Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci orice firmă ar putea să declare propriile performanțe drept secrete și nimeni, nici competitorul, nici cetățenii, nici comisia de soluționare a contestațiilor n-ar putea să verifice dacă s-au punctat corect performanțele și atribuirea a fost corectă.

Municipalitatea spune, în reacția la articolul publicat de ziar, că a respectat întocmai procedura de licitație, sub supravegherea Agenției Naționale de Achiziții Publice.

Redăm integral punctul de vedere al Primăriei Capitalei, așa cum ne-a fost transmis:

„Informația potrivit căreia Primarul General ar secretiza achiziția publică a tramvaielor este falsă!

Restricționarea accesului la datele confidențiale din ofertele participanților la achizițiile publice este prevăzută de lege, și nu o decizie a primarului general.

Toată procedura a respectat întocmai pașii legali, fiind sub permanenta supraveghere ANAP; fiecare etapă a fost validată de experții acestei agenții.

Primăria Capitalei infirmă categoric speculațiile publicate de redacția Libertatea cu privire la achiziția a 100 de tramvaie, într-un articol plin de date false și acuzații nedrepte, care nu citează absolut niciuna dintre prevederile legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice. În acest fel, cititorii sunt lipsiți de o minimă informare cu privire la cele relatate, fiindu-le servit exclusiv punctul de vedere părtinitor al redacției.

Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității
Recomandări
Un profesor universitar din Sibiu e acuzat de mai multe forme de abuz asupra studenților. Reacția Universității

Pentru o corectă informare publică, redăm datele oficiale legate de această achiziție, precum și prevederile legale în vigoare.

Reamintim că Primăria Municipiului București a publicat în SICAP, pe data de 11 decembrie 2018, anunțul pentru achiziția celor 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de aproximativ 183 de milioane de euro, fonduri europene prin POR.

În cadrul procedurii s-au înscris 20 de operatori economici și au depus oferte 2 dintre aceștia: asocierea ASTRA VAGOANE ARAD CU CRRC China și Durmazlar Makine Sanayi Ve Ticaret SA. După desemnarea ofertei câștigătoare și comunicarea acesteia către ofertanți, asocierea ASTRA a solicitat acces la oferta depusă de competitor.

Subliniem că procedura a fost competitivă, deschisă, și nu o atribuire directă.

Informația potrivit căreia Primarul General ar secretiza achiziția publică a tramvaielor este falsă!

Restricționarea accesului la anumite date (și anume cele confidențiale) din ofertele participanților la achizițiile publice este prevăzută de lege, și nu o decizie a Primarului General.

Astfel, Legea nr. 98/2016 a achizițiilor publice prevede clar la art. 217:

„După comunicarea rezultatelor procedurii, autoritatea contractantă este obligată să permită la cerere, într-o zi lucrătoare, accesul neîngrădit la propunerile tehnice și/sau financiare care nu au fost declarate de către ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală.”

Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C
Recomandări
Anul 2024, cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice. Ziua în care 24 de stații meteo din România au arătat peste 40 °C

Primăria Capitalei a respectat în totalitate aceste prevederi, nu a îngrădit în niciun fel accesul: reprezentanții ASTRA au avut, în termenul legal, acces la informațiile care nu vizau aspecte confidențiale.

Conform legislației, sunt considerate confidențiale acele informații declarate ca atare de operatorul economic participant la procedura de achiziție. În cazul de față, operatorul economic desemnat câștigător și-a declarat  oferta în integralitatea sa ca fiind confidențială la momentul depunerii ofertei, martie 2019.

ASTRA VAGOANE, la rândul ei, a declarat ca fiind confidentială o parte a ofertei.

Așadar, nu Primăria Capitalei decide secretizarea sau declararea ca fiind confidențială a documentațiilor, CI FIECARE OPERATOR ÎN PARTE, în conformitate cu prevederile legii.

În plus, menționăm faptul că, în afara comisiei de licitație, NIMENI din PMB nu a avut acces la documente și informatii pe parcursul derulării procedurii – așa cum este legal.

Informația potrivit căreia “Primăria a comunicat foarte puțin” este falsă!

Primăria Capitalei a comunicat, în cadrul acestei proceduri, tot ceea ce este prevăzut de lege.

Precizăm că o procedură nu se încheie în momentul comunicării către participanți a informărilor oficiale, așa cum induce redacția Libertatea în articolul citat.

Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea
Recomandări
Strategia iubitei lui Sorin Oprescu pentru recuperarea vilei din Primăverii cumpărate pe numele ei. Statul a confiscat proprietatea

De altfel, redacția nu a solicitat niciun punct de vedere cu privire la acest subiect, așadar nu a avut ocazia de a primi o comunicare a Primăriei Capitalei cu privire la cele relatate.

Informația potrivit căreia Primăria Capitalei ar da o lovitură Astra Vagoane este falsă!

În legislația națională și europeană, sunt prevăzute principiile care stau la baza atribuirii contractelor, printre care menționăm TRATAMENTUL EGAL.

Acest principiu înseamnă că o instituție publică trebuie să permită tuturor potențialilor operatori economici să participe la orice procedură, fără criterii discriminatorii cum ar fi țara din care provin produsele – ceea ce Primăria Capitalei a și făcut, ca dovadă faptul că la procedură s-au înscris inițial 20 de operatori. Acestea nu pot favoriza operatori din România, UE sau din oricare altă țară.

Nici un operator economic participant la această procedură nu a fost descalificat, iar oferta ASTRA VAGOANE a fost conformă, admisibilă iar clasamentul final a fost întocmit în baza factorilor de evaluare precizați în documentația de atribuire. (Ceea ce presupune atât preț, cât și factori tehnici).

În concluzie, subliniem faptul că ce s-a întâmplat în aceste zile a fost în perfectă concordanță cu prevederile legale în materie: ASTRA VAGOANE a solicitat accesul la dosarul achiziției, conform prevederilor legale. Tot conform prevederilor legale, în timp de mai puțin de o zi lucrătoare, li s-a permis accesul la toate informațiile care nu erau declarate de către operator ca fiind confidențiale.

Pentru deplina informare publică, precizăm că fiecare operator are dreptul să solicite instanței desecretizarea ofertei și are la dispoziție 10 zile pentru depunerea eventualelor contestații.

Reamintim, totodată, că în toate comunicările publice trebuie avută în vedere legislația GDPR, care are prevederi stricte cu privire la protecția datelor cu caracter personal, inclusiv numele”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Știrileprotv.ro
Firma românească unde un simplu șofer are un salariu mai mare decât un prefect face angajări. Ce meserii se caută
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
FANATIK.RO
Satul de poveste din România în care locuiau cei mai tari tăietori de lemne. I se spunea Valea Ungurului, dar aici s-au așezat slovacii. Ei fac sarmale din cartofi și pălincă din cireșe amare
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Animalul pe care românii știu cum să-l crească, dar de care nu se bucură mai deloc. E prea scump pentru buzunarele noastre și ajunge pe mesele bogaților. S-a dat liber la export anul acesta și fermierii sunt sfătuiți să vândă cu banii jos

'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Observatornews.ro
România, sub avertizare de ploi şi vânt. Zonele lovite de valul de frig săptămâna viitoare
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI