i ajutăm că eram chiar lângă ei. Am stins noi, i-am ajutat. Și a doua oară a fost o explozie care s-a produs la o sondă în timpul stingerii. Doi colegi de la petrol au fost prinși. Unul dintre ei a decedat…A fost greu atunci de lucrat cu flăcările pentru că trebuia să-i scoatem de acolo, din sondă…”, rememorează pompierul acele clipe de coșmar în care totul era învăluit în întuneric.

Tatăl nu s-ar opune unei plecări a fiului său într-o asemenea misiune extrem de periculoasă

În spiritul tradiției de familie, fiul lui, Răzvan, îi calcă pe urme. Tânărul a fost la foc, cum se spune, dar cum lucrează la birou, la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

”Foarte greu vorbeam de acolo, de unde eram noi. Dar la două, tei zile aveam această facilitate să vorbim cu familia două, trei minute. Pentru că, fiind vorba de o misiune extrem de periculoasă, nemaiîntâlnită la noi, familia a privit totul cu teamă. Dar apoi s-a obișnuit”, explică nea Trandafir, un pompier care după 35 de ani muncă și o lună și jumătate de luptă crâncenă cu flăcările din iadul kuweitian a pus uniforma în cui.

Medicii care și-au lăsat posturile din Paris pentru a profesa în România au demisionat de la Spitalul Colentina

Urmărește-ne pe Google News