Widodo s-a întâlnit miercuri cu președintele ucrainean într-o vizită la Kiev, iar astăzi a fost în Rusia, pentru a se vedea și cu Putin.

„Am transmis un mesaj din partea preşedintelui Zelenski preşedintelui Putin”, a spus Widodo, după discuțiile de la Moscova.

Widodo nu a spus despre ce mesaj e vorba, dar a precizat că și-a „exprimat dorinţa de a ajuta la stabilirea unei comunicări între cei doi lideri”.

Widodo a spus că Indonezia va continua să coopereze cu Rusia. La rândul său, Putin a spus că Rusia va aproviziona Indonezia cu îngrăşăminte şi îşi va onora toate obligaţiile contractuale privind livrările de resurse energetice, produse alimentare şi fertilizatori în străinătate.

Dar liderul rus a profitat de ocazie pentru a învinovăți Occidentul pentru orice potențială criză alimentară globală.

„Am subliniat în mod repetat că dezechilibrul piețelor alimentare este o consecință directă a multor ani de politici economice iresponsabile ale mai multor țări, a emisiilor necontrolate și a acumulării de datorii negarantate, iar situația s-a înrăutățit de la începutul pandemiei. Cu toate acestea, țările occidentale, nedorind să admită eroarea cursului lor economic, destabilizează și mai mult producția agricolă globală prin impunerea de restricții privind furnizarea de îngrășăminte rusești și belaruse”, a spus Putin.

Violența stârnită de „Versetele satanice”, cartea lui Salman Rushdie: Un traducător ucis, iar alți doi au fost victime ale unor tentative de omor
Recomandări
Violența stârnită de „Versetele satanice”, cartea lui Salman Rushdie: Un traducător ucis, iar alți doi au fost victime ale unor tentative de omor

Indonezia, care deţine preşedinţia rotativă a G20, a adoptat o poziţie neutră faţă de războiul din Ucraina.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui: „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui: „Era inevitabil”
BOMBA zilei despre Monica Gabor! Ce VÂRSTĂ avea, de fapt, când l-a întâlnit pe Irinel. Se ştia greşit de 17 ani...
Playtech.ro
BOMBA zilei despre Monica Gabor! Ce VÂRSTĂ avea, de fapt, când l-a întâlnit pe Irinel. Se ştia greşit de 17 ani...
Prăbuşit de durere, unicul supravieţuitor al măcelului de la Bascov e sprijinit pe braţe în cimitir: Îşi conduce în lacrimi pe ultimul drum fiica de 5 ani şi soţia
Observatornews.ro
Prăbuşit de durere, unicul supravieţuitor al măcelului de la Bascov e sprijinit pe braţe în cimitir: Îşi conduce în lacrimi pe ultimul drum fiica de 5 ani şi soţia
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă dacă centrala de la Zaporijia va exploda. Scenariile posibile
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.