În toamna anului 2019, Nicu Mocanu a ajuns în atenția procurorilor DIICOT, după ce și-a spionat informatic fosta soție, alături de care locuia și avea o relație de concubinaj, deși erau divorțați. Tensiunile dintre cei doi au început să apară pe fondul geloziei excesive a polițistului și au escaladat în momentul în care acesta, aflat în concediu pentru creșterea copilului, a descoperit că partenera lui ar avea o relație cu un alt bărbat. De-a lungul anilor, femeia l-a reclamat pe polițist de mai multe ori pentru violențele fizice și verbale, însă ulterior își retrăgea plângerile, împăcându-se. 

Pe 6 noiembrie 2019, polițistul Nicu Mocanu a fost arestat preventiv, fiind pus sub acuzare de procurorii DIICOT pentru acces ilegal la un sistem informatic, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, transfer neautorizat de date informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, șantaj și luare de mită.

Interceptat în baza mandatelor emise de Tribunalul Vaslui, bărbatul a fost surprins cum își amenință fosta soție, folosind un limbaj violent, dar și cum povestește unui prieten că a spart conturile femeii și a aflat detalii despre viața sa privată și de la locul de muncă. 

Astfel a început să o amenințe că o va reclama atât pe ea, cât și firma la care lucra, acuzând că ar comite acte de evaziune și alte fapte penale. De altfel, polițistul a solicitat administratorei firmei la care lucra fosta soție să îi concedieze pe ea și pe presupusul amant. Într-un mesaj conținând un print-screen cu o convorbire privată a administratorei firmei cu angajații, polițistul o avertiza că este „doar 1% despre ceea ce am eu despre firma voastră”. 

La primele audieri, fosta soție a polițistului Mocanu a afirmat că nu i-a permis niciodată să-i acceseze conturile și nici nu i-a oferit parolele. Cu toate acestea, bărbatul avea salvate pe un stick toate discuțiile pe care ea le purtase cu colegii de muncă prin intermediul aplicațiilor online. 

Un polițist care a primit 5 ani de închisoare, după ce și-a spionat fosta soție, încă lucrează în Poliție: „Am mintea mai bolnavă ca a lui Cioacă”
Nicu Mocanu a fost condamnat recent la 5 ani de închisoare Foto: Vasluianul.ro

Destăinuirea 

Cu câteva zile înainte de a fi arestat preventiv, Mocanu a fost interceptat în timp ce i se destăinuia unui prieten cum a accesat conturile soției, chiar dacă nu are cunoștințe informatice solide.

Polițist Mocanu– E! E! Încă se așteaptă că ei nu știu că eu știu. Dar eu știu de acum două luni. Problema e că eu am un creier bolnav. Cum să îți zic eu ție? Bolnav! Adică eu de aici… Când ți-am spus că i-am spart lui aia conturile și pe p… mă-sii… Păi eu când îmi pun ceva în cap… Bă, păi dar eu i-am instalat pe calculator și pe telefon aplicații care mie îmi spuneau parolele și tot ce vrei tu! Eu care în viața vieților mele… Eu am fost repetent! Băi! Repetent la informatică! Ai cuvântul meu de onoare! Eu am stricat…
Prieten: -Da, dar când apare interesul…

Polițist Mocanu: -Bă, deci eu am stricat două calculatoare în liceu! Le-o pus lângă sobă profesoara. A zis că tu ești afonul clasei! Tu ești prostul clasei! Băi, băiete! Deci îți jur pe ce am mai scump că nu glumesc!
Prieten: – (n.l.- râde)

Polițist Mocanu: – Da și în trei zile…
Prieten: – Când apare interesul și nevoia…

Polițist Mocanu: – Ea nu știe că nici în momentul de față… Ea a schimbat toate parolele, dar eu o am pe aia de la Yahoo. E! În baza lui aia de la Yahoo, pot să le f…t pe toate celelalte și să… E! Chestia e alta: că nu-i mai apare ,,violarea intimității” atâta timp cât afli o informație despre o infracțiune. Înțelegi ideea?

