Vasile Capră, un interlop din Neamţ, fost puşcăriaş, le cerea locuitorilor din cartierul Văleni, din Piatra Neamț, să plătească taxe de protecție, pentru a putea trăi în liniște.

Interlopul le intra în case, îi bătea şi îi ameninţa că le violează soţiile, iar copiii îi va da pe mâna proxeneţilor. Sătui de suferinţe, localnicii pur şi simplu au fugit din cartierul respectiv în alte zone din oraş, arată sursa citată.

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 26 decembrie 2019 – 6 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi exercitat acte de constrângere fizică şi psihică faţă de cinci persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, toate din Piatra Neamţ, cu scopul de a-i determina să îi remită sume mari de bani, pentru a le permite să locuiască în continuare, în aceeaşi zonă. Pe fondul acestor constrângeri, persoanele vătămate ar fi fost determinate să părăsească imobilul”, potrivit IPJ Neamț.

Cerea 5.000 de euro ca să-i lase în pace

Un martor ar fi declarat că familia lui a fost vizitată de Capră, care le-a cerut 5.000 de euro să locuiască acolo în continuare, sau le va viola copiii.

O altă familie a sunat la 112, și a cerut intervenția polițiștilor, după ce Vasile Capră a intrat peste ei în locuință, în ajunul Bobotezei, amenințându-i pe cei din casă cu cuțitul.

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări

În cele din urmă, interlopul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de şantaj.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO

Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro

Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO

Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie

Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro

Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP

RECOMANDĂRI