Această secvenţă e reală, s-a întâmplat în România, în februarie 2011. Dosarul a fost trimis în judecată de DIICOT după aproape şase ani, şi niciunul dintre traficanţi nu a fost arestat preventiv. 

Unul dintre ei are calitatea de martor în dosar, o femeie a primit 3 ani cu suspendare, iar alţi doi condamnaţi sunt căutaţi şi acum de Poliţia Română.

Pericolul clasei a IX-a

În 2010, Ana* avea 15 ani şi învăţa în clasa a IX-a la un liceu profesional din Bistriţa. Era un copil ca oricare altul, locuia cu părinţii, se vedea cu colegii şi-şi făcea planuri. Drama ei a început în momentul în care și-a schimbat anturajul la liceu; a început să meargă în baruri şi să consume alcool şi etnobotanice.

Părinţii i-au reproşat schimbarea comportamentului, iar în noiembrie 2010, ca să scape de certuri, fata a plecat de acasă. Câteva zile a dormit pe la prietenele ei, inclusiv la o colegă de clasă, Irina*, care i-a făcut cunoştinţă cu Costoiu Cătălin.

Cătălin Costoiu a drogat-o şi a obligat-o să se prostitueze

Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Cătălin Costoiu (Foto Poliția Română)

Costoiu avea 26 de ani şi era şofer de taxi în Bistriţa. I-a propus Anei să se mute cu el şi cu iubita lui, Piersică Ozana, iar fata a acceptat. Atunci a intrat ea, fără ca măcar să bănuiască, în proprietatea lui.

Cresc pedepsele pentru agresorii sexuali de copii: nu mai scapă de închisoarea cu executare. Legea, promulgată de Iohannis
Recomandări
Cresc pedepsele pentru agresorii sexuali de copii: nu mai scapă de închisoarea cu executare. Legea, promulgată de Iohannis

Costoiu avea un prieten, Adam Robert, care făcea trafic cu canabis şi etnobotanice. Curând după ce Ana s-a mutat la el, Costoiu i-a cerut nişte “marfă”, spunându-i că are nevoie de ea “pentru fata pe care o ținea «ca să facă treabă», adică «să o dea la produs»”, le-a declarat Adam anchetatorilor.

Adam Robert a scos pistolul

Ana era încurajată să consume alcool şi droguri. Devenea astfel total dependentă de Costoiu care, într-o zi, a anunţat-o că trebuie să achite ceea ce primeşte, întreţinând relaţii sexuale contra cost cu diverşi bărbaţi. Ana îşi aminteşte că a fost dusă în mai multe locaţii private, dar şi la o pensiune aflată la marginea oraşului.   

Adam Robert, traficantul de droguri, avea 23 de ani şi era ajutorul lui Costoiu. Fata le-a declarat anchetatorilor că Adam era deosebit de violent, că a amenințat-o odată cu un pistol și a obligat-o să facă sex cu el. 

Klaus Iohannis: „Ne aflăm într-un veritabil val doi al pandemiei. Solidaritatea, cheia care ne va permite să depășim această teribilă încercare”
Recomandări
Klaus Iohannis: „Ne aflăm într-un veritabil val doi al pandemiei. Solidaritatea, cheia care ne va permite să depășim această teribilă încercare”

Ana a mai spus că şi Ozana, iubita lui Costoiu, de 21 de ani, îi ajuta pe cei doi, iar Irina, colega ei de clasă, a fost şi ea exploatată sexual de ei. Dar numele acestei fete apare în dosar nu la victime, ci la martori, deşi ea avea doar 15 ani.

Fata a mers la noul “proprietar” cu o plasă de haine

La începutul lunii februarie, Ana şi-a făcut curaj şi i-a spus lui Costoiu că vrea să plece de la el. I s-a zis că nu se mai poate, iar fata a început să ţipe şi să plângă. În acea noapte, Ana spune că i-a auzit pe cei trei cum discutau că trebuie să scape de ea, pentru că le face probleme. Atunci au pus la cale tranzacţia. 

