de Ada Constanda și Alexandra Șerban (Viena)

„Domnule cancelar Nehammer, cifrele oficiale ale Uniunii Europene, actualizate lunar, arată că ruta cea mai frecventată de migranții ilegali este cea a Balcanilor de Vest. Pe ea, de 15 ori mai mulți migranți vin prin Croația decât prin România. Puteți explica de ce sunteți de acord cu Croația în Schengen, dar nu cu Bulgaria și România?”. 

Aceasta a fost întrebarea pe care ziariștii români au pus-o de trei ori la întâlnirea cu presa, de la Viena. De trei ori cancelarul Nehammer a auzit-o, dar n-a răspuns. 

Cancelarul a luat întrebări doar de la televiziunea publică austriacă, ORF, și de la agenția de presă de stat: Austria Presse Agentur. 

„De ce acceptați Croația, iar România, nu?”

Cum românii au insistat, politicianul a plecat vădit iritat. Iar securitatea i-a blocat pe jurnaliștii români care au încercat să-i adreseze din nou întrebarea. Unul dintre cei din securitatea locală a rostit cuvântul „huligani” la adresa ziariștilor români.

„Cred că trebuie să fim realiști. În Austria avem mai mult de 75.000 de migranți care nu au fost înregistrați nicăieri. Nu este o discuție politică, este o discuți bazată pe fapte. Avem o problemă cu securitatea UE. Ministerul de Interne dorește un nou calendar pentru România și Bulgaria, pentru primăvară. Hai să ne uităm la numere, câți migranți avem și cum putem să mergem mai departe”, a spus la întâlnirea cu presa cancelarul austriac.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Lângă el a stat președintele grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber. El a pledat pentru admiterea României și Bulgariei, dar a părut resemnat, vorbind despre faptul că „e nevoie să facem un program”, discutând despre aderare la viitor. 

Mâine, 8 decembrie, la Bruxelles, are loc consiliul JAI privind aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Veto-ul unei singure țări este suficient pentru ca aderarea să fie împiedicată. 

Citește și: CORESPONDENȚĂ DIN VIENA: De 15 ori mai mulți imigranți ilegali vin prin Croația, față de câți intră prin România

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

Bristena2022   •   10.12.2022, 19:57

Nu a răspuns nimic ziariștilor români, de rușine. Ce să le răspundă? Că sunt niște mincinoși? Ei austriecii cei corecți(Năstase le-a dat acțiuni Petrom, că să intram în UE), curați ( în niciun caz la suflet), conștiincioși(dar au conștiința încărcată față de noi românii)... și ar fi multe de spus.

misu50   •   08.12.2022, 09:24

La modul de a gandi si a se exprima mie mi se pare ca autriacul seamana leit cu Orban...Daca ma uit mai bine e la fel si la chip...Sa renasca imperiul austro-ungar totusi e imposibil!

    razvanstefan2010   •   08.12.2022, 16:03

    misu50   •  08.12.2022, 09:24

    La modul de a gandi si a se exprima mie mi se pare ca autriacul seamana leit cu Orban...Daca ma uit mai bine e la fel si la chip...Sa renasca imperiul austro-ungar totusi e imposibil!

    aduce cu Javrov de orcia.....

transilvanean   •   07.12.2022, 21:57

I-a vorbit Johannis pe limba lor! Si ambasadorul Hurezeanu. Scrie in articol ca au intrebat in engleza. Dar nou nu înțelegem ca daca se deschide culoarul cu noi si bulgari vor trece milioane la liber spre vest impindi de Erdogan din Turcia!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
FANATIK.RO
Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Satul din România unde se face cea mai gustoasă brânză. Care este secretul și ce se întâmplă, de fapt, cu animalele de aici
FANATIK.RO
Satul din România unde se face cea mai gustoasă brânză. Care este secretul și ce se întâmplă, de fapt, cu animalele de aici
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
În proces de divorţ, Cristian Gaţu s-a afişat cu noua parteneră de viaţă. Marele handbalist a rupt tăcerea: "Nu mă simt vinovat" | EXCLUSIV
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI