Cu portul păzit de militari cu Kalașnikovul pe umăr și urme de baricade pe străzi, orașul de la Marea Neagră cu hotelurile doldora de turiști pe vremuri se încăpățânează astăzi să-și impună normalitatea.
Un milion de turiști pe an
Dorința sa e ciobită tocmai de absența celor care erau sângele orașului – turiștii. Un milion de ruși, turci, israelieni, polonezi și lituanieni veneau în fiecare an aici. Parcă loviți de amnezie, ghizii turistici s-au întors totuși în fața operei din centru, doar că mașinile lor electrice colorate stau goale zi-lumină, ca niște fantome.
„Cât vrea Dumnezeu” este durata drumului cu autocarul de la Chișinău la Odesa, după cum ne spune șoferul moldovean. La vamă, polițista ucraineană care ne ia pașapoartele ne întreabă în română dacă la Odesa mergem „în ospeție”. Îi dăm acreditările de la Ministerul Apărării de la Kiev. Ne zâmbește.
Șoferul alternează muzica moldovenească de pahar cu cea rusească de inimă albastră. Autocarul se scutură la fiecare groapă cu zgomotul unor piese de puzzle într-o cutie. Pe geam fixez case aruncate ici-colo, câmpurile arse de toamnă, un cer șobolănos. Refacem îndărăt drumul atâtor mame care au fugit de război, cu viața în valiză și cu inima ca oțetul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_99e7a432abbeaa0cbf93ddce001470c9.jpg)
Calculăm la final: drumul Chișinău – Odesa a durat cinci ore. E mai scurt decât cele câteva decenii în care Republica Moldova și Ucraina nu au izbutit să aibă decât rareori poziții comune.
Gara: oamenii duc flori în gară celor care îi vizitează
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/in-gara-din-odesa-mai-ajung-doar-doua-trei-trenuri-pe-zi-1024x683.jpg)
Acoperișul gării din Odesa e ornat cu două tancuri în fiecare parte. Oamenii se grăbesc spre peroane, mulți cu buchete mari de crizanteme albe, galbene, roșii, precum cele pe care le primesc divele pe marile scene. Nu e nicio onomastică în calendarul ortodox, am verificat. E un obicei al locului, se pare, iar sosirea cuiva, de oriunde, mai ales în aceste vremuri, nu poate fi mai jos de o mare sărbătoare.
„Nikolaev, Nikolaev”, strigă neobosit șoferul unui microbuz. Pavel și Serghei, în haine de militari, fumează o țigară înainte să plece la drum. Merg pentru prima dată pe front. Nu ne înțelegem, eu nu vorbesc ucraineană, ei știu în engleză doar „Thank you” și îl repetă robotic. Zâmbesc amândoi la poză senin, ca pentru o fotografie pe faleză, în pantaloni scurți. „Thank you!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_571cf67c46e55f385c4bea61a3b588f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/pavel-si-serghei-pleaca-pentru-prima-data-pe-front-1024x683.jpg)
Biserica: pentru ce se roagă Ucraina
În catedrala Sfântul Pantelimon (sunt multe biserici cu acoperișuri stropite cu aur prin oraș), o femeie curăță scările cu o măturică și, fără să vrea, cu propria fustă lungă. Din când în când, cu o lopățică scrijelește ceara lipită de pardoseală și tăcerea religioasă din jur. În naos, o alta se roagă cu mâna sprijinită pe picioarele unui sfânt de pe perete. Pot ghici ce-i cere Celui de sus. De 270 de zile încoace se roagă Ucraina pentru altceva?
Rugăciunea nu e pentru victorie, aveam să aflu vorbind cu oamenii Odesei mai apoi. Asta e a lor din prima zi. Au repetat-o până a devenit fapt. Persoane diferite m-au corectat de mai multe ori: „Andreea, its not if, its when…” („Andreea, nu se pune problema dacă vom câștiga, ci când…”)
E multă încredere că vor fi învingători, încredere pornită întâi din cap și apoi rostogolită prin inimă ca un bulgăre de zăpadă. M-au corectat și când le spuneam că în Odesa nu e la fel de periculos. „Este doar mai calm, dar la fel de periculos”, mi-a spus avocatul Artem Kartașov, care e activist la o organizație pentru veterani. O nuanță necesară pentru siguranța ta. Sunt totuși zile și cu zece alarme.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7ce40e02aadb5e89ff467dbe2782a943.jpg)
Până acum, în oraș au fost mai multe atacuri cu drone și rachete, în jur de 40 de civili și militari din Odesa au murit. Rușii au lovit obiective militare, depozite, portul, dar și blocuri și un mall.