Autocomparație cu Cioacă

Polițistul Mocanu povestește prietenului său, care a confirmat convorbirea și în instanță, că se va răzbuna pe soția lui, susținând că deține suficiente cunoștințe pentru a lichida o persoană fără a lăsa urme. Se laudă că a urmărit mii de ore cu documentare, încă de când era elev, și că este „olimpic” la criminalistică. La un moment dat, în cadrul discuției, Nicu Mocanu se compară cu fostul polițist Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu, susținând că este mai perspicace decât acesta. 

În cadrul interceptării atașate la dosarul soluționat de Tribunalul Vaslui, polițistul Mocanu vorbește despre mai multe metode prin care ar putea elimina o persoană. Libertatea nu va da publicității metodele criminale rostite de polițistul vasluian și nici amenințările brutale pe care acesta i le adresa soției. Polițistul susținea că soția sa l-a umilit, având o relație extraconjugală, în timp ce el avea grijă de copil acasă.

Polițist Mocanu: – E cu dus și întors, frate! Bă! Păi Cioacă peste jumate (jumătate din sentința de 15 ani, n.red.) se eliberează. Omul ăla nu a fost condamnat pentru omor. A fost condamnat pentru ,,violarea intimității corespondenței” și pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Prieten: – Am înțeles!

Polițist Mocanu:- Deci el n-a fost condamnat. Pentru că neavând cadavru, nu poți să condamni un om pentru ceva ce nu e.
M: – Ce nu există. Da.

MN: – E! Și … Hai să vezi ce i-o dat băieții! I-o dat maxim. La amândouă. 15 ani. Deci i-o dat maxim. Nu. 15 ani adunat. I-a dat maxim și la una, și la alta. Și la ,,L.C.M” și la aia. (…) Mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui Cioacă. Mi s-a spus că semăn cu el.
Prieten: – (n.l.- râde)

Polițist Mocanu: – Nu… Deci. Nu, nu, nu! Deci mintea mea e mult mai bolnavă ca a lui. Nu! El e pistol cu apă pe lângă mine! Nu! Deci eu dacă îmi pun capacitatea mea în practică, e grav! (…)
Prieten: – (n.l.- neinteligibil) știi, aici e problema.

MN: – Băi, omule! Nu! Problema e că eu am mii de ore de documentare urmărite. De criminalistică și de ce vrei tu. Păi eu din clasa a IX-a, eu urmăream până la patru dimineața. Băi, deci cum să îți zic? Eu am fost olimpic, frate, unde vrei tu. Deci nu vorbești cu un dobitoc! Vorbești cu un om bolnav! Cum să îți spun eu ție! La propriu!

Iertat din nou de fosta soție

În timpul anchetei, fosta soție a polițistului a înaintat un memoriu procurorilor DIICOT, anunțându-i că își retrage declarația inițială. Ulterior, s-a constatat că memoriul fusese scris la cererea unui alt polițist, coleg cu Nicu Mocanu, care îi reproșase femeii că din cauza ei acesta a ajuns să fie arestat.

Polițistul care a comandat memoriul a fost pus și el sub acuzare pentru instigare la favorizarea infractorului.

Ulterior, în timpul procesului, fosta soție a polițistului a continuat să aibă o atitudine oscilantă, susținând că se simte intimidată de instanță. Potrivit datelor din dosar, tânăra s-a împăcat cu fostul ei soț și ar fi dorit ca acesta să nu mai fie tras la răspundere. În cazul infracțiunilor informatice, respectiv șantaj, împăcarea părților nu mai poate duce la încetarea procesului penal. 

Deși s-a prevalat de dreptul la tăcere, polițistul Mocanu nu a negat niciodată veridicitatea celor reținute în procesele- verbale de redare a conversațiilor interceptate, în cuprinsul cărora a detaliat modalitatea în care a accesat ilegal conturile partenerei. În fața instanței, prin intermediul întrebărilor adresate martorilor, el a încercat să inducă ideea că fosta soție i-a permis să-i acceseze conturile „în contextul unei relatii de concubinaj mai dificilă, dar continuă”.

