Mergi direct la conținut »
Ce putem învăța de la kenyenii platourilor înalte, cei mai rapizi oameni ai planetei? Lentoarea vieții lor și prietenia: ”O cunosc pe Gabriela Szabo!”
Ştiri Libertatea > Ştiri > Ce putem învăța de la kenyenii platourilor înalte, cei mai rapizi oameni ai planetei? Lentoarea vieții lor și prietenia: ”O cunosc pe Gabriela Szabo!”

Ce putem învăța de la kenyenii platourilor înalte, cei mai rapizi oameni ai planetei? Lentoarea vieții lor și prietenia: ”O cunosc pe Gabriela Szabo!”

10 zile și trei continente. Am pornit din București, cu escală la Istanbul, apoi Nairobi, Eldoret și în final Iten, un orășel din Kenya, unde se clădesc, zi de zi, mașinării de alergat.

De Andreea Archip,

  • Am parcurs peste 8.000 de kilometri până acasă la cei mai buni sportivi ai lumii, unde face performanță și un antrenor român, Carol Șanta.
  • Sute de oameni aleargă în fiecare zi prin Iten, orășel aflat la 2.400 de metri altitudine, în speranța că într-o zi vor urca pe vreun podium, dintr-un colț al lumii, și își vor schimba cursul destinului.
  • Altfel, cei mai rapizi oameni ai planetei își duc viața guvernați de o lentoare calculată, stăpânind timpul care nouă, europenilor, nu ne mai ajunge.
  • Sărăcia are dimensiuni greu de imaginat în Kenya. Oamenii sunt însă zâmbitori, ospitalieri, curioși și demni.
  • Atletismul este în Kenya cum este fotbalul la noi. La Maratonul de la Nairobi, tot orașul a ieșit pe străzi să sărbătorească. Atunci când Eliud Kipchoge s-a întors acasă după ce a alergat în Viena primul maraton din istoria omenirii în mai puțin de două ore, orașul a fost efectiv blocat de lume

Kenyenii sunt stăpânii timpului. 5 minute pot fi o jumătate de oră. O oră poate fi patru. Nu funcționează la program. Ci la spirit. “Pole pole” (n.r. încet-încet), mi s-a tot spus, când voiam ca o apucată să fac multe lucruri și repede.

”Pole-pole”. Arta traiului la relanti

Și coreenii au “pali-pali”, “repede-repede”. Ce asemănare lingvistică, dar ce diferență! Iar noi, europenii, suntem suspendați între “pole” și “pali”. Occidentalul spune “time is money”. Viziuni diferite cu privire la timp și la viață.

Kenyenii nu au bani, dar au tot timpul din lume. Cine e mai bogat?

Nu știu ora, dar în fiecare dimineață mă întâlnesc cu William, un domn care iese să-și lucreze pământul.

“Ești acum în patria campionilor. Deci ești unul dintre campioni. Dacă te vei antrena aici, încet-încet, până pleci acasă, devii o câștigătoare”, mă încurajează.

Știe și el că nu-i nici pe departe așa de ușor, dar îi place să-i înveselească pe mzungu, pe oamenii europeni, care apar palizi, neîncrezători și dezorientați pe ulițele orașului.

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui.  Gestul care i-a salvat viața
Recomandări

Un cioban de 19 ani s-a întâlnit cu o ursoaică cu doi pui. Gestul care i-a salvat viața

“We love mzungu so much!”, o spune cu atâta căldură.

Invitație la ceai

Mergem să bem un ceai împreună, într-un local pe care îl descrie ca fiind unul dintre cele mai bune din zonă. Dăm la o parte perdeaua soioasă și intrăm într-un mic bar, cu mese din plastic, cu lut pe jos. Cere pentru noi ceai și chapati, niște turte foarte gustoase. Înghit turta gândindu-mă la câți microbi îmi dansează acum în stomac. Și fixez un țânțar care ne bâzâie. Oare Authan tropical își face treaba acum? Omul alb, cu frică de orice.

Eu cu prietenul meu William

Ne pozăm la masă și facem schimb de numere de telefon. “We are friends now”, declară. Apoi, în fiecare dimineață, William îmi face prognoza meteo. Și are mereu dreptate.

Localnicii îți spun la minut când o să plouă. În ceasul lor intern au rezolvat integralele norilor.

