Liviu Dragnea a spus, în interviu acordat agenţiei Associated Press, că „a fost o perioadă în care, de obicei, cine se afla la putere nu era anchetat”.

„Am ajuns la cealaltă extremă, unde toţi cei din claa politică trebuie acuzaţi, urmăriţi, anchetaţi şi trimişi în judecată”, a spus liderul PSD, în primul interviu acordat presei străine, după câştigarea alegerilor din anul 2016.

Liviu Dragnea a vorbit şi despre condamnarea sa în dosarul Referendumul şi a negat orice vinovăţie. AP notează faptul că liderul PSD nu poate, din cauza acestei condamnări, să fie premierul României, fără ca legea să fie schimbată în acest sens.

AP notează şi faptul că Dragnea mai este acuzat de delapidarea fonruilor europene şi abateri într-un caz separat. O altă condamnare ar înlătura orice ambiţie a liderului PSD de a deveni premier, dar nu îl va împiedica să candideze la alegerile prezidenţiale din anul 2019, scrie AP. În interviul acordat agenţiei, Dragnea nu a comentat dacă va candida sau nu la prezidenţialele din 2019.

Liderul PSD a continuat să motiveze acuzaţiile aduse DNA făcând referire la cazurile a doi magistraţi suspendaţi după ce au fost suspectaţi că au primit mită, dar care au fost declaraţi nevinovaţi, patru ani mai târziu. „Cine le dă lor acei ani înapoi?”, a comentat Dragnea. Acesta a spus şi că e de părere că România va găsi, încetul cu încetul, „o abordare corectă, legală şi constituţională” de a lupta contra corupţiei.

Liviu Dragnea a vorbit şi despre Uniunea Europeană, menţionând că atât România, cât şi alte state din estul Europei sunt „îngrijorate şi preocupate” de o Europă „cu două viteză” care lasă ţările sărace în spate, în timp ce statele înstărite au parte de beneficii.

Subliniind faptul că graniţa de este a României este şi graniţa de este a Uniunii Europene, Dragnea a cerut NATO să consilideze securitatea în regiune întrucât este „o zonă de maximă importanţă strategică”. Liderul PSD a spus şi că sprijină decizia lui Donald Trump de a impune noi sancţiuni contra Iranului, pentru că „SUA nu ar fi putut să nu iasă din acest acord dacă nu aveau informaţii serioase”.


Citește și: VIDEO/ Ce mesaj a transmis robotul Sophia românilor, după ce a devenit primul umanoid din lume care are card de credit


       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a primit lovitura de grație chiar azi. Ce a aflat impresara sâmbătă, 4 decembrie
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Observatornews.ro
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Știrileprotv.ro
Accident cumplit în Popești-Leordeni. O femeie a murit călcată de un camion pentru transportul betonului
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Telekomsport
Un nou finanţator milionar în Liga 1: ”Omul pare destul de serios”. Ce avere are şi primele mutări pe care le-a făcut
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!