Trupurile pacienților morți de COVID-19 nu mai au loc în frigiderele din morgă și sunt așezate, pe tărgi, pe holurile instituției, potrivit imaginilor publicate de Digi 24.

Fotografiile cutremurătoare au fost făcute, luni dimineață, chiar de angajați ai spitalului, care spun că situația e foarte gravă.

Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar, a confirmat pentru Libertatea că imaginile sunt reale și a spus că ele au fost, într-adevăr, surprinse luni. Morga unității medicale nu mai are locuri, spune Cârstoiu, astfel că a fost nevoie să fie folosite toate spațiile Departamentului Prosectură.

Sunt 10% din pacienții naționali la Spitalul Universitar din București și tot 10% din decese tot la noi, atât pacienți pozitivi, cât și negativi. Din nefericire, nu există un TIR cu refrigerare disponibil.

Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar, pentru Libertatea:

Acesta a mai precizat că, în prezent, în Spitalul Universitar sunt internați 400 de pacienți COVID pozitivi, din care „100 cu suport ventilator”, și 450 de pacienți negativi – cu alte afecțiuni, adică.

Cătălin Cârstoiu a declarat pentru Libertatea că toți pacienții decedați de COVID erau nevaccinați. Managerul instituției spitalicești a făcut un apel la vaccinare.

Trupurile morților de COVID stau pe hol la Spitalul Universitar București, morga e plină. Manager: „Toți erau nevaccinați”
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență din București

„Dacă nu vom înțelege că punem în pericol viața tuturor semenilor din jurul nostru, viața celor dragi și/sau viața unor necunoscuți nevinovați prin faptul că nu ne vaccinam, că acceptăm absurdități nedovedite științific, putem să facem locuri de ATI, să construim pavilioane COVID, să facem orice și tot aici vom ajunge. A fi vaccinat e un semn de respect față de societate, e un semn că ești bun cetățean al unei țări”, a mai fost mesajul managerului.

În ultimele zile, la Spitalul Universitar din București s-au format cozi uriașe de ambulanțe care aduceau pacienți COVID în stare gravă. Totodată, luni, pe 12 octombrie jurnaliștii de la Recorder au realizat un reportaj la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar.

„Catastrofă sanitară este atunci când în cel mai mare spital din țară nu mai există paturi libere, iar ambulanțele continuă să aducă bolnavi de COVID cu forme severe. Pacienții rămân înghesuiți în Unitatea de Primiri Urgențe și sunt îngrijiți la grămadă, ca în vreme de război”, a relatat Recorder, în textul care însoțește reportajul video de 16 minute realizat la secția de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar din București.

Luni, 18 octombrie, la nivel național, au fost raportate 10.141 de cazuri noi și 261 de decese, între care două tinere de 19 și 20 de ani, nevaccinate, care aveau comorbidități. Până astăzi, 42.042 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat în România, de la începutul pandemiei.

Citeşte şi:

Pensiile speciale ale primarilor, o nebuloasă de 600 de milioane de lei. Edilii ar putea primi banii, deși partidele s-au lăudat că-i taie

Cât vor plăti pentru curent și gaze consumatorii casnici. Anunțul ministrul interimar al energiei, Virgil Popescu

RAPORT. Peste 400 de femei au fost ucise în familie, în România, în ultimii 8 ani. De 16 ori mai multe decât soldații români uciși în Afganistan

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie