Jurnaliștii au dat în judecată Primăria Cluj-Napoca ca să o oblige să țină conferințe de presă

Jurnaliștii au dat în judecată Primăria Cluj-Napoca ca să o oblige să țină conferințe de presă

O asociație a jurnaliștilor a dat în judecată Primăria Cluj-Napoca, pentru a obliga instituția să organizeze conferințe de presă. Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj (APPC) a formulat vineri o acțiune în instanță pe baza legii informațiilor de interes public, 544/2001, la Tribunalul Cluj.

Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj (APPC) a iniţiat vineri, 17 mai, o acţiune în instanţă prin care urmăreşte obligarea Primăriei Cluj-Napoca să organizeze conferinţe de presă conform legii 544/2001, ‘de regulă o dată pe lună’. Demersul survine în contextul în care cea mai recentă conferinţă de presă organizată de instituţia menţionată a avut loc în data de 11 decembrie 2017. Menţionăm că APPC a încercat o rezolvare amiabilă a acestei situaţii, prin transmiterea a două notificări către primărie, prin care s-a solicitat aceeaşi intrare în legalitate. Prima dintre ele a fost făcută încă din 2017, în data de 31 ianuarie, în vreme ce a doua a fost trimisă anul acesta în 15 aprilie. Notificările au rămas fără efect”, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

APPC consideră că utilizarea mijloacelor moderne de comunicare este binevenită, dar că aceasta este o măsură complementară şi nu suplineşte necesitatea comunicării directe cu jurnaliștii.

Conferinţele de presă presupun, prin natura lor, şi întrebări spontane, legate de chestiuni care pot sau nu să convină organizatorilor, de aceea le considerăm cea mai eficientă modalitate prin care se poate realiza un dialog între administraţie şi presă, ca reprezentantă a intereselor legitime ale opiniei publice. Emisiunile radio sau TV (unde nu există o pluralitate media), comunicatele, mesajele pe reţelele sociale, newsletterele, briefingurile de la evenimente punctuale sau publicaţia ‘Jurnalul Municipal’ nu pot substitui o conferinţă de presă, deoarece ele nu asigură transparenţa necesară, fiind instrumente unidirecţionale, prin care se promovează aproape exclusiv ‘realizările’ Primăriei”, se mai arată în comunicat.

Mai multe articole