DNA a trimis miercuri în judecată a treia persoană în legătură cu achiziții COVID-19. Primii doi fuseseră chiar șefii Unifarm, directorul Adrian Ionel și Maria Radu, fosta șefă a departamentului comercial al companiei.

Al treilea este consilierul parlamentar Adrian Gal, lider ALDE diaspora și fost viceprimar al municipiului Câmpia Turzii. 

Procurorii susțin că Gal a pretins 600.000 lei de la reprezentantul unei firme, lăsându-l să înțeleagă că ar putea interveni la Unifarm, iar compania să câștige un contract legat de echipamente COVID-19.

În versiunea DNA, Gal a primit 371.000 lei din sumă și alți 69.940 lei în bunuri.

Inculpatul s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.

Comunicat DNA:

Nu e însă prima oară când numele lui Gal apare în dosarele procurorilor Direcției Naționale Anticorupție.

“I-a arătat o legitimație SIE”

Echipa de investigații GSP / Libertatea a scris despre Gal în 2016, în plin serial al dezvăluirilor din cazul fostului manager de la Spitalul bucureștean Malaxa, Florin Secureanu.

Ori de cîte ori vi se pare că ei sînt o gașcă de lăudăroși, de oameni care agită legitimații pentru proști, amintiți-vă doar atît: vreme de 9 ani, totul le-a mers uns, pe un buget de 60 de milioane de euro!

Gazeta Sporturilor despre Secureanu, Gal și alți masoni din filiera lor:
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!
Recomandări
David Popovici, campion european și la 200 de metri liber. Șapte medalii de aur, cucerite în trei luni!

Gal era un apropiat al lui Secureanu și îi arătase “o legitimație SIE”, așa cum aveau să povestească sursele ziarului.

El îi făcuse cunoștință managerului cu mai mulți oameni influenți, printre care un apropiat al lui Sorin Oprescu, fostul agent SIE Ionuț Milodin (1996-1997).

Legăturile dintre cei doi au atins apogeul în perioada 2011-2012, când Gal a candidat pentru alegerile locale din Câmpia Turzii din partea Partidului Conservator.

El l-a însoțit pe Secureanu într-un turneu american, la New York și Miami, “pe filieră masonică”, după cum menționau sursele GSP.

Secureanu l-a ajutat în campania electorală

Apoi, managerul ar fi susținut, prin donații, campania electorală a lui Gal, fiind inclusiv prezent la acțiuni pre-electorale în municipiu.

De exemplu, în 27 septembrie 2011, ziarul Turda News filma o acțiune denumită “Avram Gal a dotat școala Avram Iancu cu echipament sportiv”. Cel care a împărțit mingile copiilor a fost chiar Secureanu.

ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”
Recomandări
ÎNREGISTRĂRI cu întoarcerea lui Secureanu. 2016: „Bă idioato, eu sunt managerul, f*****-n cap!”. 2022: „Scrie, bă, demisia!”

Gal a pierdut alegerile în cele din urmă. Așa cum s-a întâmplat și anul acesta, când a ieșit doar al treilea (18%), strângând, totuși, 1.532 de voturi. Mai puțin de jumătate, însă, față de câștigătorul Dorin-Niculae Lojigan (PNL), 3.877.

Și Secureanu a fost trimis în judecată de DNA în această toamnă în al doilea dosar.

Cazul șantajului OTV

Alt episod în care Gal ar fi intervenit pentru Florin Secureanu s-ar fi întâmplat acum 8 ani, când managerul de la Malaxa s-ar fi adresat mai multor persoane după ce a aflat că realizatorul TV Dan Diaconescu pregătește o serie de dezvăluiri din spitalul de stat.

Potrivit DNA, Gal ar fi fost unul dintre cei care ar fi facilitat transferul banilor de la Secureanu către șeful OTV.  Pentru ca ”nea Dan” să-l lase pe manager în pace.

Și asta s-a și întâmplat: în locul unor dezvăluiri, postul TV ar fi realizat un videoclip laudativ, contra unei sume ce s-a ridicat la 15.000 euro.

Dosarul ar fi fost închis de procurori în 2014, însă, în 2015, aceștia au dispus extinderea urmăririi penale față de realizatorul TV pentru șantaj.

Și Secureanu a beneficiat de întârzierea DNA

Pe listă este și actorul Florin Petrescu, cunoscut ca “Axinte” de la Vacanța Mare, care ar fi intervenit la Dan Diaconescu. El a fost audiat la începutul acestui an, declarând în fața jurnaliștilor că are calitatea de suspect.

Cum strecoară rușii în țară haine Zara și mobile Iphone, după retragerea firmelor din Rusia. „Totul este perfect legal”
Recomandări
Cum strecoară rușii în țară haine Zara și mobile Iphone, după retragerea firmelor din Rusia. „Totul este perfect legal”

“L-am ajutat pe Secureanu să se întâlnească cu Diaconescu și să sponsorizeze OTV-ul”, a spus Axinte în februarie 2020.

Dar dosarul cu Gal și Secureanu a rămas, pînă acum, netrimis în instanță.

După cum, procurorilor DNA le-au trebuit patru ani pentru a încheia un alt dosar al lui Secureanu, în care două dintre cele trei fapte au fost expuse, cu documente, de jurnaliști încă din 2016. Printre ele se numără materiale la vila lui Secureanu plătite de spital și operații pentru rude, realizate la clinica privată Monza, pe banii publici ai spitalului Malaxa, condus de Secureanu.


Urmărește-ne pe Google News
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
GSP.RO
Moment năucitor pentru Simona Halep. A fost întrebată dacă va sărbători alături de fanii unguri. Cum a reacționat sportiva
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Playtech.ro
ULUITOR! Scandal ȘOC în TVR în cazul David Popovici! Totul a degenerat, e ireal ce a făcut un angajat
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Observatornews.ro
Demolarea "Cathedral Plaza", o operaţiune complicată. Cum va fi pusă la pământ clădirea de 75 de metri înălţime
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2022. Vărsătorii pot face un exercițiu util încercând să înțeleagă și părerile celor din anturajul apropiat, care îi contrazic
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
Știrileprotv.ro
Și-a demascat mireasa infidelă chiar în ziua nunții. Metoda inedită prin care un mire s-a răzbunat de față cu toți invitații
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.