Adam era pasionat de luptele cu câini şi îl ştia pe Rădulescu Victor, un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti care avea conexiuni în reţelele de trafic de carne vie din Argeş. Costoiu s-a înţeles cu Rădulescu să primească, în schimbul fetei, 2.000 de lei şi un pitbull.

5 ani de la Colectiv. Patronii clubului cer audierea lui Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor din trupa Goodbye to Gravity
Recomandări
5 ani de la Colectiv. Patronii clubului cer audierea lui Andrei Găluţ, singurul supravieţuitor din trupa Goodbye to Gravity
Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Rădulescu Victor (Foto Poliția Română)

În dimineaţa zilei de luni, 12 februarie 2001, Ozana i-a spus Anei că trebuie să mănânce, pentru că urmează să meargă la o întâlnire. Cel mai probabil, fata a fost atunci drogată, pentru că ea nu-şi mai aminteşte nimic de pe drum. 

A fost urcată în taxiul lui Costoiu; Adam era pe scaunul din dreapta şoferului, iar Ozana, pe banchetă, o păzea. Au ieşit din oraş şi au mers spre Târgu Mureş. Pe drum, povesteşte Adam, el şi Costoiu discutau la telefon cu Rădulescu, dirijându-l spre locul de întâlnire: parcarea unui restaurant de lângă comuna Galații Bistriței. Când au ajuns, doi bărbaţi îi aşteptau acolo, lângă un autoturism Opel.

Costoiu Cătălin a discutat câteva minute, apoi i-a cerut fetei să coboare și să meargă în acea maşină. Ea a urcat în Opel cu plasa în care avea haine, fără să opună rezistență și fără să întrebe unde merge.

Declaraţia lui Adam Robert din dosar:

Suma de bani “învelită în hârtie albă”

Costoiu şi Adam au luat apoi din Opel câinele pitbull şi l-a dus în portbagajul taxiul. “Unul dintre cei doi bărbați, cel chel (n.r. – Rădulescu Victor), i-a înmânat lui Cătălin o sumă de bani învelită în hârtie albă”, spune Adam. El a păstrat câinele, iar Costoiu a rămas cu cei 2.000 de lei.

Adam le-a mai declarat anchetatorilor că Ozana s-a declarat nemulţumită de banii primiţi, spunând că sunt puţini. A doua zi, el şi Costoiu au mers şi au cumpărat “o pereche de cizme pentru Ozana, din banii obținuți pe fată”.  

Traficant de minori cu identitatea protejată

După ce a urcat în maşina lui, Rădulescu a dus-o pe Ana în Pitești, la un motel din zona Trivale, iar dimineaţa a transport-o la locuința lui C.I. din Ștefănești (Argeș).

Când a fost adusă, fata nu știa unde se află și era sub influența etnobotanicelor, astfel că s-a culcat.


Declaraţia lui C.I. din dosar:
Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Fata a fost vândută pentru 400 de euro și un câine pitbull (Foto 123fr.com)

Ana le-a declarat anchetatorilor că C.I., care creștea în curtea lui mai mulți câini rasa pitbull, a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el. Când l-a rugat să o lase să plece, C.I. i-a spus că dat bani pe ea și că, pentru a-i recupera, ea trebuie să se prostitueze. Fata l-a implorat şi i-a spus că-i poate da ea banii, că o vor ajuta rudele şi prietenele ei, dar bărbatul a fost de neînduplecat.

Deşi condamnat în alte cazuri de trafic de minori, în dosarul Anei C.I. a rămas doar martor. Iar identitatea lui este protejată, la fel ca şi cea a bărbaţilor care au ajutat-o pe fată să scape din mâinile lui.

“Clienţii” au sunat la 112, iar traficantul a aflat imediat 

În dimineaţa zilei de 16 februarie 2011, C.I şi Rădulescu au aranjat ca Ana să plece cu patru bărbaţi, pentru a întreține relații sexuale cu ei. “Clienţii” au plătit 150 de lei şi au dus-o pe fată, cu o maşină, la motelul din Trivale.

Aici, Ana i-a rugat să o ajute să dea un telefon. A sunat-o pe Irina, colega ei de clasă, căreia i-a spus tot ce i s-a întâmplat. Abia pe drum aflase că a fost dusă în Piteşti. Irina i-a zis să sune imediat la poliţie, iar fata a început să plângă. “Era speriată și tremura”, a declarat unul dintre bărbaţi la proces. “Ne-a spus că are 15 ani, că a fost racolată pentru prostituție și ne-a rugat să o ajutăm să meargă acasă”.

Părea beată sau drogată și ne spunea că a fost vândută pentru 400 de euro și un câine pitbull, fiind forțată să rămână în casa lui C.I.

Declaraţia unui martor la proces:

Unul din cei patru bărbaţi a sunat la 112. Apoi au rămas cu toţii în motel, aşa cum li s-a spus, şi au fost duşi, odată cu fata, la sediul poliției.

C.I., care era interceptat într-un alt dosar de trafic de minori, a aflat că a fost anunţată poliţia în secunda numărul 2. Scrie asta chiar în Sentinţa Penală 41/F/2019 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud: “Relevante în cauză sunt și discuțiile telefonice din 16.02.2011, ora 11.41, ora 11.42 (UP I 90-95), în care martorul C.I. discută despre persoana vătămată, minoră, venită de departe, care a plecat împreună cu trei persoane pentru a întreține raporturi sexuale contra cost, dar a fost anunțată poliția”.

După aproape 9 ani de cercetări, un singur condamnat închis 

Dosarul a fost preluat de DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, iar cercetările începute în 16 februarie 2011, ziua în care a fost sesizată poliţia, s-au finalizat la 21 noiembrie 2016. În tot acest timp, DIICOT nu a cerut niciodată arestarea traficanţilor.

Din cinci cercetaţi, patru au fost puşi sub acuzare, şi unul singur şi-a recunoscut faptele: Adam Robert. Procesul pe fond a început în februarie 2017 şi s-a terminat în mai 2019. 

Costoiu Cătălin a fost condamnat pentru trafic de minori la 6 ani de închisoare, Rădulescu Victor – la 5 ani de închisoare, iar Piersică Ozana – la 3 ani cu suspendare. Adam Robert a primit 3 ani şi 6 luni, dar pentru că mai avea o condamnare şi pentru trafic de droguri de risc, execută o pedeapsă finală de 4 ani şi 2 luni de închisoare.  

Toţi au atacat decizia de condamnare, dar Curtea de Apel Cluj le-a respins apelurile, în noiembrie anul trecut. Din cei cinci traficanţi care au exploatat-o pe Ana şi au tranzacţionat-o pe un pitbull, unul singur e azi în închisoare: Adam Robert.

Costoiu Cătălin a venit la proces şi a dat declaraţie în faţa instanţei, dar s-a “evaporat” imediat după verdictul instanţei, iar acum e pe lista persoanelor urmărite de Poliţia Română.

Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Foto Poliţia Română

Tot în urmărire generală e şi Rădulescu Victor, care nu s-a prezentat la niciunul din termenele procesului. 

Fată de 15 ani, vândută pe un pitbull şi o pereche de cizme de damă! Cinci traficanţi au drogat-o, au obligat-o să se prostitueze și unul singur e în puşcărie, după 9 ani
Foto Poliţia Română

* Protejăm identitatea reală a victimelor traficului de minori. 


„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
PARTENERI - GSP.RO
„A încercat să mă sufoce cu perna, m-a dat de pereți”. Cine este bărbatul celebru acuzat de fosta iubită că a bătut-o crunt
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC! Cum o UMILEA Ștefan Bănică pe Andreea Marin. Ce pățea biata de ea dacă îndrăznea să îi răspundă
Horoscop 29 octombrie 2020. Peștii sunt preocupați de situația financiară, dar o tratează cu seninătate
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2020. Peștii sunt preocupați de situația financiară, dar o tratează cu seninătate
A murit George Mariș, cel mai bun competitor de la Ninja Warrior. Este crunt ce a pățit
Știrileprotv.ro
A murit George Mariș, cel mai bun competitor de la Ninja Warrior. Este crunt ce a pățit
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani