MENIU CAUTĂ

Mesajul transmis de jurnalistul german ridicat de jandarmi, la protestele din Piața Victoriei

Distribuie

Jurnalistul german Paul Arne Wagner a fost ridicat de jandarmi în timpul protestelor din Piața Victoriei. El a transmis ulterior un mesaj, în care a oferit detalii despre momentul în care a fost luat pe sus de jandarmi.

Mii de oameni au protestat, miercuri seară, în Piața Victoriei, precum și în alte orașe din țară, față de modificarea codurilor penale. În Capitală, protestul a fost marcat de îmbrânceli între manifestanți și protestatari. Mai mulți oameni au fost ridicați de jandarmi, în timpul manifestației – printre aceștia și jurnalistul german Paul Arne Wagner, cel care a filmat în Teleorman, împreuna cu cei de la Pasaport Productions, filmul „Aici nu-l avem decât pe Dragnea”.

Momentul în care acesta a fost luat pe sus a fost filmat de martori și distribuit pe rețelele de socializare.

Ulterior, jurnalistul Paul Arne Wagner a relatat pe larg, într-un mesaj pe Facebook, ce s-a întâmplat.

„A scris deja toată presa, inclusiv cea străină, despre ridicarea sau arestarea meu, dar hai să auziți și de la mine: astăzi am fost ridicat brusc din mulțime în timp ce documentam protestul din Piața Victoriei, de pe trecerea de pietoni. Semaforul a fost verde. Mă uit acum la filmări și fotografii și încerc și eu să înțeleg ce s-a întâmplat de fapt acolo”, își începe acesta mesajul.

„Pentru mine, cea mai importantă întrebare este: de ce au fost aduse forțele speciale, „țestoase” cum sunt supranumiți, și s-au aruncat pe protestatarii care s-au dovedit pașnici în mai bine de 500 de zile; și de ce Jandarmeria Română a creat iarăși diversiune și haos? (ne readucem aminte ca Jandarmeria Română aproape a lipsit cu totul de la mitingul partidelor aflate la putere, noi am documentat și asta)”, continuă jurnalistul german Paul Arne Wagner.

Vă prezentăm în continuare mesajul postat de acesta:

„Eu sunt bine, mulțumesc pentru mesaje, am doar o vânătaie la genunchi. Dar gândurile mele merg la toți oamenii care au fost astăzi loviți de brațul armat al statului, și ridicați, și abuzați, așa cum văd acum în filmările colegilor de la Passport Productions, pe care le publicăm mâine. Pentru acești oameni loviți și învinețiți nimeni nu a sunat la Ambasada Germaniei, la Ministerul de Externe German sau alte instituții care au fost imediat averitzate de ceea ce mi se întâmpla mie – eu, jurnalist german.

Vestea cea bună este: brațul armat al lui Dragnea se termină acolo. Poate ești luat la secție, dar stai acolo un pic, iei o amendă abuzivă și te întorci la protest. Chiar am auzit discuții între polițiștii ieșiți la țigară care se întrebau cum vor mai face treabă dacă intră în vigoare modificările la codul penal. Îmi pare rău că românii au ajuns să lupte încă o dată în 30 de ani pentru libertate, dar sunt alături de voi. Nu vă lăsați intimidați de abuzuri!

Împreună cu colegii mei, documentăm protestele de mai mult de un an de zile, și consideram că cel puțin o parte din Jandarmeria Română a devenit o instituție scăpată de sub control, o forță opresivă care face abuzuri sistematice – deci organizate, ca sa ne înțelegem.

În secția de poliție am văzut astăzi o harababură. În miezul nopții aproape, jandarmi intrau și ieșeau din camere, alergau, oameni erau aduși, inclusiv oameni bătrâni, cu care „organele” nu știau ce să facă. În acest timp, însuși jandarmul care m-a ridicat, cu niște ochi tulburi și o atitudine extrem de violentă, de brută, a stat doar lângă mine în secția de poliție, deși am spus că este acolo ca să mă intimideze și aș prefera sa iasa. Am fost acuzat de lucruri contradictorii, diferite de la jandarm la jandarm, minciuni, cum că i-aș fi agresat și tot așa. Apoi ceva ciudat s- aîntâmplat, și au încercat să ma facă să semnez un avertisment „ca să nu primesc amenda”. Și să plec. Dar eu nu am fost lăsat nici măcar să îl citesc, așa că nu am putut semna!

Dar tot ce vroiam să spun este că lupta voastră pentru mine, începînd de azi, a devenit o luptă personală. Sunt de doar doi ani în România (și nu de mulți cum tocmai a scris Flux 24 despre mine într-un exempu penibil de google-jurnalism mixat cu propaganda), dar acum e prima dată când am simțit cu adevărat pe pielea mea abuzurile autorităților statului. Ne vedem mâine la protest! Acum, că am invățat limba asta grea, româna, nu am de gând să plec de aici prea curând”, este mesajul transmis de el.

Mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei, miercuri seara, pe 20 iunie, pentru a protesta față de adoptarea Codului de Procedură Penală (CPP), iar jandarmii au montat gardurile de protecție și au dat primele amenzi. Proteste au avut loc și în țară, în această seară, în orașe precum Timișoara, Galați, Iași, Bacău, Brașov, Oradea, Constanța și Sibiu, după ce peste 1.000 de persoane au participat la un miting împotriva Guvernului, cu o zi înainte, în Cluj.

Citește mai multe despre Paul Arne Wagner, jurnalist și piata victoriei pe Libertatea.

Comentarii