Victor Micula a fost trimis în judecată la finalul anului trecut, alături de 4 polițiști din Oradea, pentru acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale.

Mai mult, tânărul milionar s-a fi îmbrăcat în polițist și a participat la o percheziționare corporală, împreună cu polițiști reali, potrivit anchetatorilor. El ar fi avut acces ilegal la bazele de date ale MAI, unde a căutat informații inclusiv despre cântăreața de muzică populară Vlăduța Lupău.

Cererea de arestare a lui Victor Micula a fost solicitată de procurorul Cristian Ardelean, prin rechizitoriul cu care milionarul a fost trimis în judecată, pe 18 decembrie anul trecut.

Acestuia i s-a imputat în principal faptul că a încercat să tergiverseze ancheta, ignorând solicitările de a se prezenta în faţa procurorului. De asemenea, Micula s-a refugiat într-un hotel de lux din Elveția.

Pentru a întări pericolul pe care comportamentul milionarului îl reprezintă pentru ordinea publică, procurorul a cerut instanţei să aibă în vedere şi faptul că, pe lângă dosarul trimis deja în judecată, Micula e vizat şi de o altă anchetă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. 

În opinia judecătoarei Veronica Ioniţă, cea care a soluţionat propunerea de arestare formulată de procurori, solicitarea nu era întemeiată. Faptul că Micula s-a mutat în Elveţia în timpul anchetei şi nu s-a prezentat la audieri a fost considerat de judecătoare „un drept” al acestuia.

„Nu are nicio relevanţă că inculpatul şi-a indicat domiciliul procesual la un hotel din Elveţia. Acesta era liber să locuiască unde doreşte, chiar dacă în privinţa sa erau în derulare acte de urmărire penală”, a precizat magistratul , potrivit ziarului Bihoreanul.

De asemenea, judecătoarea a admis că faptele de care e acuzat Micula „prezintă o gravitate deosebită” şi au avut „un impact negativ asupra opiniei publice”, însă a arătat că arestarea preventivă nu poate fi dispusă doar spre satisfacţia opiniei publice sau pentru sancţionarea comportamentului sfidător sau denigrator al inculpatului la adresa organelor judiciare ori a celui excentric, opulent, de nepăsare cu privire la acuzaţia penală.

„Astfel de manifestări ireverenţioase la adresa organelor judiciare constituie abatere judiciară, care se sancţionează cu amendă judiciară şi nicidecum cu arestarea preventivă”, a mai explicat magistratul în încheierea prin care, pe 26 ianuarie, a respins propunerea de arestare.

Mai mult, verdictul judecătoarei a fost menţinut, pe 1 februarie, şi la Curtea de Apel Oradea, de judecătorii Laura Soane şi Antik Levente. 

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bihor şi a ajuns în Camera preliminară a instanţei, unde a primit termen abia pentru data de 14 mai, în acest an.

Citeşte şi:

Peste 62.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Președintele Asociației pentru Protecția Pacienților, despre cazul Foișor: „Evacuarea lor forțată a fost făcută cu încălcarea tuturor normelor de externare”

Carantină prelungită cu două săptămâni în orașul ilfovean Bragadiru

„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
PARTENERI - GSP.RO
„Am rămas marcată ce îi plăcea..” O fostă amantă a lui Cristiano Ronaldo, dezvăluiri fără perdea: „Mi-am îndeplinit o fantezie cu el”
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Playtech.ro
BREAKING: Monica Anghel, în doliu. A murit în urmă cu câteva minute, la 61 de ani
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Observatornews.ro
Val de glume la adresa polițiștilor, la o fotografie postată pe Facebook: ”Mă arestez singur!”
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2021. Scorpionii au la dispoziție o întreagă zi pentru a face ordine în gânduri și intenții
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Telekomsport
Marele sportiv al ţării, de fapt un monstru! Şi-a ucis iubita. Înfiorător: i-a injectat o substanţă şi a aruncat-o de pe pod. Primele detalii
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)