Armele: femeia cu pușca
Tot centrul pe unde ne plimbăm era închis până în iunie. Pe strada Deribasovskaya, un bărbat cântă la chitară. Steagul Ucrainei e peste tot. Mai multe mascote, bărbați îmbrăcați în diferite personaje din desene, caută clienți care să stea la poză. Un lup din pluș se apropie și nu scăpăm fără o poză și fără să-l plătim. Îi dau 200 de grivne, adică vreo 26 de lei. Strigă după noi: „This is price for baby!” („Ăsta e prețul pentru copii!”)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/odesa-11-1024x683.jpg)
Cu 26 de lei îți iei un prânz bun la o cantină din centru, cu pește și legume și o clătită cu brânză și stafide. Cu 20 de lei îți iei o cartelă telefonică cu internet nelimitat, necesară în Ucraina, țară în afara UE, cu 10 lei – o cutie de nuci umplute cu cremă de lapte condensat, cu 3 lei un kilogram de mere. E un oraș ieftin, mai ieftin și decât Chișinău.
În bazarul din centru, doi adolescenți dau la țintă să spargă baloane ca să câștige un pluș. O femeie îmbrăcată în pantaloni negri din piele cere să tragă la țintă cu pușca. Își apropie un stativ din lemn din fața tejghelei pe care își ridică un picior, își așază profesionist pușca pe umăr și țintește. Nu pare să fie prima oară când pune mâna pe o armă.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/o-femeie-trage-la-tinta-in-balciul-din-centrul-orasului-odesa-1024x683.jpg)
Arme întinse, ochi ațintiți, sunt gesturi care pe tine, venind din UE, te țin un pic la distanță, le resimți ca dificil de înțeles. Dar câți dintre cei aproape 500 de milioane de locuitori de dincolo de steagul albastru cu stele galbene înțelegem cu adevărat cum ar fi să trăim în orașe bombardate?
„În caz că țara are nevoie de mine…”
Nici pentru Dașa Șovalova nu mai e prima oară când țintește. Dașa e diminutivul de la Daria. Fata are 22 de ani, este operator de date la o multinațională din Odesa și până acum nouă luni trăia într-o lume doar a puștilor de bâlci.
„Credeam că toți sunt oameni buni și războiul nu se poate întâmpla la o scară atât de mare. Acum cred altceva. Nu aveam treabă cu politica și cu relațiile internaționale dintre țări, dar acum cu toții suntem implicați. Acum e ceva normal să știi să tragi cu arma. Nu vreau să fie normal să poți trage cu arma, dar asta e realitatea”, spune tânăra, care face antrenamente militare de cinci ori pe săptămână.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/dasa-sovalova-lucreaza-la-o-multinationala-si-face-antrenamente-militare-de-cinci-ori-pe-saptamana-1024x683.jpg)
Nu se simte pregătită psihic să meargă pe front, dar nici nu vrea „să fie inutilă țării”. Are pe antebrațul stâng un tatuaj cu versurile unui cântec care zice că în Ucraina totul e calm și frumos și păsările cântă. Lângă versuri e desenat un pisoi. Odesa e plină de pisici.
„Am continuat să învăț și să caut informații ca să fiu pregătită în caz că țara are nevoie de mine și nu vreau să fiu nefolositoare în timpul războiului”, continuă Dașa.
E dintr-o familie vorbitoare de rusă, ca 80% dintre oamenii din Odesa, o tânără pe care ai vedea-o mai degrabă la cafea cu prietenii decât pe poligon cu pușca în mână.
Rămân cu mine fața ei de copil și vorbele de om mare. „În caz că țara are nevoie de mine…”.
Vieți întoarse la 180 de grade. Constantin Macarov avea înainte de război o mică afacere. Acum este instructorul militar al Dașei și al altor civili. Peste 5.000 de ucraineni au învățat din februarie până acum să acorde primul ajutor, să folosească o armă, ce înseamnă viața de soldat, cum să reacționeze la o alarmă aeriană. „Este gândit în primul rând să-i ajute pe civili să se decidă dacă sunt pregătiți să meargă în forțele armate sau vor face altceva aici, în Odesa, sau în altă parte”, spune bărbatul de 39 de ani.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/constantin-macarov-este-instructor-militar-pentru-civili-in-odesa-1024x683.jpg)
Monumentele UNESCO sunt protejate în cutii antibombă
Ne plimbăm prin City Garden, un mic parc cu un pavilion elegant în mijloc, plin de lume, care până anul trecut era scenă doar pentru protestele față de corupție. Astăzi, monumentele sale patrimoniu UNESCO sunt încastrate în cutii-protecție antibombă.
Copiii târăsc trotinete sau fac scamatorii cu skate-ul, strigă. O expoziție cu scene de pe front oprește câțiva trecători. „The war is not over”, scrie pe o planșă. Nu poți fi niciodată prea relaxat. În alertă, dar calm. E ceea ce predă Constantin. „În situații complicate, teama te ajută să rămâi în viață. Trebuie să rămâi calm și să faci tot ce poți pentru a-i ajuta pe alții”, spune serios bărbatul. Spune că prima alarmă de atac a funcționat ca un ceas deșteptător pentru ucraineni. „Eu am copilărit într-o perioadă în care ni se spunea că totul, de la curent electric până la telefon, a fost inventat în Uniunea Sovietică. Înțelegi?” Înțeleg, „și noi am avut comunism”, îi spun. Nu mă contrazice, dar nici nu pare convins. Suntem pe aceeași paralelă 45, dar România e mai la Vest. Nu doar geografic.
Vitalie: „Avem 126 de naționalități în oraș”
Pe seară ne plimbăm cu Vitalie Stefanov. Are 27 de ani și ne-a ajutat cu traducerea, așa cum a făcut cu mulți alți jurnaliști străini din februarie încoace. Spune că războiul lui a început în 2014, cu Crimeea. De atunci e voluntar pentru forțele armate, strânge diferite lucruri, haine, alimente și le transportă inclusiv în zonele fierbinți ale frontului. Când începe să vorbească despre tipurile de rachete, mitraliere, lansatoare, nu se mai oprește.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/vitalie-stefanov-27-de-ani-ajuta-fortele-armate-de-la-inceputul-razboiului-din-crimeea-din-2014-1024x683.jpg)
Când a fost anexată Crimeea, era în primul an de facultate. Turism. Visa să studieze istoria orașului, să dezgroape cetăți turcești înecate în Marea Neagră, să se plimbe la pas cu turiștii pe strada Lanzerovisk, pe unde mergem la pas. Pentru noi, dar parcă mai mult pentru sufletul lui, face pe ghidul: „În Odesa avem 126 de naționalități, este un oraș extrem de cosmopolit, pașnic. La noi în oraș, hotelul Mozart e vizavi de cafeneaua Salieri”, face o glumă turistică, cu referire la rivalitatea dintre cei doi compozitori. Se zvonise în vreme chiar că Salieri l-ar fi otrăvit pe Mozart. Gluma e știrbă azi, când cafeneaua Salieri are în geam anunțul „оренда” („de închiriat”). Pe unde în Europa s-o fi adăpostit patronul ei?
Alarme
Seara, oamenii se adună încă la terase. E o sfidare la adresa pericolului. Multe restaurante șic, cu fotolii imperiale, cu cocktailuri și lumini. Distracția trebuie grăbită fiindcă de la ora 8 nu se mai vând băuturi alcoolice, o interzice legea marțială.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/mirii-din-odesa-se-fotografiaza-traditional-in-fata-operei-iar-petrecerea-se-incheie-la-10-seara-din-cauza-legii-martiale-1024x683.jpg)
Când ajungem prin față pe la KFC-ul de pe Deribasovskaya pornește alarma antiaeriană. Din restaurant se aude un mesaj-standard: „Vă rugăm ieșiți din locație și îndreptați-vă spre adăpostul antibombă. Protejați-vă!”. Vitalie nu se oprește din povestit, ca și cum s-a pornit doar încă o melodie din playlist. În disonanță cu urletul gâtuit al sirenei, oamenii își beau în continuare vinul, cafeaua, berea, cățeii țopăie la fel de surzi ca stăpânii lor pe piatra cubică, copiii se joacă. „Ce facem acum?”, îl întreb pe Vitalie. „Ce vezi că fac oamenii? Nimic!”.
