Ioana Lingurar a murit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Maria della Misericordia din Perugia, unde a fost transferată urgent de la o clinică privată, în noaptea de vineri spre sâmbătă. A fost adusă de la o clinică privată unde fusese internată vineri, pentru o banală operație artroscopică la șold.

Operația nu începuse încă atunci când Ioana a suferit un stop cardiac. Medicii de la clinica privată au transferat-o la spitalul din Perugia, dar n-a mai putut fi salvată. Era o intervenție chirurgicală simplă, urma ca a doua zi să fie externată. Cu câteva minute înainte să se stingă vorbise cu soțul ei, scrie Umbria Domani, care o mângâiase.

Căsătorită cu un italian, Ioana locuia cu întreaga familie în Colle San Paolo. Intervenția chirurgicală de la șold era una simplă, necesita doar o anestezie locală. După ce soțul Ioanei a depus o plângere chiar la postul de poliție din spital, un procuror al parchetului din Perugia a preluat cazul.

Ioana a murit într-o clinică privată din Italia, chiar înaintea unei operații banale. Avea 28 de ani și era mama a doi copii
Doi băieței de 5 și 10 ani au rămas orfani de mamă. Foto: Facebook / Ioana Lingurar

Cronologic, Ioanei i s-a făcut anestezia, a intrat în stop cardio-respirator la scurt, timp, apoi a fost transferată la spitalul din Perugia, unde a mai suferit încă un stop cardio -espirator și medicii n-au mai putut-o salva.

Procurorul a dispus autopsia, pentru a se afla cauza exactă a morții româncei. Ia în calcul fie o afecțiune nedescoperită a acesteia, fie o problemă apărută din cauza anesteziei. În același timp, el a ridicat dosarele medicale ale pacientei, atât de la spitalul din Perugia, cât și pe cele din clinica privată.

Citeşte şi:

O româncă din Spania e acuzată că și-a păcălit iubitul să-i dea un milion de euro pentru tratamentul unor boli imaginare

Contrabandist de ţigări, împușcat de polițiștii de frontieră în Munţii Gutâi. Bărbatul rănit a fost spitalizat

În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
PARTENERI - GSP.RO
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Playtech.ro
BOMBĂ! Familia Halep, ÎNGROPATĂ în datorii. Suma e colosală, de ordinul milioanelor de euro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Observatornews.ro
Animație: Cum s-a petrecut accidentul în care a murit tânărul polițist Ionuţ Negrilă. Motocicleta s-a rupt în două
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 27 februarie 2021. Racii au parte de momente neplăcute în relațiile cu cei din anturajul apropiat
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
Știrileprotv.ro
Sute de biluțe misterioase au apărut în casa unei femei și nimeni nu știa ce sunt. Un expert i-a dat răspunsul
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)
PUBLICITATE
Dacă nu ai economii care să-ți acopere un an, e bine să fii prudent. Află tot ce trebuie să știi despre economisire (Publicitate)