De Delia Marinescu,

Ca de fiecare dată în ultimii 30 de ani, turul 2 al alegerilor prezidențiale găsește România într-un sentiment de urgență, de ”acum sau niciodată”. La fel a fost în 1996, în duelul Constantinescu – Iliescu, în 2000, la Iliescu – Vadim, în 2004, la Băsescu – Năstase și tot așa.

De fiecare dată, inclusiv la alegerile anterioare Iohannis – Ponta, ni s-a părut că trăim o clipă decisivă, un ceas istoric care anticipează salvarea și, de aici, și a rezultat antagonizarea noastră în tabere care se dușmănesc. Suntem atât de siguri că ”celălalt e Răul” încât, deseori, nu mai separăm candidatul de oamenii care votează pentru el.

Numai că există și cetățeni care nu se consideră reprezentați. Ei nu vor să participe sau vor merge la urne, însă își vor anula votul în turul doi.

Și ei folosesc aceleași cuvinte ale lui Benjamin Franklin ”Prețul libertății este eterna vigilență”, dar, din punctul lor de vedere, a participa înseamnă a semnala politicienilor și candidaților că n-au ajuns la tine.

Am vorbit cu trei dintre acești oameni. Ei știu că pot fi priviți drept ”demobilizatori”, însă acționează conform propriei conștiințe.

Alex Liță, 26 de ani, membru al mișcării ”Căși Sociale acum!”  

“Eu nu merg la vot din principiu, din mai multe motive. O dată, ideologic vorbind, nu mă găsesc în zona asta de schimbare prin sistem. Sunt cumva din zona anarhistă, iar refuzul de a vota e refuzul de a participa într-un sistem cât de poate de problematic din multe puncte de vedere”, spune tânărul.

Gorjeanul infectat de coronavirus contrazice autoritățile: „Toată lumea spune numai prostii„
Recomandări

Gorjeanul infectat de coronavirus contrazice autoritățile: „Toată lumea spune numai prostii„

 
Alex Liță, 26 de ani, membru al mișcării Căși Sociale acum

“Nu mi se pare ok să trimit pe cineva să mă reprezinte într-un loc, când putem să ne organizăm într-un cu totul alt fel, adică prin acțiune directă. De exemplu, dacă e o problemă pe strada pe care stăm trebuie să încercăm să facem noi ceva și să nu cerem voie la primărie”, adaugă acesta.

“Am votat la 3 alegeri: la alegerile locale din 2012, la alegerile parlamentare din 2012 și la alegerile europarlamentare din 2014 mi-am anulat votul. Apoi am ajuns la Facultatea de Științe Politice de la SNSPA și am făcut cunoștință cu ideologiile politice. Mi se părea că n-am pe cine să aleg și citind mai mult despre partea radicală a ideologiilor, mi-am dat seama că ideile pe care le aveam eu nu pot fi reprezentate de nimeni. Oamenii ar contribui la a se întâmpla lucruri și dacă n-ar mai exista statul”, e de părere Alex Liță. 

Ce a pățit o femeie după ce s-a vindecat de coronavirus. Primul caz din lume!
Recomandări

Ce a pățit o femeie după ce s-a vindecat de coronavirus. Primul caz din lume!

 

Lucian Dobrovicescu, dezamăgit de prestația actualului președinte

“Nu prea aș merge la vot, sunt dezamăgit de prestația președintelui în care mi-am pus speranța încă de acum 10 ani, și în timpul mandatului m-a cam dezamăgit. Și eu fiind o furnică și el, un elefant, nu prea pot să fac mare lucru”, spune Dobrovicescu. 

“În turul întâi am votat cu el, deci pot să spun clar că e o decizie cântărită. Aș fi votat cu USR, dar liderul USR a făcut atât de multe greșeli într-un timp atât de scurt, încât n-am putut. Am preferat să îl votez pe Iohannis, ca să îl forțez pe Barna să demisioneze, însă nu a fost cazul. Acum nu vreau să mă duc la vot, pentru că sunt convins că Iohannis va câștiga. USR + PNL fac peste 50%”, e de părere bărbatul.

“Iohannis m-a dezamăgit în niște lucruri foarte sensibile:

Copil de 5 ani, găsit lângă bunicul mort de coronavirus. Cutremurător ce le-a spus polițiștilor: „Bunicul mi-a zis să nu plec, că e...„
Recomandări

Copil de 5 ani, găsit lângă bunicul mort de coronavirus. Cutremurător ce le-a spus polițiștilor: „Bunicul mi-a zis să nu plec, că e...„

 

1. Kovesi – ar fi putut fi erou național dacă ar fi spus: Nu o demit pe Kovesi orice ar fi, pentru că e o campioană a lupte anticorupție. Dar nu ar mai fi prins al doilea mandat, a făcut un calcul cinic. 

