”Este greu să îmi găsesc cuvintele. Am văzut ceea ce am trăit și acum am retrăit. Cam asta pot spune. A fost iad ce s-a întâmplat acolo”, a mărturisit Gabriel Popescu în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, unde au fost prezentate imaginile pe care autoritățile le-au ascuns timp de patru ani.

Observ reacțiile lor pe înregistrare. Noi cei care eram implicați, încercam să ajutăm, să cărăm, să-i chemăm cei veniți în ajutor să facă ceva. Acolo era ușor să vedem că ei nu reușesc să realizeze amploarea a ceea ce se întâmplase. Că era o tragedie și că era nevoie de implicare și intervenție rapidă.

Gabriel Popescu:

„Haos este ceea ce caracterizează intervenția autorităților„, a mai declarat supraviețuitorul incendiului, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea de pe Libertatea.ro, unde au fost difuzate imaginile care au fost ascunse timp de patru ani.

„Pot spune că i-am simțit fizic, deși au fost momente în care era nevoie de îndemnul nostru ca ei să se implice efectiv și să ne ajute să ia măsuri pentru a-i ajuta pe cei care erau răniți”, a continuat supraviețuitorul.

”Acum pot spune că aceste imagini confirmă ceea ce noi, supraviețuitorii, susțineam. Eu pot spune că o parte din imagini le văd pentru prima dată pentru că eram în piață pentru a ajuta personalul de la maternitatea Bucur. Văd că ceea ce se întâmpla lângă container nu era o acțiune organizată. Imaginile confirmă ceea ce spuneam noi când am fost chemați ca martori”, a răspuns supraviețuitorul care a sunat primul la 112.

Urmărește aici declarațiile lui Gabriel Popescu, supraviețuitor din Colectiv, după difuzarea filmărilor ISU:

Libertatea a intrat în posesia celor 20 de minute și 40 de secunde filmate chiar de către subofițerul care a însoțit primul echipaj ISU București Ilfov, ajuns la locul dezastrului, și ascunse de superiorii lui.

Din respect pentru victime redacția a decis să blureze fețele celor aflați în agonie și ale morților.

Am considerat că interesul public ca oamenii să știe adevărul nu va fi afectat, în condițiile în care relevant este felul în care au acționat salvatorii în primele zeci de minute, intervenție care, până astăzi, a fost ascunsă de către ISU și IGSU, două structuri ale Ministerului de Interne.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)