Trăiesc desculți pe pământ, ca să-i simtă bătaia din adâncuri. Trăiesc în armonie cu păsări, maimuțe și cu elefanți.

“Sunt șerpi pe aici?”, am întrebat din prima zi. “Da”, mi-au răspuns, zâmbind. Dar să nu mă îngrijorez. N-am văzut nici unul în toată călătoria.

Calvarul unei familii din București după ce și-au dat în chirie apartamentul unei agenții imobiliare
Recomandări

Calvarul unei familii din București după ce și-au dat în chirie apartamentul unei agenții imobiliare

Într-o seară însă, mi-am scos o broască măricică din cameră, împingând-o cu trepiedul. “This is Africa!”.

Iubirea față de mzungu

Tot de dimineață pornesc hotărâtă să aflu de unde a început totul. Adică Liceul St. Patrick, unde de 40 de ani locuiește Colm OConnell, un misionar irlandez care a antrenat cei mai buni atleți kenyeni.

David Rudisha și Colm OConnell

Printre ei, David Rudisha, deținătorul recordului mondial la 800 de metri. În 36 de ani, recordul la cursa de 800 de metri a fost mișcat cu mai puțin de o secundă. Ani de muncă și de încrâncenare pentru zecimi de secundă.

Iau o motocicletă-taxi. Așa te deplasezi cel mai repede prin Iten. Zeci de motocicliști fac taximetrie pentru câțiva șilingi. Cam de patru-cinci ori mai mult îi iau unui mzungu.

Calculez: am plătit cam doi dolari, în comparație cu 50 de cenți cât i-ar lua unui localnic.

În poarta liceului mă întâmpină Benjamin, portarul. Mă primește cu un zâmbet aureolat de dantura de un alb-hârtie. Toți au danturi perfecte, de altfel.

După 22 de ani de trăit în SUA, medicul Daniela Bota a vrut să se întoarcă în România ca să salveze vieți. Ce a urmat după ce a vrut să își echivaleze studiile facute în SUA
Recomandări

După 22 de ani de trăit în SUA, medicul Daniela Bota a vrut să se întoarcă în România ca să salveze vieți. Ce a urmat după ce a vrut să își echivaleze studiile facute în SUA

Până să ajung la “nașul atletismului din Kenya”, adică Brother Colm, cum îl știu toți, mai am de așteptat. Timpul kenyan…

Norocul lui că a fost dat afară de la o companie și a ajuns portar

Benjamin a lucrat toată viața la o companie de telefonie fixă, dar a fost concediat când a început nebunia smartphone-urilor. În ultimii zece ani a fost portar la liceu și este și asistentul pastorului anglican de la el din sat.

“Tu ești aici și familia ta este acasă. Dar cu toții suntem conectați prin rugăciune”, îmi spune. Și printr-un internet cu o viteză foarte bună, adaug cinic, în gând.

Îmi povestește despre triburile nomade care sunt atât de sărace încât nu au cu ce să-și îmbrace copiii.

Kenyenii pot plăti cu telefonul mobil la orice dugheană

“Dacă i-ai vedea, le-ai da tot ce ai…” Se răzgândește: “Dar n-ai cum să îi vezi, că te-ar mânca animalele sălbatice până la ei”. Aici, în Kenya, îți dai seama mai bine că și sărăcia are gradele ei.

Da, există triburi care n-au ce îmbrăca și trăiesc laolaltă cu fiarele junglei. Iar în Iten găsești oameni care au doar 50 de șilingi pentru toată săptămâna, dar care pot plăti cu telefonul mobil la orice dugheană, cât de mică, prin sistemul MPesa, o invenție kenyană. “This is Africa!”

Un kenyan este ruda cuiva înainte de a fi propria persoană

După ce am vorbit despre vreme, despre atletism și viața în Iten, Benjamin simte că am trecut în etapa următoare și mă întreabă, ca pe o prietenă veche: “Și mama ta ce mai face?”. Legăturile de familie sunt fundamentul vieții kenyanului.

“Unicitatea unui om este pe locul doi. În primul și în primul rând, un om este ruda cuiva și contemporanul cuiva”, a scris și Jomo Kenyatta, antropolog și primul președinte al Kenyei libere, după colonizarea britanică de care au scăpat în 1964. Cartea lui am citit-o ca pe o Biblie înainte de a pleca în călătorie.