2. La un moment dat, în 2017 a zis: România nu poate primi migranți, pentru că nu avem locuri, paturi în spitale. Apoi Merkel a spus: ba da, primiți un număr de 6 mii și ceva. 

La 12 ore după ce Merkel a spus asta, Iohannis a zis: România va primi 6 mii și ceva de migranți. Treaba asta a fost uitată de lume, dar e o treabă sinistră, antieuropeană, e gravă. Tu cu cine te-ai consultat înainte de ai zis că n-ai paturi?

3.  OUG 13. Iohannis s-a dus să controleze ce a făcut Grindeanu și apoi n-a mai făcut nimic. E clar că Grindeanu a spus: Vino în control la mine, eu mă fac că vai de capul meu, tu nu te iei de mine, căci nu pot fi dat jos decât prin moțiune de cenzură dată de PSD împotriva propriului Guvern. Dezamăgirea mea cea mai mare este: De ce nu s-a mai dus în control după? Îi prinzi pe ăia ”noaptea ca hoții” și apoi nu mai faci nimic 3 ani?”, continuă acesta.

“Sunt în aceeași situație ca în 2000, între Iliescu și Vadim. Nu pot să îl votez pe acest nou Iliescu. În schimb, Dăncilă e chiar Vadim. Nu e în pericol republica. Prezența la vot o să fie între 30 și 40% și Iohannis o să ia clar între 55 și 60%. Îi doresc o victorie cât mai mică, atât de mică, încât să nu se laude cu ea niciodată”, încheie Dobrovicescu. 

Lucian Dobrovicescu, 51 de ani, regizor, copywriter și istoric

Cosmin Someșan: „M-am săturat de 30 de ani de minciuni”

“Nu merg la vot, pentru că m-am săturat de 30 de ani de minciuni. Sunt aceiași oameni politici, doar trec de la un partid la altul. Nu fac nimic pentru oameni. Așa-zisele dezbateri au fost o mare mizerie, s-au făcut doar acuze, PSD-ul la PNL și invers”, spune românul care a plecat în diaspora acum un an și jumătate. 

“M-aș duce să votez în România nu pentru politicieni, ci pentru un alt popor. Aici fac electrică în mai multe spitale, e puțin spus că e SF ce e aici, noi nici nu existăm față de ce e aici”

Cosmin Someșan:

“În mai m-am dus la vot și am zis: e ultima oară când mai votez pentru România. M-am dus pentru că am zis că merită să îmi iau revanșa pentru 10 august, când mi-am luat și eu gaze, la fel ca mulți alți români. Am stat 3 ore la coadă să votez. Nu mai vreau să cheltuiesc bani și timp să merg la vot, pentru că eu trebuie să merg de la Utrecht la Amsterdam să votez, 30 de kilometri”, continuă bărbatul. 

“M-aș duce cu drag la vot dacă ar fi niște oameni care ar face ceva pentru oameni. Expresia asta ”votul tău contează” funcționează într-o democrație ca în vest, părerea mea. E o mare bătaie de joc în România, deocamdată nu am de ce să mă întorc, nu mai vreau să aud“, spune el.

Cosmin Someșan, 50 de ani, electrician în Utrecht, Olanda

“Când eram încă tânăr, am fost la Manifestațiile din Piața Universității. Aveam 22-23 de ani de ani, era simplu să crezi în oamenii ăia de la Universitate care cântau, care făceau foc de tabără. Eram tineri și voiam să fie și la noi ca în Occident, dar încet-încet, speranțele s-au năruit cu fiecare rând de alegeri“.

Citește și prezenta la vot in diaspora. Câți romani au votat până acum.


Citeşte şi:

S-a încheiat votul în diaspora. S-au înregistrat peste 944.000 de voturi, de aproape trei ori mai multe decât în urmă cu cinci ani

Din Germania, Ambasadorul Emil Hurezeanu: “Am cerut voluntariat din partea comunităților de români. Mi s-a răspuns de fiecare dată mult peste așteptări!”

PSD a exclus din partid un primar de municipiu cu o zi înainte de alegeri

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali
GSP.RO

Dan Puric: "Am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite
HOROSCOP

Horoscop 28 februarie 2020. Balanțele fac planuri amănunțite