Cristian Presură, 49 de ani, a fost fascinat de matematică încă din copilărie și tot matematica a fost cea care, mai târziu, l-a împins către fizică. Se poate să fi fost, totuși, și o mică încăpățânare de a-i demonstra profesorului de fizică din liceu, care l-a lăsat de două ori corigent, că este capabil nu doar să termine o facultate de fizică, ci și să obțină un doctorat în optică la Universitatea din Groningen, Olanda, și să publice articole în cele mai prestigioase reviste de știință din lume. Din 2003, este cercetător la compania olandeză Philips, unde a dezvoltat primul senzor optic capabil să măsoare pulsul într-un ceas.

Într-o discuție cu Libertatea, autorul cărților „Fizica povestită“ și „Care e diferența dintre un copil și un laptop?“ a vorbit despre cum, prin intermediul canalului său de YouTube, a reușit să transforme fizica într-o materie cool, despre necesitatea și distracția de a demonta prin experimente teorii conspiraționiste și riscurile promovării pseudoștiinței.

Libertatea: Sunt întrebări la care nu vă este teamă să recunoașteți că nu aveți un răspuns? Vă întreb pentru că pare că a devenit o rușine să spui: nu știu.
Cristian Presură: Asta s-a văzut cel mai bine în pandemie, când s-a vorbit mult despre științele medicale. Oamenii se așteptau ca medicii să știe absolut totul, iar medicii le spuneau: „Știm ceva, dar nu totul“. Oamenilor le vine foarte greu să accepte această nesiguranță a științei. Eu am încercat să recunosc de fiecare dată când nu am știut, însă este adevărat că la un moment dat unii încep să te atace cu privire la lucrurile pe care nu le știi. „Dacă nu știi chestia asta, de ce mai vorbești?“, zic unii, iar eu le răspund: „Așa este, nu știu chestia A, dar știu chestia B și știu și chestia C“. Este o mentalitate pe care trebuie să o învățăm cu toții, și anume că în știință, cunoașterea nu este completă. Există incertitudine în știință!

„E și o responsabilitate, dar și o joacă să demontez conspirații”

Tot pe canalul de YouTube faceți și diverse experimente care au ca scop demontarea unor teorii false promovate în spațiul public – viermii din măștile chirurgicale și pericolele 5G sunt doar două exemple. De ce simțiți nevoia să faceți aceste demonstrații?
– Este o responsabilitate, mă simt cumva îndatorat să le explic oamenilor anumite lucruri. În felul ăsta învățăm să gândim. Cred că zona de copii, de adolescenți și persoane de până la 40 de ani este zona care trebuie puternic targetată cu educație științifică, pentru că ei sunt oamenii care construiesc România viitorului.

În al doilea rând, este și joaca. Trebuie să recunosc, sunt ca un copil care-și spune: „Mă, știi ceva? Ia să mă uit eu cu microscopul la masca respectivă”. Chiar dacă de multe ori când demitizez anumite chestii de genul acesta, știu de la început rezultatul, o fac mereu cu o curiozitate de copil. Îmi place să mă joc.

– De ce credeți că oamenii tind să cadă pradă conspirațiilor?
– Teoriile conspirației, în general, au niște povești foarte frumoase, sunt ca niște filme polițiste. „Domle, cineva e de vină. Bill Gates vrea să controleze lumea!” Nu contează că și Bill Gates are problemele lui, s-a văzut recent, când a divorțat. Teoriile conspirației au în spate o poveste fascinantă, mai au și câteva elemente de adevăr și lasă și acea marjă de mister, care îți permite ție să faci un puzzle. Cred că asta le face foarte atractive.

Alex Doppelgänger, care face la rându-i popularizarea științei și se luptă cu pseudoștiința, spunea foarte frumos: „Cristi, trebuie să învățăm să facem și noi asta cu știința. Adică să nu o predăm sec, așa cum apare câteodată în manuale, ci să încercăm să o explicăm și noi cu puțin mister, cu puțină fascinație, cu o poveste în spate”.

Care sunt riscurile promovării agresive a unor teorii pseudoștiințifice?
– Există riscuri directe și indirecte. Un risc direct poate fi îmbolnăvirea, dacă vorbim despre pandemie și despre teoriile pseudoștiințifice care au apărut în jurul vaccinului. Vom avea o rată de vaccinare scăzută, ceea ce va duce la prelungirea pandemiei, la creșterea numărului de bolnavi și la o încărcare a spitalelor. Există însă și un risc indirect: dacă pseudoștiința câștigă în mințile oamenilor, atunci ea îndepărtează cunoașterea științifică și încrederea în specialiști, ingineri, medici.

Dacă avem o creștere a pseudoștiinței la categoria de vârstă 50+, nu-mi fac așa mari griji, dar dacă avem o creștere a pseudoștiinței la 20+, atunci îmi fac probleme, pentru că acestea sunt generațiile care construiesc România.

Tehnologia și știința construiesc o economie mai competitivă

Scriați, la un moment dat, că educația științifică este un pilon important al societății. De ce avem nevoie de educație științifică?
– Pentru că trăim într-o lume tehnologizată. Eu nu am trăit într-o astfel de lume când eram copil, am trăit într-un sat din Vâlcea, iar bunica mea mergea la magazin să cumpere doar trei lucruri: ulei, făină și zahăr. În rest, producea singură lucrurile de care avea nevoie. Astăzi avem o societate tehnologizată și depindem de tehnologie.

România are nevoie și de oameni care știu ce este știința. Pentru că o economie competitivă se bazează pe tehnologie, iar tehnologia se bazează pe știință. Cu cât ai o societate care are un grad de cunoaștere științifică mai ridicat, cu atât societatea respectivă poate avea o economie mai competitivă. 

– Cum stă România la acest capitol?
– Cred că suntem undeva pe la mijloc. Dacă vrem în viitor să avem o Românie modernă, contează care este educația științifică a generațiilor care se formează acum. Sigur că și aici sunt probleme, pentru că se vorbește despre faptul că 40% dintre tinerii care ies de pe băncile școlilor sunt analfabeți funcțional. Dar eu nu sunt atât de negativ, pentru că văd nenumărate cazuri în care există educație științifică, văd mulți români care au capacitatea să construiască, să facă noi produse, noi companii – UiPath este doar un exemplu. 

O reîntâlnire cât o lecție de viață

– Judecând după succesul avut, proiectul dumneavoastră a umplut un gol și ați demonstrat că și fizica poate fi o materie cool. Cine v-a inspirat pasiunea pentru fizică, a fost un profesor, ați avut un mentor?
– Nu, profesorul meu de fizică din liceu m-a lăsat de două ori corigent. Facultatea de fizică a fost a doua mea facultate, după ce la Electrotehnică am întâlnit un alt profesor, care mi-a pus în mână cartea „Fizica modernă“, a lui Richard Feynman. Acea carte m-a inspirat. „Fizica modernă“ are foarte multe ecuații și, plăcându-mi matematica, au început să-mi placă așa de mult și ecuațiile de fizică, încât am descoperit fizica prin ecuații. Bineînțeles că am avut și atracția către natură și către mister, dar când am văzut că toate aceste lucruri le poți înțelege prin ecuații, am zis: „Fizica e extraordinară!“.

– Totuși, cum ați rămas corigent la fizică de două ori? Nu vă plăcea, nu înțelegeați?
– A, nu, înțelegeam bine, în schimb nu eram de acord cu profesorul. El era genul de profesor care scotea manualul și spunea: „Așa se rezolvă problema asta“. Iar eu spuneam: „Da, OK, este o metodă, dar știți, domn profesor, eu mai am încă o metodă”. El mă scotea la tablă, eu rezolvam, făceam calculele și el îmi spunea: „Nu e în manual, treci la loc, nota 2.” El era supărat pe mine pentru că făceam altfel exercițiile. Atunci am fost și eu puțin încăpățânat și-i spuneam cu fiecare ocazie: „Nu, nu sunt de acord cu dumneavoastră. Am făcut bine, de ce îmi dați 2?”. Disputa noastră a devenit din ce în ce mai mare.

Ați mai vorbit vreodată cu acel profesor?
– Da, am mai vorbit. A fost foarte frumos, a fost o lecție de viață! Eu am rămas cu o problemă: a profesorului care te-a lăsat corigent și căruia tu vrei să-i demonstrezi că ești în stare. Eu visam să mă duc și să-i spun: „Știți, m-ați lăsat corigent, iar eu am terminat Facultatea de Fizică. Dar nu numai asta, eu am făcut și un doctorat în fizică, în străinătate. Și nu numai asta, am publicat și în cele mai prestigioase reviste de știință din lume, printre care și «Science»”.

Și ați făcut asta?
– Da, după ce am publicat în „Science”, m-am dus la Vâlcea și l-am găsit într-un parc. Am început să-i explic: „Domn profesor, știți că m-ați lăsat corigent?”. „Da, știu”, mi-a zis și apoi s-a uitat în jos. „Știți, am făcut Facultatea de Fizică.” El s-a uitat către mine pierdut și mi-a zis: „Da? Bravo!”, după care și-a lăsat din nou privirea în jos, amărât. Se tot uita la o sticlă. Eu am continuat: „Am făcut și doctorat în fizică“. „Bravo!”, mi-a zis și iarăși s-a uitat la sticlă. Atunci mi-am dat seama că e ceva în neregulă și zic: „Domn profesor, ce se întâmplă, ce e în sticla aia?”. Atunci, în sfârșit, s-a trezit și a început să-mi povestească: „Uite, mă, Cristi, ce mi s-a întâmplat. Am fost să-mi iau o sticlă de ulei și am plătit pentru ea un sfert din pensia mea”. Mi-am dat seama imediat că făcuse o greșeală: în loc să ia ulei de floarea-soarelui, luase o sticlă de ulei de măsline foarte scump. Era devastat de chestia asta. Dintr-odată, toată supărarea aia pe care o avusesem s-a dus. I-am luat sticla, m-am dus la magazin și i-am explicat situația vânzătoarei, a înțeles, mi-a dat ulei de floarea-soarelui și diferența de bani. Când m-a văzut cu banii, profesorul mi-a zis: „Vai, Cristi, ce bucurie mi-ai făcut! Ce mai faci tu?” De atunci n-am mai avut niciun fel de ranchiună.