Acum, fiul lui Jomo Kenyatta este președinte și aflu că datorită lui se poate scrie, pe prima pagină a ziarelor, despre politicienii corupți. În curtea Liceului St. Patrick sunt diferite pancarte cu mesaje.

“O minte funcționează când e deschisă” și “Spune nu cu hotărâre corupției!”. Oamenii prind glas.

În poarta lui Brother Colm l-am întâlnit și pe Kelvin, un băiat înalt ca o trestie, așa cum sunt de altfel toți din tribul Masai, din care face parte. Își caută antrenor și poate Brother Colm îl ajută.

Kelvin vrea să ajungă mai mult decât Kipchoge

“Trebuie să ajung ca Kipchoge, mai ceva decât Kipchoge! Da, eu trebuie să fiu mai ceva decât Kipchoge! Am 15 ani acum, dar când voi avea 25 și voi fi serios în antrenament, nimeni nu mă va mai opri!”, spune cu o convingere de stâncă băiatul, că ar putea umili orice coach motivațional cu studii. Și Kelvin vrea asta ca să-și ajute nu doar mama rămasă văduvă și cei patru frați, ci și pe alții din satul lui.

Își scoate de pe mână o brățară din mărgele. “Te rog, ia asta. Eu mai am una”, îmi spune băiatul și se oferă, după antrenament, să-mi arate orașul.

Un misionar irlandez, “nașul atletismului kenyan”

Îl cunosc și pe Brother Colm, în sfârșit. Poartă o pălărie kaki de safari și când zâmbește, obrajii i se fac pe loc roșii.

“Vii din țara Gabrielei Szabo. O cunosc pe Gabriela”, mă întâmpină prietenos.

Brother Colm

“Atletismul nu s-a schimbat în Vest, cultura e cea care s-a schimbat, stilul de viață s-a schimbat. Toți atleții de succes ai Kenyei vin de la țară, din familii de agricultori. Toți! Nu am avut nici un atlet de succes născut într-un oraș. Niciodată!”, povestește el.

Stilul de viață, duritatea culturii lor, duritatea locului în care trăiesc, distanțele pe care trebuie să le parcurgă. Așadar, din prima zi a vieții lor sunt foarte puternici mental.

Brother Colm, antrenor:

“Nu au toate aceste dotări sofisticate. Alergatul nu e atât de complicat, atât de sofisticat. Tot ce ai nevoie este spațiu, aer curat, în cazul Itenului, altitudinea, climă frumoasă. Și cred că oamenii au început să realizeze că poate ar trebui să readucem simplitatea în atletism”, explică antrenorul.

În casă are doar câteva poze cu atleții săi. Trăiește modest, și totuși mai bine decât kenyanul de rând. A făcut enorm pentru țara în care a venit să-l aducă pe Dumnezeu, în urmă cu 40 de ani. În muzeul școlii, la panoul cu foștii directori, vezi că după el, școala a avut numai directori kenyeni.

Atleți la antrenament în Iten

Le-a dat localnicilor puterea și și-a învățat atleții să-și poarte în piept cu modestie eticheta de “cei mai buni din lume”.

“Nici un avantaj natural sau genetic. Avantajele pe care le au sunt dobândite. Poți considera antrenamentul la înălțime un avantaj. Iten este la 2.400 de metri altitudine. Climatul este un avantaj, nu avem ierni severe, ca în Europa sau în Vest. Poți considera un loc ca Iten ca fiind izolat, ceea ce face ca antrenamentul să fie departe de distracțiile orașului. Poți numi asta avantaje? Da și nu. Poți avea aceiași factori în alte locuri ale lumii. Oamenii se antrenează și în Saint Moritz sau Albuquerque, în Colorado, SUA. Poți găsi asemenea condiții și în altă parte. Așa că nu aș numi toate astea avantaje naturale”, explică Brother Colm.

După interviu, îmi iau la revedere de la Benjamin ca de la un prieten vechi. Pozez niște copii veseli și murdari în poarta școlii, pornesc pe uliță și mă bucur de peisaj. Cerul nu se sfârșește în nici un bloc, nu se împiedică de nici o casă. Se lasă ca o salcie peste pământ cu tot albastrul lui.

Poarta școlii St. Patrick

În Kenya, pământul ne încape. E atâta albastru cu nori și atâta verde înfrunzit, că nu-ți mai încape în ochi.

Dar peste toate, căldura oamenilor ți se încolăcește ca o viță-de-vie în jurul pieptului.

Antrenează-te din greu și fii disciplinat”

“We run the world” scrie la intrarea în Centrul olimpic din Iten. E un fel de hotel pentru cantonament. Atleții din toată lumea plătesc și vin să se antreneze în Iten, cazându-se la centrele speciale din zonă. Mulți atleți importanți, după ce “s-au pensionat” și-au făcut centre sportive.

Intrarea în Centrul olimpic din Iten

În Centrul Olimpic, Richard Muckhe îmi face un tur. Piscină, sală de forță, sală de masaj, restaurant cu mese la ore fixe. Fără internet sau televizor în cameră. În Iten, vii să te antrenezi și atât.

Richard a fost atlet de performanță. Acum aleargă de plăcere. “Alerg ca să mănânc. Nu vreau să mă îngraș”, spune bărbatul.

Antrenează-te din greu și câștigă ușor! Dar mai spunem și: antrenează-te din greu și fii disciplinat! Nu sunt scurtături în atletism! Aici te naști și începi să alergi, dar nu știi că alergi.

Richard Muckhe:

“De aceea, uneori oamenii spun că e în cultura lor să alerge! Când spui orice despre noi, spui alergat!”, afirmă Richard, care iubește Itenul. Își iubește țara și locul ei sub soare. O țară în care duritatea traiului devine avantaj. Copiii aleargă zeci de kilometri până la școală și li se pare ușor.

Richard Mucke, fost atlet, antrenor și managerul Centrului Olimpic din Iten

Așa a alergat și Jasemine Can, atletă naturalizată acum în Turcia, câte 12 kilometri pe zi până la școală.

“În Kenya, e foarte greu să ajungi în lotul național. Așa că fac parte din echipa Turciei. Mă antrenez acum pentru competiția de cross”, spune Yasemine.

Din camera cealaltă intră nepoftit mirosul de chapati. Mâncarea ei preferată rămâne ugali. Aceeași ugali, mămăliga lor.

Mămăligă și ambiție

Cu resurse puține, kenyenii reușesc să-și umple pereții cu medalii. Cu mămăligă și cu determinare.

Bucătarul de la liceul St Patrick gătind ugali (mămăligă)

Mă uit în farfuriile atleților la luxosul Crown Plaza din Istanbul, unde am ajuns după o săptămână în care i-am urmărit pe atleți la antrenamente, la masă, în modestia caselor lor.

Din bogatul bufet nu s-au atins decât tot de ceea ce știu și le place: orez, legume. Nu mănâncă dulciuri, doar fructe proaspete. Nu ies din hotel să vadă centrul vechi plin de minunății al Istanbulului. Sunt concentrați doar pe cursă.

M-am întors doar de o zi în Europa. Mi-e dor de casă, dar mi-a rămas agățată de suflet Kenya. Oamenii nu-mi mai zâmbesc pe stradă și nu mă mai întreabă curioși ce fac.

“Mă rog să te întorci la noi”, mi-a spus William înainte să plec. Și eu sper să mă întorc.

Maratonul din Istanbul a început pe țărmul Asiei și s-a încheiat în Europa. Atleții kenyeni au câștigat toate probele competiției din Istanbul. Și-au luat cupele și banii și s-au întors pe pământul de care le e drag, pământul care din cruzimea lui i-a făcut campioni.

Continuarea, în Libertatea de săptămâna viitoare.

Kenya, țara campionilor

  • Populație: 49,7 milioane
  • Limbi oficiale: swahili și engleză
  • Clima: vară, tot anul, mai puțin în martie și noiembrie, două luni ploioase
  • A fost colonie britanică până în 1963
  • Salariu minim: 223 de dolari/lună
  • Cele mai vechi vestigii istorice au fost descoperite în Kenya
  • Țara cu cei mai mulți campioni olimpici și recorduri la atletism din lume
  • Prima medalie olimpică la atletism – 1964
  • Palmaresul atletismului kenyan: 31 medalii de aur la olimpiade, 38 de argint și 34 de bronz
  • Atleții kenyeni au înregistrat sute de recorduri mondiale

Urmăriți reportajul reportajul video din Iten, Kenya:

Close
Închide
  Close