ÎCCJ a amânat pentru 18 februarie dosarul lui Liviu Dragnea

Judecătorii Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 18 februarie, dosarul DGASPC Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare.

Judecătorul Luciana Mera a anunţat că toate dosarele aflate la completul de cinci vor fi amânate, pentru ca judecătorii de la Instanţa supremă, reuniţi pe 31 ianuarie în Secţiile Unite, să decidă asupra jurisprudenţei de urmat în legătură cu repartizarea cauzelor.

Amânarea s-a decis deoarece Secţiile Unite trebuie să hotărască dacă dosarele intrate în 2018 pe rol la completurile de cinci, în care nu au fost administrate probe, rămân la completurile trase la sorţi în decembrie 2018 sau se vor repartiza celor constituite în ianuarie 2019, scrie Agerpres.

Avocatul fostei soții a lui Liviu Dragnea a spus în sala de judecată că acest complet este legal constituit şi nu este nevoie ca dosarul să fie amânat. El a propus să fie întreruptă judecarea procesului şi să fie citat pentru a-şi expune punctul de vedere la dezbaterile de la Secţiile Unite, însă solicitarea sa a fost respinsă.

Și avocata lui Dragnea a spus că „Acest complet este legal constituit, tragerea la sorţi a fost legală, repartizarea a fost aleatorie, a fost corectă. Aşteptăm decizia”.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din cinci judecătoare: Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera şi Rodica Aida Popa.

Liviu Dragnea nu a venit la proces, el fiind reprezentat în sala de judecată de doi avocaţi.

Pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvărşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica.


Citește și: Copilul înfiat de Viorica Dăncilă. Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul României!


Mai multe articole