„Nu ne mai pasă că murim, atât de stricați la cap suntem. Pur și simplu nu ne mai pasă”, spune tânărul.
Pe parcursul celor trei zile am întrebat mai mulți oameni de ce nu se mai ascund de sirene, de ce continuă să meargă încrezători pe stradă ca și cum ar avea biletul câștigător la loto în buzunar:
– „Nu vrem să-i panicăm pe alții”,
– „Avem un canal de Telegram (platformă de comunicare) care ne zice dacă pericolul e aproape”,
– „Dacă ne-am băga în buncăr toată ziua, n-am mai putea lucra nimic”,
– „Te obișnuiești cu toate”.
Ne întoarcem la hotelul din centru. Peste noapte a mai pornit alarma de două ori, prima la 3.31 și a doua la 5.13. Am simțit cum se pornește clopotul sângelui din vene de fiecare dată. Dar am stat neclintită și m-am uitat la tavan. Prima alarmă s-a oprit după 20 de minute, a doua – după 7. E din nou tăcere de parcă pământul își ține respirația. Apoi s-au auzit mașinile de gunoi alunecând pe stradă. Dar pot fi și tancuri, îmi zic, nu știu cum sună tancurile pe asfalt. Mă uit pe geam și le zâmbesc ușurată mașinilor de gunoi.
Scările Potemkin
Pe lângă operă, cel mai vizitat obiectiv turistic din Odesa sunt scările Potemkin. 192 de trepte care dau spre mare, cu o istorie de două secole. Denumite după „Crucișătorul Potemkin”, un vas rusesc de luptă al cărui echipaj s-a revoltat împotriva comandanților, în timpul Revoluției ruse din 1905. Marinarii au fost întâmpinați cu bucurie de mii de oameni din Odesa care s-au adunat pe scări. Ca pe scările catedralei din Timișoara în 1989, nu ideologia e în discuție aici, ci oamenii care înfruntă pericolul.
Guvernul țarist a instituit legea marțială și guvernatorul Ucrainei a trimis soldații în port. Au ucis atunci în jur de 2.000 de oameni și au rănit 3.000.
Sângele acestei istorii monstruoase a fost șters de ultimii 80 de ani de pace europeană. Până pe 24 februarie, scările din Odesa erau doar pentru prins în pozele de vacanță. Acum, când te apropii, soldați înarmați te întorc din drum, după ce îți verifică telefonul și pașaportul. Scările au redevenit obiectiv militar într-un prezent răsucit ca o rufă murdară, însângerată, imposibil de spălat.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/11/gara-odesa-3.jpg)
Mi-am cumpărat o vedere cu scările Potemkin iarna, acoperite de zăpadă. Am ales-o de la un magazin cu suveniruri care avea și borcane cu jeleuri cu chipul lui Boris Johnson spunând „Dobr den, everybody” și magneți cu gâște îmbrăcate în veste antiglonț și cu mesajul dintr-o melodie populară – „Все буде Україна” – „Totul va fi Ucraina”.
„Totul va fi Ucraina”. Nici chiar așa, dar ceva din acești ani va rămâne pentru totdeauna în orice colț al lumii, în orice casă și pe orice trepte unde oamenii vor rămâne nemișcați și liberi în fața pericolului.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a3874b73a2254d15c0fcc0cbd3d42449.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bf619e036909b3f7dcf54dfaf026bae6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_53c39654fc618bdc3f7d24f8746ef442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_22ce45d46faf54ac1a932e770b2bca5b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c681e8da164b5686b2f1e48a4cc6074f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_faa2ea5eaaaae232ce502c1d8c93ebf6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_f08b4edadb740a104188edbc75e66db7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_aba554a2448f7bae395bfb6c72d8d638.jpg)
Mihailo1975 • 28.11.2022, 03:34
Cum spuneti, 80% din oraș e rus..Slava Uhrainii ...dar nu prea multa Și nu,nu totul va fi Uhraina...ci mai puțin..iar rușii vor pleca în Asia.
Jumbo • 27.11.2022, 13:33
Idessa e teritoriu rusesc! Va fi luata curand. ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.