Grozev este investigator principal pentru Rusia al platformei Bellingcat (un grup internaţional de investigaţii), care a susţinut presupusa implicare a serviciilor secrete ruse în otrăvirea în Marea Britanie a fostului spion rus Serghei Skripal şi a opozantului rus Aleksei Navalnîi.

„Mă simt ameninţat dacă mă întorc în Bulgaria. Investigaţiile noastre arată o infiltrare semnificativă a agenţilor ruşi în ţară. Este periculos pentru mine să merg pe jos prin Plovdivul meu natal (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, la 120 de kilometri est de Sofia) sau să mă plimb pe malul mării. Sunt mai relaxat cu familia mea în ţara în care mă aflu”, a afirmat Grozev într-o videoconferinţă, având în fundal o imagine a parlamentului de la Sofia.

Jurnalistul, în vârstă de 53 de ani, trăieşte de mai mulţi ani la Viena, unde beneficiază de protecţia serviciilor de securitate austriece. El a participat, de asemenea, la investigaţiile care au identificat doi militari ruşi care ar fi avut legătura cu doborârea în 2014 a zborului Malaysia Airlines în estul Ucrainei, în care au murit 298 de persoane.

A primit numeroase premii internaţionale pentru anchetele sale din surse deschise şi este, de asemenea, cunoscut ca având surse credibile de informare în cadrul serviciilor secrete ruse.

De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”
Recomandări
De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”

„Bulgaria este un loc relativ uşor de infiltrat”

Potrivit lui Grozev, Bulgaria este o ţară-cheie pentru serviciile de spionaj ruseşti pentru că acestora le este uşor să găsească complici acolo.

„Este mult mai uşor să găseşti complici şi ajutoare în Bulgaria din cauza nivelului de trai scăzut în ţară, iar această activitate este foarte ieftină pentru ei. Este un loc relativ uşor de infiltrat, după cum mi-au spus oameni din serviciile speciale ruse”, a subliniat el.

Jurnalistul spune că nu ştie motivul pentru care a fost emis mandatul de căutare şi arestare împotriva sa şi consideră că această măsură reprezintă o ameninţare pentru toţi cei care investighează chestiuni legate de statul rus.

De ce a fost inclus ziaristul bulgar pe lista neagră a Kremlinului

„Încă nu am nicio informaţie cu privire la motivul pentru care sunt căutat, iar singura explicaţie vine de la agenţia de presă de stat RIA Novosti, care susţine că aş fi răspândit ştiri false despre armata rusă”, afirmă Grozev.

„În acest caz, problema protecţiei mele depăşeşte interesul meu personal, pentru că, pentru prima oară, o lege destinată cetăţenilor ruşi se aplică cetăţenilor din alte ţări, în special celor din Uniunea Europeană. Aceasta ar fi fără precedent şi ar reprezenta o mare ameninţare pentru toţi jurnaliştii”, adaugă el.

Reportaj dintr-o călătorie pentru o inimă sănătoasă. Sute de copii zboară anual la o clinică din Italia, unde medicii le oferă șansa pe care nu o au în România
Recomandări
Reportaj dintr-o călătorie pentru o inimă sănătoasă. Sute de copii zboară anual la o clinică din Italia, unde medicii le oferă șansa pe care nu o au în România

Potrivit lui Grozev, cel mai probabil el a fost inclus pe lista neagră a Kremlinului după ce în una din recentele sale anchete i-a identificat pe cei 33 de militari ruşi care ghidează rachetele ce ucid oameni în Ucraina şi distrug infrastructura ucraineană.

„Ei (aceşti militari) au fost sancţionaţi de UE în urmă cu două săptămâni, iar după câteva zile, numele meu a apărut pe lista persoanelor date în căutare”, mai spune jurnalistul de origine bulgară.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Ioana Cosma rupe tăcerea despre despărțirea de ProTV: „Domnule, am fost dată afară. Câștig mai bine acum”
GSP.RO
Ioana Cosma rupe tăcerea despre despărțirea de ProTV: „Domnule, am fost dată afară. Câștig mai bine acum”
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

ivryernest   •   06.01.2023, 17:18

Eu cred că pentru el, e primejdios să meargă chiar și pe sus !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
Observatornews.ro
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
FANATIK.RO
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate