Larry Gadea, care s-a născut în România și a crescut în Canada, a fondat firma Envoy în 2013 pentru a crea modalități tehnologice inteligente pentru ca birourile să funcționeze mai ușor, de la rezervarea sălilor de ședințe până la gestionarea corespondenței, scrie Reuters, într-un material special dedicat românului.

Anul trecut, pe fondul pandemiei, în termen de două luni, compania a început să se concentreze pe construirea de instrumente care să ajute redeschiderea în siguranță a spațiilor de muncă, cum ar fi aplicațiile mobile care gestionează un chestionar de verificare a stării de sănătate, urmărirea interacțiunilor între persoane și multe altele. Practic compania gestionează spațiile de lucru ale companiilor.

Covid ne-a dat un sentiment și mai puternic al scopului”, spune Gadea, 33 de ani, a cărui firmă lucrează cu mai mult de 2.000 de companii la nivel global. „Să ajuți oamenii în privința sănătății și siguranței nu ne-a adus niciodată mai multe satisfacții ca acum”, spune acesta.

Născut în România, copilărie în Germania

În interviul pentru Reuters, Larry Gadea vorbește despre familia sa, despre primul său job și despre viața sa în același loc: în care casa îi este și birou, ca multor altora în această perioadă.

„Sunt născut în România (din care a plecat cu familia la vârsta de 3 ani – n.red.), am trăit în Germania în copilărie. Tatăl meu era culegător ilegal de fructe de pădure, mama mea făcea curat în case. Totul este despre ideea de a munci din greu, indiferent de circumstanțe. Trebuie să muncești mult ca să-ți găsești calea să ieși din astfel de situații”, spune Larry Gadea.

Din Germania, Larry Gadea a ajuns în Canada, după ce părinții lui au obținut viza și au emigrat, în 1993 în Ontario.

„Am învățat că totul este despre a crea lucruri pe care oamenii le vor, să-i menții fericiți, despre a face tot ceea ce trebuie pentru a menține audiența implicată”, subliniază acesta.

Iar din Ontario, Larry a ajuns în San Francisco. La 17 ani, în timp ce încă studia, a fost intern la Google ca inginer software. A lucrat și la Twitter, înainte să-și lanseze propriul start-up, Envoy.

Atunci când este întrebat care este cea mai mare provocare a vieții și muncii sale în aceste clipe, Gadea o indică pe aceea de a nu le putea separa pe cele două: „Ca toată lumea, locuiesc la propriu acolo unde și muncesc. Pe birou am și boxe, calculatorul de jocuri. Atunci când termin cu munca, mă joc ceva: Microsoft Flight Simulator sau Cyberpunk 2077.

Iar atunci când se va putea întoarce la birou, Larry Gadea spune că vrea ca oamenii să folosească produsele companiei.

„S-ar putea să nu avem birouri alocate permanent pentru toată lumea – spre exemplu, veți avea nevoie de un birou două-trei zile, iar în rest, cineva îl va curăța, iar apoi biroul va fi folosit de alte persoane”. Practic, adio chestionare pe hârtie, completări înainte de a intra în sediu etc.

„Am fost nevoit să învăț să gătesc”

Cum i s-a schimbat ziua de lucru în pandemie, l-a întrebat reporterul Reuters. „Trebuie să învăț să gâtesc și asta e foarte interesant. Lucrând în Silicon Valley, mereu comandam prânzul și cina, uneori și micul-dejun. Nu trebuia să te gândești la asta. Acum trebuie să învăț să gătesc și îmi ia cam 30 de minute pe zi să o fac. Am petrecut câteva luni comandând, dar marea problemă este legată de cantități, e multă risipă și devine scump”.

Compania a strâns finanțări de 16 milioane de dolari

Potrivit Forbes, și prin Envoy are circa 3.500 de utilizatori activi, reușind să strângă o finanțare de 16 milioane de dolari pentru afacere.

Vezi și prezentarea făcută de Larry Gadea la București în urmă cu doi ani, la conferința How to Web:

Foto: 123rf.com

Citeşte şi:

Europenii sunt tot mai dispuși să se vaccineze anti-COVID. Un sondaj YouGov realizat în nouă țări confirmă tendința observată și în România

Mai multor persoane vaccinate le-a apărut în platformă primul vaccin drept „ratat” și rapelul ca „închis”. Cum explică autoritățile

România primește astăzi a șasea tranșă de vaccin Pfizer. Cum vor fi împărțite cele 92.430 de doze

Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, confundată cu o prostituată la Londra! Dialog INCREDIBIL: „Aveți voi bani de mine? Vă cumpăr familiile!”
Diana Șoșoacă l-a lăsat fără cuvinte pe Victor Ciutacu. Replica halucinantă pe care i-a dat-o
Playtech.ro
Diana Șoșoacă l-a lăsat fără cuvinte pe Victor Ciutacu. Replica halucinantă pe care i-a dat-o
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Observatornews.ro
OMS ştie când va fi sfârşitul pandemiei. Hans Kluge: "Cel mai rău scenariu s-a încheiat"
Horoscop 25 februarie 2021. Fecioarele încep o perioadă cu mai puține turbulențe în relația de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 25 februarie 2021. Fecioarele încep o perioadă cu mai puține turbulențe în relația de cuplu
O tânără și-a făcut cel mai controversat tatuaj din pandemie, pe mână. A fost nevoită să poarte numai bluze cu mânecă lungă
Știrileprotv.ro
O tânără și-a făcut cel mai controversat tatuaj din pandemie, pe mână. A fost nevoită să poarte numai bluze cu mânecă lungă
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să vinzi și să cumperi în siguranță pe OLX (Publicitate)