Mergi direct la conținut »
Imagini șocante cu rănile suferite de un bebeluș internat în spital. Mama fetiței, la Adriana Nedelea LA FIX: „Femeia de serviciu i-a scos branula copilașului”
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România

Imagini șocante cu rănile suferite de un bebeluș internat în spital. Mama fetiței, la Adriana Nedelea LA FIX: „Femeia de serviciu i-a scos branula copilașului”

Mama unui bebeluș în vârstă de 5 luni a publicat pe Facebook imagini teribile cu rănile pe care copilașul ei le-a suferit după ce a fost internat la Spitalul Municipal Vulcan, din județul Hunedoara, în urma schimbării branulelor. Femeia disperată a dezvăluit la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX că, în final, cea care i-a scos branula bebelușului a fost femeia de serviciu.

De Cristian Otopeanu,

Caz șocant în Spitalul Municipal Vulcan, din județul Hunedoara. Un bebeluș de 5 luni, internat pe secția de Pediatrie, a plecat acasă cu o mânuță roșie, umflată și de pe care pielea se exfoliază, a informat gddhd.ro.

Mama bebelușului a intervenit la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX și a povestit că fetiței a trebuit să îi fie pusă o branulă, operație care nu a reușit din prima încercare. Femeia a dezvăluit apoi că persoana care i-a scos ultima branulă bebelușului a fost femeia de serviciu.

„Am ajuns cu bebelușul la spitalul din Vulcan pe 13 februarie. Copilul tușea acasă de ceva timp și pentru că nu i-a trecut tusea, am zis că este cazul să apelez la un doctor specialist”, a început povestea Oana, mama bebelușului de 5 luni.

Femeia a continuat: „Fetița a fost internată în spital, cu diagnosticul roșu în gât, pentru mai multe investigații și să fie sub tratament și sub observație medicală. Joi dimineață, a încercat doamna asistentă să îi pună branula, s-a chinuit aproape o oră. Eu înțeleg, nu acuz. Bebelușii nu au vene, se văd foarte greu. Până la urmă, a reușit și i-a pus o branulă la picioruș. Dar, până seara, piciorușul s-a umflat butuc. A trebuit scoasă branula din nou”.

Motivele puerile pentru care autoritățile din Botoșani desconsiderau muncitorii srilankezi: “Știți ce au adus în termosul de ceai?!”
Recomandări

Motivele puerile pentru care autoritățile din Botoșani desconsiderau muncitorii srilankezi: “Știți ce au adus în termosul de ceai?!”

 

Chinurile nu s-au terminat aici, ba din contră. Oana a oferit amănunte incredibile referitoare la tratamentul aplicat fetiței în vârstă de 5 luni.

„Din nou, s-a chinuit asistenta să îi pună branula, dar fără succes. Deci, în noaptea de joi spre vineri, fetița a stat fără branulă. Dimineața, la fel. După o oră, doamna asistentă a reușit să îi pună o branulă în mânuță. Așa a fost lăsată branula, timp de o săptămână. A fost pusă cu leucoplast, iar peste leucoplast i-a fost pus un bandaj”, a mai explicat mama bebelușului la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX.

La final, mi-e și rușine să vă spun, femeia de serviciu a fost cea care a venit și i-a scos branula fetiței din mânuță. Nici măcar asistenta. Când i-a fost scoasă branula, am observat rănile. Doamna asistentă nu a vrut să vină să vadă fetița, a spus că este normal și că fetița mea este alergică la leucoplast.

Mama bebelușului de 5 luni:

Reacția spitalului din Vulcan: „Vom începe o cercetare preliminară”

În replică, directorul spitalului din Vulcan, medicul Cătălin Popa, a anunțat începerea unei cercetări preliminare pentru a vedea modul în care personalul medical și-a îndeplinit atribuțiile.

Astfel, tot personalul de pe secția Pediatrie, cel care a intrat în contact cu bebelușul, va trebui să dea explicații, a informat gddhd.ro.

Am depus plângere la managerul spitalului, am atașat și pozele cu fetița, dar până în momentul de față nu am primit niciun răspuns. Mai mult, doctorii susțin că este vina mea pentru că trebuia să știu că fetița mea este alergică la leucoplast și că trebuia să verific eu, ca mamă, branula

Mama bebelușului de 5 luni:
Close
Închide
  Close