„Nu trebuie să ne fie teamă de tehnologii, dar trebuie să fim atenți”

În ultimii ani, s-a vorbit mult despre inteligența artificială, despre cum va lua locul oamenilor în anumite domenii. Ar trebui să ne temem de progresul acesta sau, din contră, să o privim ca pe o unealtă care ne poate ușura viața?
– Nu trebuie să ne fie teamă, dar trebuie să fim atenți – lucru valabil pentru toate tehnologiile, fie că vorbim de energie nucleară, de găuri negre sau de raze gamma. Inteligența artificială este doar un instrument științific și atât timp cât înțelegem cum funcționează, îl controlăm și îl folosim în scopuri bune, trebuie să avem încredere în specia umană din care facem parte.

Energia nucleară, la început, a fost folosită pentru bomba atomică, dar, la un moment dat, guvernele au tras niște linii și au zis: „Până aici, de acum încolo ne ocupăm de energia nucleară pașnică, de centrale nucleare, n-avem nevoie de bombe nucleare”.

Stephen Hawking spunea că singura șansă de supraviețuire a omenirii pe termen lung este colonizarea spațiului, pentru că Pământul va rămâne fără resurse. Dumneavoastră ce părere aveți?
– Eu nu-i împărtășesc viziunea. Există această obsesie a resurselor, dar ce au dovedit ultimii ani e că mult mai importante decât resursele sunt informațiile. În anii ‘60, se punea foarte mult problema energiei – avem nevoie de energie, hai să construim cât mai multe centrale nucleare. Suntem în anul 2021 și nu suferim de lipsă de energie, chiar avem suficientă. În anii ‘60 nimeni nu previziona că o să apară Zoom-ul sau YouTube-ul. Ceea ce a explodat a fost informația. 

Cred că dacă noi ne manageriem așa cum trebuie Planeta și dacă dezvoltăm energia verde, vom putea trăi mult și bine cu resursele pe care le avem, pentru că trebuie să urmărim doar principiul al doilea al termodinamicii.

Care spune că…
– Pentru a păstra un sistem complex, pentru a nu se dezintegra, acel sistem trebuie să consume energie pe care să o folosească la ordonarea lucrurilor. La ora actuală, energia care vine de la Soare este suficientă pentru a păstra complexitatea lucrurilor pe Pământ, adică să păstreze ființele vii, să ne facă calculatoarele să meargă etc. E adevărat că poate, la un moment dat, ne vom dori să avem mai mulți atomi de elemente rare pentru a face niște produse mai speciale, dar pe termen scurt, și vorbesc de câteva sute de ani, nu văd acest pericol. 

Peste un milion de ani, când Pământul poate că va arăta cu totul altfel, e posibil să fie nevoie să colonizăm alte planete. Dar eu stau și mă întreb: peste un milion de ani, cum va arăta omul? Pentru că și omul probabil va fi cu totul diferit și va avea cu totul alte necesități. Și poate că acel om va spune: „Dar ce ne trebuie nouă alte planete? Nouă ne trebuie altceva”. Nu știu ce va fi și din acest motiv sunt puțin sceptic la afirmația lui Stephen Hawking.

„Prin 2035 vom avea oameni pe Marte”

Ce descoperire științifică sau progres științific v-ar plăcea să vedeți în timpul vieții dumneavoastră?
– Of, eu am chestia asta de când eram copil. Mi-aș fi dorit ca la sfârșitul vieții mele să nu mai existe oameni săraci pe Pământ. Mi-aș dori să fim cu toții dezvoltați la un nivel mediu. Nimeni nu spune că trebuie să fim ca-n Finlanda, dar măcar să avem toți necesitățile de bază. Din păcate, lucrul ăsta nu se întâmplă și e paradoxal, pentru că știința ne dă instrumentele necesare, numai că noi oamenii nu ne organizăm. Și vorbesc de întreaga lume, nu doar de România. 

Altfel, mi-aș dori calculatorul cuantic pe bune, nu doar cu 56 de qubiți și doar la companiile mari. Mi-aș dori nu să am un calculator cuantic la mine pe birou, dar măcar să-l pot accesa și să pot face calcule cu el și alte lucruri minunate.

Cât de aproape credeți că suntem de a vedea omul pe Marte, având în vedere progresele Space X, misiunea mini-elicopterului Ingenuity?
– Aproape, mai ales că-l avem pe nebunul de Elon Musk, care nu vrea să aștepte, el vrea să scrie istorie (râde). El a forțat și NASA să ia măsuri și să trimită oameni pe Marte. Este sigur că, în primă instanță, prin 2025-2026 vom avea oameni pe Lună – ceea ce deja e extraordinar. Părerea mea e că prin 2035 vom avea și astronauți pe Marte.

„Știința și credința se împacă foarte bine”

– Credeți că este posibil să fii un bun cercetător și să crezi în Dumnezeu? Cum se împacă știința cu credința?
– Știința și credința se împacă foarte bine. Știința are câteodată o problemă cu religia. Pentru că religia este o formă mult mai diferită de credință, ea obiectivează anumite lucruri din credință. Dacă vorbim, de pildă, de Potopul lui Noe, ei bine, el este obiectivat, în sensul că, într-adevăr, ar fi trebuit să fie un potop care să fi acoperit tot Pământul și toate animalele să fie salvate cu o arcă. Și aici intervine problema, pentru că, științific, măsurătorile geologice nu arată că ar fi existat un potop care să fi acoperit tot Pământul.

Dacă rămânem la raportul dintre știință și credință, așa cum este definită credința „a crede în ceva ce încă nu cunoaștem” , atunci se împacă foarte bine.

Eu cred că împăcarea asta are loc în sufletul omului, acolo este laboratorul în care știința și credința se împacă, pentru că în acel laborator poți să vezi că știința n-are toate răspunsurile și atunci ai această incertitudine și ai acel drept de a spera, de a crede în altceva.

Ce v-a învățat știința despre viață, despre oameni și despre dumneavoastră?
– M-a învățat că viața e extraordinar de complexă, și mă refer la viața biologică, la biologia moleculară. Noi suntem construiți din proteine și fiecare proteină este, de fapt, un foarte mare lanț de aminoacizi – 20 de aminoacizi! M-a învățat că acest lanț lung de aminoacizi este împachetat numai sub o anumită formă. M-a învățat că toate aceste proteine interacționează unele cu celelalte în interiorul corpului nostru fără ca noi să știm. Fiecare celulă devine o mică fabrică, dar una mult mai complexă decât fabrica Dacia. 

Știința mi-a demonstrat că viața, în esența ei, este extraordinar de complexă și extraordinar de frumoasă. Știința mă face să mă mir că e posibil așa ceva.

E totuși ceva ce am învățat și despre oameni: sunt foarte vulnerabili. Omul, dacă nu înțelege Cosmosul, poate cădea pradă pericolelor din Cosmos. De ce spun asta? Gândește-te la dinozauri. Au trăit liniștiți, au crescut mari de tot și credeau că ei controlează toată Planeta, până când a venit un asteroid – buf! S-a întunecat Planeta pentru nu știm cât timp și toți dinozaurii au murit. Gândește-te la oameni. Și ei puteau să dispară ca specie. Se estimează că a existat o perioadă în istoria umanității, pe undeva pe la Epoca Glaciațiunilor, când pe întreaga planetă Pământ au existat doar 5.000 de oameni. Dacă oamenii ăia nu erau curajoși și nu învățau cum să supraviețuiască, noi acum n-am fi stat de vorbă pe Zoom.

Acum ne luptăm cu o pandemie, care e dată de un virus, de ceva microscopic, care e în aer, produs de Cosmos. Ce ne demonstrează toate aceste lucruri? Că singura soluție pe care o avem la dispoziție este de a înțelege Cosmosul, pentru a ne proteja.

Citeşte şi:

Vulcanul de la Racoș nu poate fi vizitat până în 2022: de luni se filmează serialul Django

O fetiţă abuzată sexual de ambii părinţi, ani la rând, a fost salvată de colegele ei din clasa a VII-a

„ÎPS Teodosie nu e misogin. S-a scos din context”. Cum explică Arhiepiscopia Tomisului afirmația controversată despre femeie

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Playtech.ro
Anamaria Prodan continuă dezvăluirile ȘOCANTE: ”Reghecampf e șeful mafiei...
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
HOROSCOP
Horoscop 24 iunie 2021. Capricornii au tendința de a trata cu răceală subiectele, doar pentru că nu le plac
A fost găsit românul de 30 de ani dispărut în Slovacia. Ce s-a întâmplat cu acesta
Știrileprotv.ro
A fost găsit românul de 30 de ani dispărut în Slovacia. Ce s-a întâmplat cu acesta
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)