„Deși instalarea programului informatic aplicația de tip keylogger “…” pe calculatorul comun poate fi legitimă în acest context, obținerea parolei persoanei vătămate, folosirea acesteia în vederea accesului pe conturile de socializarea ale persoanei vătămate și transferul de date din aceste conturi către un stick aparținând doar inculpatului nu au fost în niciun mod justificate sau argumentate de către inculpat și nici de vreuna dintre persoanele audiate în acest sens”, au motivat judecătorii Tribunalului Vaslui.

Mita descoperită întâmplător

În timp ce era cercetat pentru spionarea fostei soții, procurorii au descoperit că polițistul Mocanu a primit o mică șpagă de la un comerciant din mediul rural, pe care îl descoperise cu nereguli în acte. 200 de lei i-au fost oferiți pentru a nu aplica amenda. 

De altfel, în timpul discuțiilor purtate cu fosta soție, cei doi se acuză reciproc de ilegalități. În timp ce polițistul o amenință cu darea în vileag la autoritățile statului, femeia îi transmite: „Auzi, lasă statul român… da șpaga e bună, nu? Când vine unu, altu de la Todiresti, Dumești (localități unde își desfășura activitatea Nicu Mocanu n.r.) să îți mai aducă niște bani”.

A treia condamnare

Pentru că nu a recunoscut acuzațiile aduse, polițistul Mocanu a fost audiat prin procedura comună, fiind adminitrate probe, audiați martori. La finalul procesului, judecătorii l-au găsit vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni, fiind condamnat la cinci ani de închisoare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Pedeapsa a rezultat după ce instanța i-a anulat beneficiile de care s-a bucurat în alte două dosare în care polițistul Mocanu a fost inculpat.

Nicu Mocanu s-a ales cu primul dosar penal în 2014, când a fost prins de un echipaj rutier conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. A refuzat să i se recolteze probe biologice, astfel că a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În 2015, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind dispusă amânarea aplicării pedepsei de 1 an, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Fiind o pedeapsă cu amânare, a continuat să activeze în Poliție. Un an mai târziu, în 2015, a fost implicat într-un scandal de proporții într-un club din județul Iași.  Poliţistul Nicu Mocanu şi cinci dintre prietenii săi au fost puşi sub acuzare şi trimişi în judecată în 2018 pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, respectiv loviri şi alte violenţe. În timpul procesului, agresorii au reuşit să convingă victimele să-şi retragă plângerile pentru infracţiunile de lovire, în sarcina lor rămânând doar infracţiunea de tulburarea liniştii şi ordinii publice, la care nu intervine împăcarea părţilor. 

Găsit vinovat, polițistul Mocanu a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, fiindu-i stabilit un termen de supraveghere de doi ani. Și după cea de-a doua condamnare a rămas în sistem, nefiindu-i interzis dreptul de a ocupa o funcție publică.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui au precizat, pentru Libertatea, că polițistul Mocanu continuă să își desfășoare activitatea în cadrul IPJ Vaslui, fiind pus la dispoziție până la o soluție definitivă a instanței. El activează în cadrul Biroului de Ordine Publică a Poliției orașului Negrești, desfășurând activitățile dispuse de comandantul unității.

foto: 123rf.com

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Uniunea Europeană, anunţ de ultimă oră despre interzicerea centralelor termice de apartament
Playtech.ro
Uniunea Europeană, anunţ de ultimă oră despre interzicerea centralelor termice de apartament
Imaginea durerii: Două fetiţe de patru și șase ani, care aveau la ele doar o foaie cu o adresă, au fost găsite rătăcind lângă granița americană
Observatornews.ro
Imaginea durerii: Două fetiţe de patru și șase ani, care aveau la ele doar o foaie cu o adresă, au fost găsite rătăcind lângă granița americană
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021