De mai bine de o lună de zile e forfotă mare în zona stadionului Giulești. Se lucrează la intensitate maximă pentru ridicarea unei noi arene. Dar la mai puțin de o stație de tramvai e un alt șantier.

Buldozerele și basculantele intră și ies la foc automat. Se muncește inclusiv în week-end, totul pe repede înainte. De la primele ore, până după 5. Paznicii sunt în fața intrării principale. Îi ajută și-un cățel ca nimeni care nu e de-al casei să nu intre.

„Avem embargo de la șefu mare să nu intre nimeni aici. A dat drumul domnul Țiriac la demolarea clădirilor. Le pune la pământ pe toate! Să nu intrați p-aici că-mi faceți probleme, mă dau ăștia afară. Și-așa nu putem nici să dormim nopțile că au intrat niște nebuni acum vreo săptămână pe șantier și-au vrut să se cocoațe pe turnul cel mare. Cică să facă poze de sus că se vede bine…”, ne spune unul dintre paznici. Trage cu poftă dintr-o țigară, pune lanțul pe poarta ruginită de vreme și intră-n baracă cu antenă și aer condiționat.

Ion Țiriac a demolat clădirile IFMA! Va ridica un complex rezidențial de lux cu birouri, apartamente și penthouse-uri spațioase
Așa arăta zona IFMA din București pe 19 ianuarie 2020

Teren cumpărat după Revoluție

În ultima lună au fost puse la pământ șase corpuri de clădire. Pe vremuri aici funcţiona Societatea Română de Ascensoare IMFA. Dar după căderea regimului Nicolae Ceaușescu, Ion Țiriac a achiziționat cei 25.770 de metri pătrați din zonă. Săptămână de săptămână buldozerele pun la pământ corpurile de clădire existente pe terenul ce aparține fostului mare tenisman. O clădire de cinci etaje a fost distrusă în doar câteva zile! Luni dimineață muncitorii demolau etajele superioare, iar la cinci zile distanță în proporție de 95 la sută era pusă la pământ!

Pacienta care a adus speranța și i-a uimit pe medici: după 80 de zile în care a fost intubată și ventilată mecanic, acum respiră singură
Recomandări
Pacienta care a adus speranța și i-a uimit pe medici: după 80 de zile în care a fost intubată și ventilată mecanic, acum respiră singură

„Momentan este vorba doar de o operațiune de demolare. Nu avem mai multe detalii. Nu vă putem ajuta cu niciun fel de informație suplimentară”, spune unul dintre cei care muncesc din zor pe șantier. E angajat al companiei Apolodor, firma contractată de societatea omului de afaceri pentru curățarea zonei. Contactați de Libertatea, oficialii Țiriac Imobiliare nu au dorit să facă niciun de comentariu pe marginea operațiunilor de demolare din Giulești.

Industria HORECA cere 830 de milioane de euro de la Guvern. În timp ce alte țări din UE au alocat ajutoare chiar din ziua în care au decis închiderea, Executivul acum se apucă de calcule
Recomandări
Industria HORECA cere 830 de milioane de euro de la Guvern. În timp ce alte țări din UE au alocat ajutoare chiar din ziua în care au decis închiderea, Executivul acum se apucă de calcule
Ion Țiriac a demolat clădirile IFMA! Va ridica un complex rezidențial de lux cu birouri, apartamente și penthouse-uri spațioase
Imagine din satelit cu toate clădirile de pe terenul IFMA care aparțin omului de afaceri

Au făcut-o însă cei din zona imobiliară care au mai colaborat în urmă cu mai mulți ani cu Ion Țiriac. „Au existat mai multe variante pentru acea zonă, dar proiectele au rămas proiecte. Se discuta despre un complex comercial, dar era foarte aproape de cel de la Orhideea. S-a luat în discuție să existe clădiri de birouri, dar zona nu era una ofertantă din acest punct de vedere. Plus că erau lucrări în zona Regie pentru clădiri moderne de birouri”, spun sursele ziarului despre planurile omului de afaceri în vârstă de 81 de ani, cu o avere estimate la 5,8 miliarde de lei.

Complex de lux în Giulești

Din ultimele informații, Țiriac va ridica pe teren un complex rezidențial de lux cu birouri și apartamente, penthouse-uri spațioase dotate cu piscină, spa interior și aparatură de ultimă generație.

Pentru moment, nu se cunoaște dacă dezvoltatorul va pune la pământ și turnul IMFA, înalt de 144 metri. Pe vremuri, considerat cea mai sigură clădire în cazul unui seism puternic! „Este una dintre cele mai sigure clădiri din România, pentru că dacă se răstoarnă, cade ca un întreg, dar asta e puțin probabil, fiindcă aproape un sfert din ea este băgată în pământ!”, spune Nicolae Lupu, directorul de proiectare al IFMA.

Pelerinajul de la Sf. Dumitru, organizat doar pentru bucureșteni. Ce prevede protocolul cu Patriarhia aprobat de Firea
Recomandări
Pelerinajul de la Sf. Dumitru, organizat doar pentru bucureșteni. Ce prevede protocolul cu Patriarhia aprobat de Firea
Ion Țiriac a demolat clădirile IFMA! Va ridica un complex rezidențial de lux cu birouri, apartamente și penthouse-uri spațioase
Hașurat se află terenul cumpărat de Ion Țiriac în 1990

Investește și în zona Romexpo

Pe lângă terenul din Giulești, miliardarul mai deține o suprafață consistentă în zona centrului expozițional Romexpo din București. Pe ansamblul de 5,56 hectare urmează să fie ridicate clădiri de locuințe, birouri, magazine, un hotel, dar și un show-room auto.

Ion Țiriac a demolat clădirile IFMA! Va ridica un complex rezidențial de lux cu birouri, apartamente și penthouse-uri spațioase
Țiriac Tower

Conform profit.ro, în prezent, companiile lui Țiriac mai lucrează la un turn de birouri în apropiere de sediul Guvernului, denumit Țiriac Tower, cu 3 corpuri de clădire de cinci, opt, respectiv, 12 etaje plus cinci în subsol. O investiție de circa 30 milioane euro. În ultimii ani, fostul tenismen a mai dezvoltat un club rezidențial de lux în Băneasa și un cartier rezidențial în Chitila.

Pentru ea a divorţat Walter Zenga în trecut: „Și-a părăsit soția ca să fie cu mine!”
PARTENERI - GSP.RO
Pentru ea a divorţat Walter Zenga în trecut: „Și-a părăsit soția ca să fie cu mine!”
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Împăcarea anului în showbiz-ul românesc. Alin Oprea i-a șocat pe toți! Toți sunt fără cuvinte
Horoscop 23 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie mai rezervați decât de obicei și să vorbească mai puțin
HOROSCOP
Horoscop 23 octombrie 2020. Taurii trebuie să fie mai rezervați decât de obicei și să vorbească mai puțin
Ce se întâmplă dacă trecem de 7.000 de cazuri pe zi! Anunţul lui Iohannis
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă dacă trecem de 7.000 de cazuri pe zi! Anunţul lui Iohannis
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Oroarea petrecută în timp ce atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Oroarea petrecută în timp ce atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii