De Mirela Neag, Cătălin Tolontan,

Gabriel Sburlan a fost director general al Metrorex și era director de exploatare al metroului în perioada licitației, care a avut loc în toamna lui 2014 – primăvara lui 2015. El este și astăzi șef de birou al Metrorex.

Sburlan a făcut parte din comisia de licitație care a acordat contractul către firma spaniolă CAF. 

Conform unei decizii judecătorești definitive dată în 2017 de Curtea de Apel București, care a condamnat cu suspendare doi inculpați, aceea a fost o licitație trucată, în valoare de 1,5 miliarde de euro. De altfel, licitația a fost anulată. 

Licitația s-a reluat în 2019, iar firma spaniolă CAF, ai căror directori Jose-Mari Muguruza și Jon Huete au fost înregistrați ca beneficiari ai scurgerilor de informații și ai celorlalte aranjamente, participă din nou la ea.

Într-un drept la replică pentru Libertatea, pe care-l publicăm integral la finalul articolului, Gabriel Sburlan ironizează ideea jurnaliștilor de a oferi publicului date despre acest caz. 

”Chiar și acum la 5 ani de la aceste eveniment, tot la stadiul de acuzații pompoase ați rămas și chiar va ofticati ca unii dintre noi care au fost cercetați de DNA-ul dnei Kovesi (activitate a DNA-ului pe care o apreciați la un moment dat, probabil în cazul meu a fost o scăpare), nu am fost comdamnați, nu am facut închisoare, nu am luat șpaga de care tot s-a trambițat.”

Sburlan trece în revistă felul în care a decurs cercetarea, începută cu mascați și terminată fără să mai fie vreodată chemat la audieri. El ia peste picior activitatea procurorilor.

După vizita de acasă domnii anchetatori (foarte amabili de altfel) m-au invitat și la DNA ptr a mi se aduce la cunoștință motivele pentru care sunt suspect și pentru a da declarații. Declarații nu am mai dat (sâc, oare de ce?) nici atunci, nici după, nici până în ziua de astăzi, sper sa nu dau acum după acest drept la replică”, spune directorul Sburlan.

Dreptul integral la replică:

drept la replica


Citeşte şi:

STENOGRAME. Cum să truchezi o licitație de 1,5 miliarde de lei pentru garnituri de metrou pe magistrala Drumul Taberei și să scapi fără închisoare!

Când aranjau licitația la metrou, șefii firmei basce CAF îl citau pe ambasadorul Spaniei: „Cum a zis ambasadorul: trebuie să așteptăm, pentru că același guvern trebuie să plătească ce a promis”

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul
GSP.RO

Și-a prins iubitul că o înșală cu ajutorul unei aplicații. Greșeala pe care a făcut-o bărbatul

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile
HOROSCOP

Horoscop 13 decembrie 2019. Săgetătorii vor trece prin printr-un șir de experiențe profitabile