Liviu Dragnea, despre Augustin Lazăr: „A trecut hopul Revoluţiei, a intrat pe un drum foarte şmecher şi a ajuns primul procuror al României”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Antena 3, că Augustin Lazăr a trecut prin viaţă „cum a vrut”, a fost „susţinător al torţionarilor”, un „instrument” al unui sistem de poliţie politică foarte dur, a trecut „hopul” Revoluţiei, a intrat pe un drum „foarte şmecher” şi a ajuns primul procuror al României.

„Nu cred că va păţi ceva Augustin Lazăr (pentru activitatea sa de dinainte de Revoluţie ca preşedinte al comisiei de eliberări condiţionate – n.r.), habar n-am. Cert e că a trecut prin viaţă cum a vrut, a fost susţinător al torţionarilor, un instrument al unui sistem de poliţie politică foarte dur, a trecut hopul Revoluţiei, a intrat pe un drum foarte şmecher şi a ajuns primul procuror al României”, a spus Dragnea la Antena 3, întrebat dacă este de părere că Augustin Lazăr, care tocmai a ieşit la pensie, va păţi ceva pentru activitatea sa împotriva deţinuţilor politici din poziţia de preşedinte al comisiei de eliberări condiţionate.

„Spunea cineva că Iohannis la un moment dat se dădea puternic anticomunist şi l-a ţinut în braţe pe acest om despre care toată lumea a vorbit”, a adăugat el.

Preşedintele PSD a menţionat că i-a cerut ministrului Muncii, Marius Budăi, să elaboreze un proiect prin care să se dubleze pensiile deţinuţilor politici, iar în cazul în care acest proiect nu va fi gata în zilele următoare, va iniţia el împreună cu colegii din Parlament un proiect de lege cu acest subiect.

Recent, Augustin Lazăr a cerut daune morale de 1 leu Ministerului Justiţiei pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa.

FOTO – Hepta


Citește și… Liviu Dragnea: „Referendumul e modul în care Iohannis a ales să intre în campania electorală pentru alegerile europarlamentare”

De ce nu s-a dus premierul cu remanierea Guvernului în Parlament. Liviu Dragnea: „Probabil s-a gândit că nu e sigură majoritatea”

Viorica Dăncilă va merge la referendum, cu o condiție. „Dacă se va lua o decizie, o voi urma”


Mai multe articole