Șefii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost înaintați în grad prin decrete semnate de președintele Iohannis vineri, 26 noiembrie 2021.

Avansările vin pe numele următorilor:

Iohannis a înaintat în grad toată conducerea IGSU, inclusiv pe cel care a ascuns filmările de la Colectiv
Cristian Radu
  • Miron Chichișan, al doilea adjunct al inspectorului general, până acum colonel, acum general de brigadă – o stea;
  • Benone Duduc, al treilea adjunct al inspectorului general, până acum colonel, devine general de brigadă – o stea.

Iamandi și Radu erau în conducere când, în 2019, Libertatea a publicat imaginile ascunse ale intervenției de la Colectiv din 2015.

Ferite nu doar de public pentru 4 ani de zile, ci și de dosarele penale începute în cazul Colectiv, imaginile au fost prezentate de ziar în luna octombrie 2019.

Cristian Radu a fost unul dintre cei care au apărut, imediat după publicare, în fața ziariștilor. El a menționat că, dacă Parchetul a cerut imaginile de la Colectiv și instituția nu le-a dat, „înseamnă că am greșit”. Întrebat dacă ar putea răspunde penal pentru asta, a răspuns tranșant: „Nu”.

Iohannis a înaintat în grad toată conducerea IGSU, inclusiv pe cel care a ascuns filmările de la Colectiv
Dan-Paul Iamandi și Miron Chichișan

Șeful prevenirii, avansat și el

Al patrulea nume avansat este Benone Duduc. Duduc este adjunct al inspectorului general abia din februarie 2021.

El are o vechime de 19 ani în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cea mai mare perioadă fiind petrecută la șefia direcției prevenire din cadrul IGSU (2011-2016, 2016-2021), adică aproape un deceniu.

În 2016, pentru o scurtă perioadă de timp, chiar după Colectiv, a fost adjunct al inspectorului general.

Direcția prevenire din cadrul IGSU a fost aspru criticată din interior chiar după catastrofa din club.

Iohannis a înaintat în grad toată conducerea IGSU, inclusiv pe cel care a ascuns filmările de la Colectiv
Benone Duduc

„Eșec cras de prevenire”

Un pompier demis spunea, la puțin peste o lună de la incendiu, că „Șefii de la IGSU să-și asume eșecul cras de prevenire care a dus la Colectiv!”.

Omul plecat din ISU București-Ilfov acuza structurile din IGSU că nu au făcut nimic pentru prevenirea incendiului din club.

Pe lângă el, mai mulți oameni din inspectorat acuzau sistemul haotic care a făcut posibil rătăcirea faxului pe care apărea „clubul Colectiv” și în urma căruia fusese demisă conducerea de atunci.

Șeful de la prevenire era același Duduc, avansat acum în grad de Iohannis.

„Nimeni de la intervenție”

Surse din lumea pompierilor vorbesc despre cum „toți cei avansați în grad sunt doar pompierii din birou, niciunul din trupe, de la intervenție”.

Pe lângă susnumiți, Iohannis a semnat decretul de avansare pentru alte două nume:

  • Călin Ioan Handrea, din colonel în general de brigadă. 
  • Sorin Caba, din colonel în general de brigadă. 
Iohannis a înaintat în grad toată conducerea IGSU, inclusiv pe cel care a ascuns filmările de la Colectiv
Călin Ioan Handrea și Sorin Caba

Foto: IGSU.ro

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI