De Delia Chilianu,

“Zorro” de Brădeni, Marius cu Betina lui tatuată pe piept și mamaia de 84 de ani din Retiș care cântă și compune poezii sunt doar câteva dintre personajele surprinse în fotografiile ce vor fi expuse, astăzi, la Galeria Simeza. People of Romania (Oameni din România- n.r.) este un proiect care își propune să întreprindă o cercetare asupra poveștilor de viață ale românilor din zilele noastre. O echipă formată din fotografi, regizori, scriitori și antropologi a lucrat 8 zile pentru realizarea acestei radiografii a românilor de astăzi. Au rezultat imagini de colecție cu românii din Valea Hîrtibaciului, din 20 de sate din acestă regiune. Zona este în apropiere de cea în care prințul Charles are casele.

“Am pornit în centrul României, pe Valea Hîrtibaciului, o zonă plină de biserici fortificate, unde sunt sate părăsite de sași și unde acum găsești acolo tot felul de etnii. Din punct de vedere cultural, acolo este un mixaj.  “Am stat 7 zile, am lucrat de dimineața până seara, în medie am mers în 3 sate pe zi, cu trei mașini, am făcut câteva mii de kilometri și sute de fotografii”, spune Mihai Sibianu, cel care, alături de Daniel Popa a pus bazele acestui proiect. Oamenii i-au primit bucuroși și i-au primit în case și le-au povestit viața lor. “Acolo oamenii sunt altfel, te invită în casă, vor să îți arate cum e viața lor, să vorbească despre copii, despre casă, despre pământ… ne-am trezit că ne dau cadou kilograme de brânză, palincă, ouă.. sunt speciali și au povești frumoase de viață”, adaugă Mihai Sibianu.

L-au întâlnit pe “Zorro” la târgul de animale din Brădeni

Kovacs Albert care își zice “Zorro” este un personaj ce nu putea trece neobservat de echipă. El are un look aparte, fiind “blindat” de accesorii cum rar vezi. Are ochelari de soare în culorile Italiei, cartușe la gât și un topor la spinare. “Este un personaj cunoscut în zona aceea. Noi ziceam că el este cel care împarte dreptatea în zonă”, spune zâmbind Mihai Sibianu.

Bărbatul cu Betina și povestea tatuajului de pe piept

Imagini de colecție cu românii din Valea Hârtibaciului

Marius Moldovan le-a spus istoria tatuajului său în timp ce se afla la târgul de animale din Brădeni. Foto: Vlad Petri

Tot la târgul de animale de la Brădeni, echipa “People of Romania” l-a întâlnit pe Marius Moldovan. “Povestea acestui personaj este foarte interesantă. Are cicatrici pe piept despre care spune că le-a dobândit în urma unui conflict cu un soț cu a cărui femeie s-a văzut. El nu știa că doamna respectivă e căsătorită și zice că a avut foarte mult noroc că a scăpat cu viață”, mai povestește Mihai Sibianu.

Polițist local din Baia Sprie, filmat în timp ce dormea în mașina de serviciu. VIDEO
Recomandări

Polițist local din Baia Sprie, filmat în timp ce dormea în mașina de serviciu. VIDEO

Marius a stat de vorbă cu Vlad Petri, cel care i-a făcut fotografia și i-a spus că tatuajul de pe pieptul lui este un mesaj pentru Betina, cea de care s-a despărțit, dar pe care o va iubi toată viața. “Ne-a spus că și după ce se va recăsători și va avea un copil, tot Betina se va numi”, adaugă Mihai Sibianu.

Mamaia de 84 de ani care cântă și recită poezii

Imagini de colecție cu românii din Valea Hârtibaciului

Femeia de 84 de ani le-a recitat poeziile compuse de ea și le-a povestit vrute și nevrute. Foto: Adi Bulboacă

Daniel Popa a stat de vorbă cu mulți oameni din Valea Hîrtibaciului. L-a marcat bunicuța de 84 de ani, plină de viață, cu un umor cum rar mai vezi. Din fața porții, femeia i-a povestit lui Daniel cum a ajuns să-l ceară în căsătorie pe un bătrân de 88 de ani pe care-l sunase din greșeală, i-a cântat și i-a recitat o poezia scrisă pentru primarul comunei. “Sătenilor le-a plăcut că noi, 12 oameni, am fost interesați doar de ce fac ei și cum e viața lor. La sat ai ocazia să întâlnești oameni și să auzi povești minunate, care nu se spun la televizor”, zice Daniel Popa.

Are 51, dar nu-și arată nici pe departe vârsta. Oana Sîrbu a dezvăluit acum secretul siluetei sale impecabile. Respectă o regulă de ani de zile
Recomandări

Are 51, dar nu-și arată nici pe departe vârsta. Oana Sîrbu a dezvăluit acum secretul siluetei sale impecabile. Respectă o regulă de ani de zile

Multe din imaginile surprinse pe Valea Hîrtibaciului vor fi prezentate publicului. Pe 8 noiembrie are loc prima expoziţie People of Romania, la Galeria Simeza, începând cu ora 18:00. Expoziția va fi deschisă până pe 19 noiembrie.

People of Romania este un proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

CITEȘTE ȘI: 


VIDEO/Amalia Enache, despre momentele dramatice când și-a pierdut mama. “Plângeam de 12 ore, iar asistentele mă întrebau de emisiuni TV”

Când bombele tac, muzica poate să înceapă. Povestea refugiatului care a pierdut totul în Siria, dar și-a regăsit sufletul în România


 

„De ce atinge o adolescentă?”. Scandal în Canada după ce Bianca Andreescu s-a intalnit cu Justin Trudeau
GSP.RO

„De ce atinge o adolescentă?”. Scandal în Canada după ce Bianca Andreescu s-a intalnit cu Justin Trudeau

Horoscop 20 septembrie 2019. Berbecii se află la finalul unui drum
HOROSCOP

Horoscop 20 septembrie 2019. Berbecii se află la finalul unui drum