”Această decizie a fost luată în cadrul unei reuniuni, organizate săptămâna trecută, pe litoral, de Comisia de Turism din cadrul ANAT cu reprezentanţii hotelierilor din Mamaia şi din sudul litoralului. Le-am spus hotelierilor să iasă cu programe noi, cu pachete noi pentru atragerea turiştilor. Le-am propus să dăm un semnal că şi în România se va practica, la cât mai multe hoteluri, o politică de tarif, pentru copii, care să semene ce se întâmplă pe litoralul altor ţări. Astfel am convenit ca un copil până în 12 ani să aibă cazarea gratuită în cameră cu părinţii”, a afirmat Corina Martin.
Preşedintele ANAT a precizat că deja sunt câteva hoteluri de pe litoral care au luat această măsură, dar şi alte unităţi hoteliere care oferă gratuitate pentru doi copii de până la 12 ani, în aceeaşi cameră cu părinţii, şi că speră ca 80% din hotelurile de pe litoral să ofere cazare gratuită, în această vară, pentru un copil de peste 12 ani, care vine la mare însoţit de părinţi.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Animalul spectaculos care a reapărut în munții României. Numărul exemplarelor este în creștere. Câinii sălbatici au pus în pericol specia
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie