Decizie revoltătoare în cazul gemenilor în vârstă de 21 de ani, din Sânnicolau Mare, acuzaţi de corupţie sexuală şi de distribuire de materiale pornografice cu minori. Arestaţi în primăvara anului trecut, cei doi fraţi au fost eliberaţi zilele trecute, după ce au primit condamnări cu suspendare, în baza noilor prevederi din Codul Penal.
Verdictul a stârnit revoltă în rândul părinţilor victimelor. “Au fost mai multe nereguli la dosar. Voi depune o plângere la DNA, pentru că nu există pedeapsă pentru ce i-au făcut fetiţei mele. Nu o mai pot lăsa să se uite la televizor, pentru că mi-e frică să nu îi vadă pe agresori cum zâmbesc în faţa camerei, liberi. Ar trebui să putrezească în puşcărie”, ne-a spus cel care i-a denunţat pe gemeni autorităţilor.
Alexandru şi Adrian Calapis au fost săltaţi de poliţie în primăvara anului trecut, după ce tatăl unei fetiţe i-a denunţat cum i-au urmărit fetiţa, au intrat peste ea în casă sub pretextul că vor un pahar cu apă, au dezbrăcat-o şi apoi au postat fotografiile pe internet.
Aceştia ar fi procedat la fel cu alte nouă copile, însă o parte dintre părinţi nu s-au mai prezentat la termenele procesului.
171 de deţinuţi, salvaţi de noul Cod Penal
Zeci de puşcăriaşi au gustat din nou aerul dulce al libertăţii după intrarea în vigoare a noului Cod Penal. Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, 171 de deţinuţi condamnaţi definitiv au ieşit din închisoare în primele trei săptămâni de când au intrat în vigoare noile prevederi. Deţinuţii eliberaţi până acum au fost acuzaţi şi condamnaţi definitiv pentru fapte de înşelăciune, prostituţie şi furt calificat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro