Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunţat care sunt principalele modificări ale listei ţărilor cu risc epidemiologic. Astfel, au intrat în zona galbenă din zona roşie: Bulgaria, Franța, Thailanda, Puerto Rico, Eswatini și Guernsey.

De asemenea, a retrogradat din zona verde în zona galbenă Republica Moldova. În zona verde au intrat: Spania, Danemarca, Luxemburg, Mexic, Panama, Argentina, Maroc și Montserrat.

În zona roșie sunt state precum Marea Britanie, Israel sau Statele Unite, unde sunt numeroşi români. Persoanele nevaccinate intră în carantină timp de 14 zile la revenirea în România, indiferent dacă prezintă sau nu un test negativ.

În cazul ţărilor din zona galbenă, românii care se întorc din aceste state vor evita carantina de 14 zile dacă prezintă dovada vaccinării (cu minimum 10 zile înainte de data sosirii în țară) sau un test PCR nu mai vechi de 72 de ore.

Singurele excepții de la această regulă sunt copiii sub 6 ani, cei între 6 și 16 ani, care nu stau în carantină dacă au un test PCR negativ, precum și persoanele care petrec mai puțin de 72 de ore în România, care nu intră nici ele în carantină dacă au un test COVID negativ, respectiv cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Anexa la HCNSU nr. 71 din 16.09.2021

Citeşte şi:

Viața în Afganistan, la o lună de când conduc talibanii. Transportatorii se bucură că nu mai dau șpăgi, femeile trăiesc cu frica

Mihai Craiu: „America are deja o lună de școală, aproape 30% de copii infectați. Tot atâția o să fie și în România”

Din închisoare sau din exil, Navalnîi și aliații săi au planificat o lovitură pentru partidul lui Putin, la alegerile din Rusia care încep azi

Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, comunicat ciudat după ce Reghecampf a apărut cu iubita nouă: „Greșelile lui sunt omenești”
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
Playtech.ro
Ce se va întâmpla cu Reghe și iubita lui, în viitorul apropiat. O femeie celebră a dezvăluit tot
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Observatornews.ro
S-a apucat de videochat la 20 de ani. Reacția mamei după ce vecinii au aflat și i-au zis "Uite-o pe Miruna, e dezbrăcată"
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Știrileprotv.ro
Doi tineri bolnavi de Covid-19 au murit în curtea spitalului din Craiova. Nu aveau comorbidități
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută