Mergi direct la conținut »
FOTO/ Româncele ucise de criminalul în serie din Cipru au fost identificate de presă. Cine sunt celelalte victime
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe > FOTO/ Româncele ucise de criminalul în serie din Cipru au fost identificate de presă. Cine sunt celelalte victime

FOTO/ Româncele ucise de criminalul în serie din Cipru au fost identificate de presă. Cine sunt celelalte victime

Un militar de 35 de ani din Cipru este acuzat că a ucis șapte femei, printre care și o româncă de și fiica ei minoră. Presa cipriotă scrie că victimele sunt Livia Florentina Bunea, de 36 de ani, și fiica ei, Elena Natalia, de opt ani. 

De Răzvan Mihalașcu,

Potrivit knews.kathimerini.com.cy, suspectul le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe româncă și pe fiica ei în septembrie 2016.

Livia Florentina Bunea, împreună cu fiica ei  / foto: knews.kathimerini.com.cy

Militarul, care pe Internet se prezenta drept Orestis, a mărturisit, de asemenea, că a ucis-o pe Maricar Valdez Arquiola, o tânără de 30 de ani din Filipine care a fost dată dispărută din decembrie 2017. Inițial, bărbatul nu a recunoscut că a ucis această femeie, susținând că doar s-a întâlnit cu ea. Anchetatorii au obținut încă dovezi care îl incriminează pe suspect. Trupul lui Maricar (foto) nu a fost încă descoperit.

foto: knews.kathimerini.com.cy

Anterior, suspectul le-a spus polițiștilor că a ucis alte două filipineze – Marry Rose Tiburcio (38 de ani) și Αrian Palanas Lozano (28 de ani). Trupurile celor două femei au fost descoperite în puțul unei mine abandonate din localitatea Mitseros. Trupul lui Marry Rose a fost identificat de o prietenă, iar identitatea ei a fost confirmată cu ajutorul testelor ADN.

Fiica lui Marry Rose este în continuare dată dispărută, însă anchetatorii se tem că fetița de șase ani a murit. Motivul: militarul a spus că abandonat cadavrul în lacul Memi, la câțiva kilometri distanță de mina abandonată. Bărbatul nu a recunoscut uciderea fetiței și le-a spus anchetatorilor că micuța s-a înecat cu propria vomă.

Marry Rose Tiburcio și fiica ei, printre victimele militarului / foto: knews.kathimerini.com.cy

Audiat în instanță, căpitanul este bănuit că a abordat femeile pe care le-ar fi ucis pe un site de matrimoniale de pe Internet.


Citește și:

Românca ucisă în Cipru alături de fetița ei de opt ani era ”o fată liniștită, politicoasă și cuminte”. Cunoscuții nu pot înțelege cum de a ajuns victima unui criminal în serie

Close
Închide
  Close