Argumentele celor trei judecătoare de la Înalta Curte – Elena Barbu (președinte), Elena Cristina Marcu și Voica Valerica – se întind pe 243 de pagini.

Potrivit acestora, nu există o practică unitară în administrația locală pe segmentul autorizărilor localurilor publice în privința securității la incendiu.

„În lipsa unui cadru legislativ clar (…) nu poate fi reținută în sarcina primarului și a funcționarilor din aparatul său de specialitate neîndeplinirea unei atribuții de serviciu prevăzută de lege”, scrie în motivarea instanței supreme.

„În ciuda îngrijorărilor cu privire la reducerea semnificativă a nivelului de protecție împotriva incendiilor a vieții oamenilor și a bunurilor acestora, (..,) legiuitorul nu a mai fost preocupat să stabilească în sarcina cui revine autorizarea funcționării persoanei juridice pentru activitatea desfășurată în ceea ce privește prevenirea și stingerea incendiilor și cine realizează controlul efectiv cu privire la situația reală”, mai afirmă instanța supremă în motivarea deciziei de achitare a actualului primar al Sectorului 5.

Piedone fusese condamnat pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a emis autorizația de funcționare a Clubului Colectiv fără a avea autorizație de incendiu.

Înalta Curte motivează, însă, că „nu există o dispoziție expresă, clară și previzibilă care să prevadă obligația stabilită în sarcina primarului de a solicita comerciantului avizul și/sau autorizația de securitate la incendiu în vederea eliberării autorizației privind desfășurarea activității de alimentație publică”.

Instanța supremă invocă legislația deficitară

Lui Piedone i s-a imputat că a încălcat un articol din Codul Fiscal care prevedea că autorizația de funcționare se eliberează „în cazul în care comerciantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege”.

Magistrații ICCJ susțin că această sintagmă „are un caracter general lipsit de predictibilitate și care nu este apt să normeze conduita de urmat, cel puțin în sensul obligației primarului de a solicita comerciantului avizul și/sau autorizația de securitate la incendiu”.

În prezentarea argumentelor, cele trei judecătoare ale ICCJ arată cum a evoluat legislația românească cu privire la autorizarea funcționării comercianților, iar concluzia este fără echivoc: cadrul legal din domeniul privind securitatea la incendiu este stufos și ambiguu.

În iunie 2023, Cristian Popescu Piedone a fost achitat de ICCJ în dosarul Colectiv, după ce Curtea de Apel București îl condamnase la patru ani de închisoare, iar prima instanță la opt ani.

Piedone a atacat decizia definitivă cu o cale extraordinară de atac – recursul în casație.

Alți patru inculpați din dosarul Colectiv au făcut la fel, dar câștig de cauză a avut doar Piedone, care a fost achitat și pus în libertate după ce a stat în închisoare un an și o lună.

Foto: Hepta.ro

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

nasty1 09.04.2024, 20:56

Nu-i nevoie de 243 de pagini pentru motivare, magistratii sa-si aduca aminte ca trebuie salvate padurile! :))) Judecatorii trebui sa scrie pe scurt: "Politicienii corupti PSD+PNL si prietenii lor din PUSL si UDMR nu trebuie sa intre la puscarie, pentru ca ne dau salarii imense si pensii speciale nesimtite de la 45 de ani". Simplu!

Avatar comentarii

tomitan 09.04.2024, 21:17

Tăierea lefurilor si eliminarea pensiilor speciale iar cine protestează să fie concediat, să plece in Germania la cules de sparanghel sau in Spania la cules de căpșuni. Sunt o groază de absolventi gata să le ia locul acestor dinozauri speciali. PS.Un magistrat concediat este un magistrat mort,nici de Glovo sau Uber nu e bun.Magistratii români sunt precum politicienii români , niste habar n-am cu diplome

Avatar comentarii

K476 09.04.2024, 22:14

Pt un om care nu trebuia sa mai vada lumina zilei, fie dupa gratii, fie acasa, aceasta decizie il face sa se simta dispretuitor ca un zeu printre muribunzi in agonie.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.